Dejun cu Vladimir Putin

18. Pînă la prima lingură de ciorbă mai aveam cale lungă

La un restaurant din Moscova, chiar şi la cel mai ieftin, a lua prînzul e simplu. Intri, cauţi singur o masă (dacă nu se înfăţişează cineva ca să te conducă prin delta cu mese pe post de insule), te aşezi, după ce în prealabil ai verificat dacă nu-i vreun picior rupt sau dacă lichidul de pe masă e apa-apă şi nu cumva supă rămasă de la consumatorul anterior. Vine ospătarul, ai cu el un talk-show despre cît de proaspătă poate fi ciulamaua, şi, dacă-ţi ajută Dumnezeu şi nu-ţi cade în farfurie o bucată din tavanul plin de crăpături, îţi astîmperi foamea.

La Kremlin, lucrurile sînt niţel mai complicate. Pînă la prima lingură de ciorbă mai aveam cale lungă. Mai întîi a fost nevoie să străbatem mai multe coridoare, trecînd pe lîngă mai multe săli somptuoase. În uşa fiecăreia şedea de veghe un ins suficient de ameninţător pentru a-i descuraja nu numai pe invitaţii lui Vladimir Putin, dar chiar şi pe Vladimir Putin în persoană. Apoi, înainte de a păşi în sala de mese, a fost nevoie să întîrziem la ceea ce subsemnatul i-ar zice: momentul păhărelului luat în picioare. Specialiştii în Protocolul diplomatic m-ar contrazice imediat şi fără drept de apel. Ei numesc asta: aperitiv. Spre deosebire de cazurile normale, la nivel înalt nu poţi să te faci pulbere într-o asemenea etapă. Invitaţii stau în picioare. Printre ei circulă, atenţi ca nişte bile într-un joc de-a Labirintul,domni în alb, purtînd tăvi. Pe care le ţin într-o mînă, niţel ridicată, aşa cum i-a oferit Salomeeii ţeasta lui Ioan Botezătorul blestematul de Irod. Pe tăvi stau pahare cu lichide, în felurite culori. De mirare că, deşi e înghesuială, deşi invitaţii se foiesc încolo şi încoace, purtătorii de tăvi reuşesc să păstreze paharele în integritatea lichidului lor fizic. Probabil că, înaintea unei asemenea sindrofii, se antrenează din greu, folosind tăvi de metal şi pahare din plastic. Dacă vrei să bei un păhărel, ai la dispoziţie două posibilităţi mari şi late: sau porneşti în căutarea unui purtător de tavă, sau te aşezi undeva pe traseul lui, traseu pe care l-ai calculat după un atent studiu al conjuncturii. În nici unul din cazuri nu rişti ca domnul în alb să tragă concluzii nepotrivite din păhărelele pe care le dai pe gît. Judecînd după amabilitatea cu care te îmbie să iei unul, se pare că nimic nu-l bucură mai mult decît un invitat care trage vîrtos la măsea.

În fine, a dat Dumnezeu şi a luat sfîrşit şi această nouă introducere, vîrîtă pe fir fără ca noi s-o fi putut prevedea. Am păşit înăuntru. O sală cu inşi bărboşi, zugrăviţi pe pereţi în chip de sfinţi slavoni. Sub tavanul care-l imită pe cel al unei săli de mese mănăstireşti, o postaţă de mese rotunde. Mese perfect rotunde. Ca nu cumva, probabil, să poate pretinde unul dintre consumatori că stă în capul mesei. Şi, mai mult ca sigur, pentru a nu se ivi conflicte din dorinţa mai multora de a sta în capul mesei. Dar chiar de n-ar fi fost rotundă masa, tot nu s-ar fi născut astfel de conflicte, deoarece, înainte de a ne aşeza, ne-am epuizat în căutarea locului destinat fiecăruia. La intrare ni s-a dat cîte un cartonaş cu număr. Ţinîndu-l în mînă, toţi am prins a ne plimba prin sală pentru a găsi masa cu pricina. Cum numerele erau puse alandala, e uşor de imaginat cît chin mi-a trebuit pînă am dat de nr. 7. Pe cartonaşul meu, aşa scria: Masa dumneavoastră: nr. 7. Să nu-şi imagineze cineva că o dată cu descoperirea mesei luau sfîrşit şi întrebările cărora le trebuia un răspuns. După întrebarea, unde dracu’ o fi masa nr. 7?a venit la rînd întrebarea, unde dracu’ o fi scaunul pe care trebuie să stau?Şi, după ce m-am aşezat, a picat întrebarea chinuitoare: cine dracu’ or fi ăştia de la masă?

Într-adevăr, la masa rotundă, orînduită solemn, de-ţi venea nu să înfuleci, ci să te ridici în picioare şi să cînţi imnul de stat, se mai aflau încă cinci persoane. Două dintre ele nu-mi făceau probleme. Erau doi confraţi români, membri ai sectei din care făceam şi eu parte: a celor puşi la patru ace. Nu trebuia să mă întreb ce limbă vorbesc. Ceilalţi trei mă făceau să mă întreb cine sînt, apoi ce limbă vorbesc. Ar fi o naivitate să se creadă că muream de curiozitate să ştiu asta pentru a angaja un taifas. Nu, nu de asta ardeam de nerăbdare să aflu. Dacă nu ştiau nici o altă limbă decît rusa, puteam mînca liniştit. Dacă vorbeau cumva engleza sau franceza, se ducea dracului tot prînzul. Asta pentru că, la o masă precum cea de la Kremlin, simţi nevoia să faci conversaţie cu cei pe care viaţa i-a aşezat lîngă tine. De ce te încearcă nevoia? n-aş putea să răspund. Rămîne o enigmă, nu numai pentru mine, dar şi pentru marii iscoditori ai abisurilor sufleteşti. Nu simţi nevoia asta în alte împrejurări asemănătoare. De exemplu, cînd iei masa la un fast-food. Sau pe o bancă, în prc. Sau pe o bucată de ziar întinsă pe iarba unei peluze. La masa la nivel înalt, cum era cea de la Kremlin, mori dacă nu-l întrebi pe cel din dreapta, lăsîndu-te într-o rînă, ca Turnul din Pisa, cum se numeşte, ce funcţie are şi de unde e.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Dejun cu Vladimir Putin”