La Duma de Stat, unde ne oprim direct de la aeroport, luăm în piept măsurile ruseşti antitero. Sîntem aproape 50 de jurnalişti veniţi să consemnăm pentru istorie (mai puţin pentru ziarele care ne-au trimis, deoarece nu interesează pe nimeni) întîlnirea dintre Ion Iliescu şi Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei. E o prefaţă la momentul întîlnirii cu Vladimir Putin. Un soi de gustări înaintea felului unu. Cine e atît de tîmpit să se aştearnă pe înfulecat covrigei săraţi şi pişcoturi tari, ştiind că vor mai veni cel puţin patru feluri, unul mai dihai decît celălalt?! Chiar dacă nu ne vom omorî cu consemnatul, nu putem lipsi de la întîlnirea Preşedintele României – Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei şi, cu atît mai puţin, nu putem întîrzia. Din acest raţionament de logică clasică pentru cei de la intrare ar trebui să izvorască o concluzie de bun-simţ: să ne pună la dispoziţie cîteva porţi speciale.
Nici vorbă de aşa ceva. Trebuie să trecem şi noi prin dispozitivele parlamentarilor. Astfel că, în timp ce noi tropăim la coada ce nu vrea neam să se mai reducă, aleşii poporului rus trec pe lîngă noi triumfători, arătîndu-şi legimaţiile de acces cu dezinvoltura cu care poliţiştii din filmele americane îşi arată legitimaţiile la intrarea într-un local din Vestul Sălbatic, în care nu peste multă vreme se va trage cu pistolul.
Aşteptăm?!
Ei şi ce!
La Moscova, la Leningrad, în cuprinsul de necuprins al Măreţei Rusii, ceasornicul are altfel de ace decît în restul lumii. Nu sînt acele mici, aproape minuscule, harnice şi agile ca nişte ţînţari, ale ceasurilor elveţiene de buzunar, ci acele mari şi butucănoase, pe cît de mari, pe atît de leneşe, ale deşteptătoarelor de dincolo de Urali.
Circulă printre noi zvonul că am putea beneficia de o înlesnire. Un reprezentant al Ambasadei noastre se află undeva în adîncurile de nepătruns ale clădirii pentru a obţine un ukaz. Să aşteptăm liniştiţi, că va veni o dispoziţie.
Dacă e vorba de un ukaz, apoi chiar că e de aşteptat. Sîntem, totuşi, în Rusia, ţară în care, nu de multe ori, pînă ajungea în Siberia, de la Moscova, un ukaz al Ţarului, Ţarul murea între timp.
1 2
(y) 🙂