Despre bresle și meserii

„Eu am șapte meserii sub centură”, zise meșterul care venise să ne monteze o ușă nouă. Alesesem o ușă albă din PVC pe care nu o poate sparge nici Poliția. Așa mi-au spus cei de la firmă, când am comandat-o. Meșterul tânăr a intrat în casă și mi-a cerut să semnez o hârtie prin care făceam o promisiune fermă să păstrez distanța de doi metri de el. Am semnat. În timp ce lucra la ușă, ne spune că nu e mare scofală montatul unei uși. Oricine ar putea face asta. Fiul meu, curios din fire, se apropie cam la trei metri de marele meșter, să tragă cu ochiul, să vadă cum se face acea treabă ușoară. „Nu te apropia! Mama ta a semnat! Vrei să furi informație? Eu montez uși de zece ani la această firmă”. L-aș fi dat afară, dar deja scosese ușa veche din țâțâni, iar cea nouă trebuia înșurubată în peretele de cărămidă victoriană.

„Eu pot să construiesc o casă din temelii, de jos până sus”, zise meșterul constructor-zidar, un june cam la treizeci de ani, fălos tare. Lucra împreună cu un polonez care rupea ceva engleză și avea o privire de om bun. Englezul, cam invidios, îl punea în banca lui pe polonez, de câte ori îi dădeam mai multă atenție. „Eu sunt cu creierul, Lucas e cu mușchii”. Într-adevăr, nu se compara fibra polonezului cu cea a englezului deșirat. „Come on, Lucas, what are you doing? Dreaming?” Și îl pune să facă un scăunel din mâini și din brațe, scăunel pe care să se urce Creierul, să se lansese prin ușa de la pod. Nu mi-a plăcut deloc cum se purta cu partenerul lui, într-adevăr mai nepriceput, pentru că nu avea o meserie de constructor sub centură și poate nici prea mult simț practic. Dar lui Number One îi convenea asta. Unul mai tâmpițel, să nu-l eclipseze, să nu i-o ia înainte. Să fie ascultător. „Ai grijă, Lucas, să nu calci printre grinzile tavanului, că o să cădem prin tavan”. Mă așteptam să repete din nou: eu pot construi o casă de la zero. În alte cuvinte, să fiu liniștită. Dacă mi-o strică, o și repară, oferindu-mi un discount. Asta s-a întâmplat în prima zi de muncă. Și ultima. Polonezul nu era în apele lui. Era total diferit de cum fusese la prima întâlnire, la negociere. Atunci a fost relaxat, volubil. Acum avea ceva pe suflet, și cred că ar fi vrut să-mi spună, dar nu putea din pricina Creierului. Lucas nu mai avea nicio putere, nici în brațe, nici în picioare. Și părea confuz, dezorientat. Un bătrân când căra materialele până la ușa podului. “Lucas, ai fost la sală ieri, ți-ai făcut flotările?” Polonezul transpira și nu mai vorbea nici engleza, nici limba lui. La un moment dat coboară singur la bucătărie unde pregăteam ceva mâncare. Venise cu o mătură și un făraș și se uită în ochii mei ca un animal bun și speriat. Mi-am dat seama că nu e în regulă și că meșterii trebuie să plece. Am chemat jos Creierul și le-am spus că nu mai doresc să continue munca, dar onorez contractul. Am dat o explicație, dar nu vreau să o repet. Englezul m-a hărțuit apoi două zile, să am încredere, că vor să-mi termine treaba, că se simte atât de rău, că ei sunt profesioniști. Treaba a terminat-o un constructor prieten român și fiul meu care a învățat meserie de la amicul nostru. El nu se temea că cineva îi fură informația. Dimpotrivă, o dăruia cu generozitate. Alt tip de mentalitate: deschisă colaborării, fără fițe de geniu învăluit în mistere oculte.

De la B&Q am cumpărat unelte și materiale. O mistrie costa £40 pentru un neprofesionist, £12 pentru cei care erau „in the trade” (în bresle de meseriași). Meseriile sunt protejate prin beneficiile oferite de breaslă meseriașilor și prin garanțiile de calitate și siguranță a muncii, în avantajul dar și în dezavantajul cetățeanului de rând, priceput, cu spirit de inițiativă, care s-ar putea descurca singur. Însă ustură la buzunar spiritul întreprinzător.  Organizarea, autonomia fiecărei bresle în raport cu celelalte, co-dependențele create între meseriaș și clienți reprezintă putere pentru breaslă. Dar și o mare vulnerabilitate, în cazul în care meseriașii cei mai buni ajung racolați și corupți de interlopi.

Dar breasla făcătorilor de rame de tablouri le întrece pe toate celelalte. Un artist care ar vrea să construiască singur rama pentru un desen sau o pictură, pur și simplu, nu poate comanda flexiglass, nici alte produse speciale folosite în actul înrămatului. Companiile specializate în furnizarea acestor produse nu livrează decât celor in the trade. Cel care face ramele și are și o galerie îl bate pe Creator. Are în spatele lui breasla care-l protejează cu puterea ei.

Și mă întreb: care e legalitatea acestui mod de a face business în capitalismul de tip neo-liberal al democrațiilor avansate? Să ți se refuze un produs când ai putea să-l cumperi ca să faci singur o treabă și să o faci bine?! Nu au oamenii timp și bani să angajeze avocați care să dispute legalitatea monopolului unui trade asupra anumitor produse esențiale.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Despre bresle și meserii”

  • Exact ce spuneam data trecuta, scrieti articole care ating usor corzile sensibile…
    .
    Polonezii sunt meseriasi buni, francezii stiu acest lucru si-i invidiaza, Guvernul Francez a cautat chiar sa le bage bete în roate prin nu stiu ce articole de lege adoptate anul trecut.
    Emigrantii polonezi sunt si niste persoane foarte de treaba, sunt uniti între ei, se ajuta reciproc, ceea ce între români se practica mai rar. Acestia sunt foarte prietenosi si cu emigranti din alte tari, comportându-se cu ei ca si cum ar fi de ai lor. La sosirea mea în Franta, un medic polonez a fost cel care “m-a luat în primire” ca sa-mi usureze adaptarea la un Sistem Medical diferit de al nostru, tot el si familia lui au fost primii “francezi” care ne-au invitat la ei acasa, în scurta vreme am devenit prieteni, Tamara si Damian sunt niste persoane speciale, foarte dragi noua.