CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Din păcate Uniunea Europeana devenise înainte de coronavirus „omul bolnav al Europei”

În aceste zile grave prin care trece omenirea, tărișoara noastră a intrat într-o stare de panică. Fericirea este că nu suntem singuri. Psihologia este simplă. De câteva decenii bune nu ne-am confruntat cu o asemenea stare de fapt. Cred din ce în ce mai mult că odată cu apariția primului caz de coronavirus pe 17 noiembrie 2019 s-a declanșat al treilea război mondial. De data aceasta unul biologic și unul economic. Daca cineva își închipuia că se mai apelează la arc sau pușcă se înșală amarnic. Așadar sunt contemporan cu prăbușirea unei lumi aflate în derivă. Sunt multe de spus pe această temă. Tehnologia avansata ne-a transformat în ultimii ani în roboti lipsiți de orice sentiment. Trăiam o viață lipsită de orice empatie. Înainte iubirea o manifestai fata de aproapele tău prin flori, acum e musai să o faci printr-un aparat performant. Ne condamnăm fără să știm la o viață trăită în spațiul online. O altă realitate era aceea a statelor puternice care își cumpăraseră prin contracte bune fostele țări comuniste. Din păcate Uniunea Europeana devenise înainte de criza coronavirusului , „omul bolnav al Europei”, postura jucată acum mai bine de o suta de ani de Imperiul Otoman. Criza Pandemiei a scos însă la iveală o alta realitate. În fața acestui pericol Uniunea Europeana începe să se destrame. Fiecare stat se închide în cutia proprie. La nivel declarativ totul este bine însă pacientul este în moarte cerebrală. Doar o minune poate salva această construcție artificială. Al „patrulea reich” al cancelarului german stă sub semnul întrebării. Așa cum s-a întâmplat și cu gripa spaniola, în prima linie avem armata în alb. Numai că de data aceasta fiecare la el acasă. Se merge pe principiul: să mă salvez eu mai întâi iar ție iți pot trimite că vecin doar o cantare de încurajare dintr-un balcon din Verona. Noi suntem însă într-o situație foarte gravă. Sistemul nostru medical cred că este mai precar că organizare și funcționare decât în timpul regelui Ferdinand. Regina Maria era în prima linie ajutând râniții, donând bani și înființând spitale de campanie. Doamna Obama în timpul nenorocitor provocate de uragane asemenea în prima linie, că să nu mai spun de doamna Eleonor Roosevelt. Degeaba ai niște războinici cu care vrei să mergi la luptă dacă nu ai armamentul necesar. Așa sunt și cadrele noastre medicale. Niște oameni profesioniști, demni pentru toată lauda care însă sunt obligați în situație de criză să lucreze în Infern. Nu au echipamente pentru protecție, nu au ventilatoare și în general vorbim de o infrastructură roasă de șobolanul corupției timp de 30 de ani. Acum, în fața acestui pericol ne dam seama cât de goi suntem. Fiecare țară și-a păstrat un procent semnificativ din producția economică pentru interior. E normal pentru că ține de siguranța națională. Noi am privatizat tot și am început de ani buni să depindem de alții. Ce segment îl poți naționaliza în stare de urgență să facă față Pandemiei? Aici ne-a adus politica strâmbă postdecembristă. O țară de mâna a treia care nu mai produce nimic. O colonie pentru consumul mai marilor stăpâni. Premierul încearcă să ne comunice câte ceva dar avem nevoie neapărat de translator după doua ore prin vocea lui Arafat. Totul a fost coordonat greșit de la început și sacrificat în numele alegerilor anticipate.

O altă problemă este înghețarea anului școlar. Se sacrifică astfel o generație de dragul unor măsuri luate pe fugă ca să vadă poporul că în sfârșit te preocupă ceva ca și guvern. Sunt lecții ținute în mediul online și tot acolo se pot da teste care să aibă coduri unice de identificare pentru fiecare elev. Dar ne întrebăm ce facem cu cei din mediul rural. Nimic, absolut nimic pentru că avem de ceva timp o țară ruptă în două. O lume urbană care trăiește decent și o lume rurală care se zbate în Evul Mediu. De acolo cred că o să vină datorită lipsei de educație și conștiinței civice și transmiterea comunitară. Românii noștri au fost trimiși din occident să lucreze de acasă. Indiferent de ce făceau în acele state, ne-am trezit peste noapte cu mii de șomeri și cu copiii care trebuie hrăniți. Nu am văzut nici un plan de protecție. Totul este declarativ și cei care conduc îmi dau senzația că nu sunt stăpâni pe situație. Noroc cu câțiva primari care știu ce înseamnă organizarea vieții noastre. Ca să nu mai spun bâlbâiala teribilă privind amânarea măcar cu doua luni a ratelor pentru romani. Întâi companiile trebuie protejate pentru că ele sunt motorul economiei și apoi populația. Ce slogan de doi bani pentru o situație cumplită.

În aceste zile când vreau să prind curaj mă așez în fata canalului YouTube și sting toate televizoarele. O fac pentru că mă simt vulnerabil și neocrotit de nimeni. Sunt că un prizonier din Siberia care își spune în gând doar atât: „O să supraviețuiesc, Doamne nu mă lăsa!” Nu mai avem lideri așa că îmi pun să ascult pentru îmbărbătare discursul lui Churchill din iunie 1940. Imaginați-vă o secundă că în locul lui Napoleon era Macron sau în locul lui Roosevelt era Trump. Toți aproape fără excepție apar în fața noastră în doliu cu o morgă gravă. Mi-am dat seama de ce fac asta, pentru că sunt în interiorul ființei lor cuprinși de frică. Și ei că și noi facem parte din generațiile crescute fără primejdie, în incubator. Istoria nu se face cu „dacă dar totuși”. Dacă aveam astfel de lideri în al Doilea Război Mondial, Hitler cucerea întreaga lume fără excepție. Nu uitați oameni buni că acum mai mult niciodată poate în istorie suntem pe cont propriu. Va supraviețui cel mai sănătos din păcate. Și pentru că nu are cine să ne spună o să citez: „We shall never surrender/ Nu o să ne predam niciodată!”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Din păcate Uniunea Europeana devenise înainte de coronavirus „omul bolnav al Europei””

  • Cu Barrak Obama presedinte,si cu democratii la putere,ar fi fost probabil mult mai bine pentru lume,Obama ar fi colaborat cu Chinejii in asa fel incat cele doua superputeri sa lucreze impreuna pentru stoparea pandemiei,si atunci am fi avut alte rezultate in lupta cu coronavirusul.China si America,impreuna ar face mult bine pentru omenire,si toti cei normali la cap,ne am dori,in aceste momente o colaborare a celor doua superputeri,si nu o confruntare,cum vrea
    o caricatura gen Trump,probabil opozitia democrata(si un presedinte precum Barrak Obama) daca ar fi fost la putere,ar fi acceptat o asemenea colaborare pentru binele Omenirii.Dar cu lideri populisti si demagogi nu poti obtine nici un rezultat,era nevoie de oameni de stat,nu de politruci demagogi.Asta este,dragi alegatori,cand alegeti demagogi,buni de gura,si,care la fapte nu sunt in stare de nimic,asta primiti in vreme de criza,nesiguranta pericol,criza,si cine stie ce mai urmeaza… 👿 👿 👿

    • Asta e valabil si pentru cei de „dreapta” de la noi,in 2014 au ales demagogia,in locul unui politician,ce avea unele valente de om de stat,numai pentru ca acela avea o singura vina,era”de stanga”,si stanga,bleah…Si acum,in 2020 culegem roadele,am vrut demagogi,si am avut vreo doi,unul de la Sibiu,si un al doilea,un mustacios curvar,si parnaias,unu de dreapta,si unu de stanga,iar rezultatul in 2020 se va contabiliza in saracie si dezastru general in economie,si deasemenea in pierderi de vieti inutil(vieti ce puteau fi salvate,daca tara asta,si lumea asta,ar fi fost conduse cum se cuvine).

  • Trump este caricatura lui Hitler,liderii europeni,niste biete marionete trase cu sfori de niste corporatii,lideri de nimic,prin care aceste corporatii isi fac sforariile.

    • Uite Andrew Cuomo,guvernatorul New Yorkului,asta chiar imi place,discursul lui:Noi putem,noi New Yorkezii suntem destepti,si trecem peste asta,asta era America pe care o respectam,asta imi place,bravo Andrew Cuomo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *