Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Din România lucrurilor mărunte. Contextul! Care este Contextul?
„Să ții minte doar întâmplările frumoase și lucrurile bune din viața ta…” – cred că este una dintre cele mai nocive mantre vehiculate cu spor printre „spiritualizați”, maeștri iluminați, life coacheri, mind builders, dar, mai ales, printre manipulatori și escroci sentimentali. „Ce contează că, în toată relația, interacțiunea noastră, ți-am călcat sufletul în picioare, te-am umilit prin faptele și vorbele mele, ți-am distrus încrederea în tine și respectul de sine, dar odată ți-am adus o floare, și alta dată ți-am zis ceva frumos sau chiar te-am lăudat, tu doar aceste lucruri trebuie să le reții, restul nu contează! Când m-am purtat urât cu tine, a fost doar pentru că te iubesc. Și pentru că te iubesc, eu trebuie să te întăresc. Deci, trebuie să-mi fii recunoscător! Vezi ce ușor treci acum prin nenorociri? Deci, să-mi mulțumești!”.
Am îndrăznit abordarea acestui subiect după ce am privit atitudinea Onor Președintelui, de vineri și sâmbătă, și am încercat să o analizez. Vineri era plin de elogii și laude în fața unei evidențe dezastruoase, sâmbătă ne invita senin la schi, fix pe principiul mantrei enunțate; ceea ce, evident, m-a obligat în a mă întreba CINE îi este „maestrul spiritual”? Nu pot crede că o asemenea doză de Autism (să nu spun Indiferență, Aroganță și Nesimțire) se poate manifesta printr-un om într-o asemenea funcție și poziție fără un super antrenament. Asta, în cazul în care nu manifestă o patologie psihică, dar pe care „specialiștii” o ignoră cu desăvârșire, pentru că nu vor să o „vadă” sau nu știu să o diagnosticheze.
Puțină lume cunoaște faptul că la baza sistemului educațional românesc de după cel de-al doilea Război Mondial stă opera lui Anton Semyonovich Makarenko (13.03.1888 – 1.04.1939), implementată cu succes de ocupația sovietică, pe mână căreia ne-a lăsat fără nicio străbatere, cea pe care cu mândrie astăzi o numim „Onor Madam Comunitate”. Dar cine este Makarenko? Vă puteți întreba, în mod legitim, pentru că adevărații artizani nu sunt expuși în mod public, aproape niciodată. El este cel mai influent teoretician educațional din Uniunea Sovietică, care a pus bazele „reeducării” din închisorile comuniste, cu scopul distrugerii opiniei individuale și alinierea la opinia colectivă (a se vedea bulele de pe FB și grupurile gen „Poiana lui Iocan” din zilele noastre), în vederea creării „omului nou”. Personalitatea individului trebuia aruncată în aer, iar omul astfel subjugat nu mai avea unde să se refugieze. „Pedagogul” devenea, astfel, un fel de Dumnezeu al colectivității. Reeducarea lui Makarenko a stat la baza practicilor din închisorile comuniste de la noi, în special a „Experimentului Pitești”. Cam acesta este fundamentul educațional pe care stăm noi, cei de azi, ce ne-a transformat în victima perfectă pentru fiecare personaj care va manifesta acest tip de comportament abuziv, pentru că o rană deja înregistrată în subconștient va funcționa ca un imens magnet pentru experiențele viitoare.
În fapt, această fractură între esența individului și alinierea la doctrina grupului din nevoia firească de acceptare și apartenență a putut duce la apariția atitudinilor de servilism până la umilință, cu înfigerea cuțitului în spate odată ce s-a ivit ocazia în cadrul grupurilor politice și nu numai.
În realitate, degeaba ne mințim despre cât de minunată a fost cutare sau cutare experiență, există în noi o Conștiință Martor ce reține, cu acuratețe, șirul evenimentelor și care te obligă să îți aduci aminte de tot, cu bune și rele, ce te va forța să reacționezi la un moment dat, conștient (de preferat) sau prin intrarea în „roșu”-necontrolat, agresiv, distructiv.
Un comportament mental sănătos se reflectă fix în capacitatea conștientului de a-și aminti și analiza atât lucrurile bune pentru sine și suflet, dar și cele cu o amprentă traumatică, de orice natură ar fi ea. Desigur, că a rămâne blocat doar în ceea ce a fost urât și rău într-o experiență și a rula la nesfârșit aceste amintiri este ca și cum în fiecare zi te-ai tăia cu un cuțit în același loc. Superficialitatea sau profunzimea unei ființe se reflectă și în capacitatea ei de a-și evoca amintirile, de a putea recunoaște frumosul și urâtul ce au atins-o pe parcursul unei experiențe și, mai ales, capacitatea ei de a înțelege și învăța lecțiile, a cunoaște părțile din ea care au împins-o în acea direcție.
Mintea este cel mai măreț și cel mai provocator Dar făcut omului de Creatorul său, și spun aceasta datorită complexității sale de funcționare. Ideal ar fi să o recunoaștem mai întâi ca Dar și să o onorăm, iar apoi, să începem să o și folosim, să o așezăm în folosul nostru, să nu ne lăsăm conduși de ea în orb, să nu îi furnizăm programe mistice sau contradictorii. Cum tot ideal ar fi, să-i fim noi Stăpân și nu vreun manipulator experimentat. Să-i învățam și să-i folosim mecanismele de teză, antiteză și sinteză și atunci poate nu vom mai fi doar niște mantriști superficiali plini până la refuz de gândire pozitivă, dar nici niște creaturi veșnic nemulțumite și traumatizate. O minte echilibrată, aduce echilibru emoțiilor noastre, iar corpul nu va mai simți că se află într-o continuă stare de alertă, asediu, fugă sau apărare, stări ce provoacă diverse boli și ne expun greșelii de a credita cu încrederea și devotamentul nostru pe unii gen Barna, Cîțu, Iohannis sau Dăncilă, Ciolacu, Băsescu și șirul lung poate continua.
Cultivați-vă Discernământul, iar Ființa care Sunteți vă va fi recunoscătoare și vă va răsplăti! Gândiți! Gândiți! Gândiți! devenind unici și bine înfipți pe propriile picioare, pentru că doar așa mai avem o șansă în a ne salva!
Comentarii
Salut Andra !
„Contextul! Care este Contextul?”
–
pai care e?!:))
ute, io zic ca contextul e asta:
traim vremurile in care Dinamica Civilizatiilor a permis Desavarsirea unei ‘civilizatii’, a asteia dacu. care…nu va mai deveni Cenusa, ca toaaate celelalte, ci va pune pe masa Perpetuum Mobile, astfel putindu-se dezvolta in stil fibonacci pina la Infinit. si o va face astfel: gandind, gandind, gandind,:))), adica Gandind Plenar, cu ganditul plenar ocupindu-se o…Minte Artificiala, cu Inteligenta ei Artificiala cu tot!
…deci…asta o fi contextul?
sau e altul?!
insa daca vei spune ca e altul, poti spune si…care e el?:))))
„doar așa mai avem o șansă în a ne salva!”
deci gandind intr una…ne salvam.
pai io credeam ca…abia daca nu mai gandim, ne salvam:)))), adica abia cind ne oprim mintea din Miscare, se Misca plenar…Mintea Ailalta, care e tot Mintea!, insa aia culcusita-n Inima:))))
„Să-i învățam și să-i folosim mecanismele de teză, antiteză și sinteză și atunci poate nu vom mai fi doar niște mantriști superficiali plini până la refuz de gândire pozitivă, dar nici niște creaturi veșnic nemulțumite și traumatizate.”
–
da de ce sa facem asta, daca nu pricepem ca singura teza care nu pica e Iubirea?! :)))
daca teza care nu pica niciodata e chiar Teza, sinteza pe unde mai e?!:))), ai idee ce-o zice Mintea, in czul asta?:)))
–
pun la indoiala ce ai zis, pentru simplul fapt ca cea care nu pica e Inima ( in care Mintea sta culcusita 🙂 ), prin urmare poti sa gandesti pana nu mai poti!, sa gandesti sa gandesti sa gandesti….pina la Infinit!:)), insa daca cea care gandeste e doar Mintea, varianta ‘singurica’, impresiile ei despre ‘teza’ vor pica, negresit:)
–
povestea e mai complexa, iar eu zic ca e macar atat de complexa incat ea sa fie, in esenta, asta:
Minte VS Inima,
caz in care sa gandesti sa gandesti sa gandesti…devine ceva plenar complex, pentru ca tre sa-ti folosesti superpozitiile Mintii:)),
ca Mintea e si Minte, insa e si Culcusita-n Inima, deci e si Inima,
caz in care Minte VS Inima devine un ‘raspuns la intrebare’, aia clasica:
a fi Minte SI a fi Inima.
–
si mai e ceva. si cei care gandesc cu Mintea, gandesc.
si cei care gandesc folosind superpozitiile Mintii, gandesc.
insa unii sant hais, iar ailalti cea!:)))
asa ca, barim teoretic, faza cu ganditul ganditul ganditul…nu prea tine, ca unii…gandind bine de tot!:))), ajung la concluzia ca Albul e….negru tuci!:)))), insa povestea e pe calapodul…Fotonului, care e SI unda, SI corpuscul, el fiind SI Alb SI Negru, fiecare om vazand, cind il priveste,…ceea ce E el insusi:))))
unii, privind spre Alb il vad alb, si sant foaaarte bine infipti pe propriile picioare,
iar altii, privind tot spe Alb…il vad negru:))), si sant foaaarte bine infipti pe propriile picioare:)
–
si pe unii, insa si pailalti, daca ii pui la cel mai fin detector de minciuni din Univers…vei observa ca…spun adevarul!:)))
–
tocmai asta e faza cea mai haioasa, ca, la un moment dat, povestea aia cu teza si antiteza, in cazul in care toti sant or hais ori cea, adica…cam fix cum e acum in lume:))), sinteza dispare brusc, ca definitie, negocierea devine imposibila, sinteza devenind…fix Neantul!
–
dialectica lu Hegel se opreste ori in Sinteza care e Neantull, adica in gard!:))
ori in Sinteza care e chiar Teza, ca Teza, adica Iubirea, nu pica in Veci!
–
momentan Civilizatia se focuseaza pe Sinteza care e Neantul, iar eu ii urez succes :))
dialectica lui Hegel e expirata.
nu exista teza antiteza si sinteza,
ci superpozitiile Tezei si…superpozitiile Sintezei:))
–
superpozitiile Tezei astea sint:
-Mintea
-Mintea ( care sade Vesnic in Bratele Inimii )
iar superpozitiile Sintezei astea sint:
-Iubirea
-AntiIubirea :))
–
iar pentru ca Iubirea nu pica niciodata, ea e Totul,
pe cand AntiIubirea e Nimicul
–
deci superpozitiile Sintezei sant astea:
Totul
Nimicul
–
insa…ca sa nu l suparam pe scriitorul de succes, raspunsul la intrebare e..
‘a fi SI a nu fi’ :))),
ca Povestea Mintii e…povestea Superpozitiilor Mintii 🙂
„O minte echilibrată”
…pai io zic asa: o minte e chilibrata e Binele SI Raul, deci daca nu vei gasi fix Raul in mintea aia echilibrata, ea e dezechilibrata!:)))))))
–
oamenii vad ca sant foarte priceputi la studul Mintii, insa ceva mai complex nu exista in Creatie:)), si nici in afara ei, adica in Oul Absolut:)), ca asta inseamna al diseca pe Tatal, a-l studia pe Tatal:)))
faza tare e ca asta e imposibil:)))), pentru ca…Capul Omului e Hristos, adica Fiul Omului, caz in care FIul Omului e si Fiul Tatalui, de unde rezulta ca…Omul si Tatal au acelasi Fiu:)))))), si El si doar El poate fi cunoscut,
pentru ca Omul a papat din pomul cunoasterii Binelui Si Raului, insa pe celalalt pom…l-a pitit Tatal, bine:))), deci Omul poa sa-l cunoasca pe Tatal, cunoscandu-i…Voia, ca Fiul Omului, care e si Fiul tatalui, adica Hristos, asta e, Voia Tatalui:)
ca veni vorba despre pomii astia, care sint doi, de ce oare s-a povestit si despre al doilea?!:)) ai vro idee?:)