Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Din România lucrurilor mărunte. Cum am rămas fără timp și cum l-am recâștigat înmiit

Continuând povestea pe firul vremurilor, am schimbat brigăzile de „gagici” cu gașca serioasă a celor căsătoriți și grupurile de „practici spirituale” cu marele zeu Facebook.
Nimic nou din punctul de vedere al vreunui beneficiu minor sau major. În gașca de „oameni serioși” ipocrizia era la cote alarmante. Aceleași pupături false și susținere reciprocă de fațadă, până în momentul în care unul lipsea din grup. Bârfa, mâncătoria și satisfacția unui eșec repurtat de un membru marcant al grupului făceau parte din modalitățile de distracție în cadrul întâlnirilor sau „petrecerilor”. Cum se intra pe ușă, prima întrebare, după falsele pupături și îmbrățișări era „Noi ce tocăm azi?”, iar când subiectele apropiate erau epuizate, ori se întorceau într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat al vreunei victime care nu se afla de față, ori se trecea la un cerc extins.

Dar, mâncător de timp și resurse precum marele zeu Facebook, nu mi-a fost dat să văd nicăieri în altă parte. La mine, ca la mine, dar ceea ce am văzut în jur m-a îngrozit cu adevărat. Timpul petrecut pe aceste platforme de socializare sunt moartea reală a oricărei fărâme autentice de viață și trăire. Aprecierile postărilor personale, dar și viața altora creează dependență până la anularea oricărei alte forme de interacționare. Filtrele și prelucrarea fotografiilor, precum și algoritmii prin care postările să aibă parte de audiență sunt prezentați ca „must-to-know”. Chiar citisem niște articole care te învățau cum și când să postezi pentru a avea parte de rating, dar și despre importanța comentariilor și distribuirilor. Demența pe aceste platforme a ajuns atât de mare încât nimeni în poze, aproape că nu mai seamănă cu cei care sunt, de fapt, din realitate; la restaurant sau în vacanță se merge doar pentru a da „check-in”;  haine se cumpără sau se probează, prin diverse cabine ale magazinelor, doar pentru laudă; amant/ iubit/ soț degeaba ai dacă nu te lauzi prin tot târgul fluturând chiloții precum un steag al victoriei.  Nerozia și alienarea au ajuns până într-acolo încât se numără aprecierile de la unul/una la altul/alta pentru a se vedea care are mai mult succes; ceea ce poate culmina cu a urmări cui dă partenerul din dotare „like” (moment în care chiar m-am speriat, pentru că mi-am surprins și eu această practică dementă și total nesănătoasă, ajungând nu doar să înnebunesc eu, dar să-l oripilez și pe el). Nu mai zic de cei care, sub umbrela anonimatului, își irosesc existența frustrându-se cu ce a făcut sau nu a făcut cineva cunoscut sau chiar deloc cunoscut, doar pentru că ai tu un pitic pe creier care trebuie alimentat cu furie și nemulțumire.

Așadar, acum mai bine de doi ani și jumătate am scos tot ceea ce însemna, în mod real, pierdere de timp, care îmi crea frustrări teribile și o mare insatisfacție; am aruncat din viață tot ceea aș fi putut numi „de umplutură”. Am renunțat la o socializare ipocrită, falsă, lipsită de mulțumire și bucurie. După acest moment, am început să câștig timp. Nu mai am nevoie de femeie în casă. Gătesc odată la două zile, obligatoriu ceva bun, nu doar să fie, în gen fast-food. Tort sau prăjitură, o dată pe săptămână. Am timp de plimbat, citit, scris, învățat, bucurat, iubit! Am timp să-mi întind spatele în fiecare seară și să-mi reglez circulația picioarelor (din cauza meseriei chiar este un „must”) și să mă îngrijesc de parcă în fiecare zi plec în vacanță (e drept că nu mă machiez, nici măcar la nivel de rimel, dar la tratamente și coafor merg regulat; pentru mine, nu pentru vreo poză închinată zeului Insta sau FB). Am timp să-mi urmăresc autorii preferați. Am timp de flori și de aranjamente prin casă. Dar cel mai important este că tot acest timp l-am câștigat făcând lucrurile cu Bucurie, pentru mine și cei foarte puțini din viața mea care contează cu adevărat.

Am cunoscut „doamne” atât de nefericite, care, indiferent de banii câștigați, casa părea săracă și ponosită, ele grase și neîngrijite, indiferent de cât de des mergeau la sală cu antrenor personal (e drept că, de multe ori, antrenorul lucra pentru ele, dumnealor fiind „atât de blocate” de griji încât păreau doar niște balene eșuate!). „Doamne” ale căror unică bucurie în viață o reprezenta a-și denigra consortul și a-l „vărui” împreună cu a altă nefericită. Lucru pe care nu l-am putut înțelege și accepta niciodată; dacă ești atât de nefericită: divorțează! Pentru ce, în și așa de scurta asta viață, te-ai complace în asemenea necaz, nefericire, care îți răzbate prin toți porii ființei tale? Și nu spune pentru copil/copii. Nimeni nu îți dă dreptul să transferi asupra lor lașitatea, ipocrizia, neîmplinirea și lipsa ta demnitate.

Din toate acestea și încă multe altele asemănătoare, a apărut senzația acută de „nu mai avem timp”. Dar, Timpul cere Adevăr! În primul rând față de tine. Abia după ce ai reușit să fii „true” cu tine, îți poți stabili prioritățile, ajungi la eficientizare și peste toate la bucuria de a începe și a termina o nouă zi. Când ai creierul varză de la marea minciună pe care ți-o rostești zilnic despre tine și propria-ți existență, de la scuzele jalnice pe care ți le tot îndrugi, doar-doar să nu faci nimic autentic cu viața ta, este firesc să te simți într-un contratimp permanent cu tine. Nimic nu te mulțumește, nimic nu te bucură, zâmbești fals și ipocrit și îți faci mantră pe „Ei, așa fost să fie! Dacă nu se poate altfel…”. De aceea femeile radiază doar prin filtrele aplicațiilor de social-media, la inimioare și alte aprecieri din partea unor semi-necunoscuți, iar bărbații visează că sunt bărbați tăind calea în trafic, conducând agresiv, cu depășiri la limită și când mai au rând la telecomandă sau se ascund într-un cotlon pentru prietenul „pornhub”. Acu’ ce să zic? Până într-un final fiecare trăiește așa cum îl taie capul, numai că marea problemă apare când acești împiedicați în propria lor poveste te încurcă și pe tine și ajungi să pierzi clipele tale prețioase așteptând câte un amețit să îți rezolve o problemă pentru care, evident, el este plătit. Dacă ei s-ar încurca doar între ei, n-ar fi bai. Mai rău că îi încurcă pe cei care au alt ritm și viziune.

Dar, dincolo de tot și toate, eu nu mai pot spune „N-am timp!”. Pot spune doar ”N-am chef de…!”. Iar Timpul primit când „n-am chef de” este câștigat înmiit, pentru că îl folosesc spre cele mai benefice mie și de suflet bucurii aducătoare! Ceea ce vă doresc și dumneavoastră să trăiți și să aveți parte!…bine înțeles, dacă și doar dacă, vă doriți.


Partea întâi a textului poate fi urmărită aici:

Din România lucrurilor mărunte. Când am rămas fără timp…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Cum am rămas fără timp și cum l-am recâștigat înmiit”

  • daca TIMPUL nu ti se daruie,atunci chiar nu ai timp.e ca diferenta dintre o calatorie pe o mare calma si una scarmanata de furtuna.

  • @Smarandita,

    Cica odata discutau doi barbati (apropo, problema pe care o discuti e valabila si in dreptul barbatilor):
    – Ioane, daca as fi ca tine, la varsta mea as fi carunt. Insa uite, n-am nici un fir alb in cap…
    – Da, Vasile, e adevarat ca n-ai nici unul, dar ma intreb la cati le-ai facut tu paru’ alb… !

  • Au și barfa și Facebook rolul lor in societate. Cei care barfesc sau stau pe Facebook nu trebuie evitati sau criticati doar pentru asta. Faptul că dumneavoastră nu vă plac barfa și Facebook nu înseamnă că pentru alți oameni sunt ceva rău sau condamnabil. În fond, fiecare este liber să facă ce dorește în timpul liber.

  • Bravo Smarandita,esti o luptatoare antiipocrizie.La fel ca mine.Apreciez mult.Tine o tot asa.Ma unge pe suflet.Adevarul este greu de suportat pentru unii,dar daca nu l suporta,duca se dracului,toti ipocritii care nu suporta adevarul.Asa doamna zice ti le la ipocriti,sa vada si ei cat sunt de mici. 👿 👿 👿

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog