Disperați să ieșim la mal, ne afundăm și mai tare în propriile spaime

Ca în filmele americane! Așa au descins găștile de candidați să-și depună candidaturile. Ca atunci când vine trupa de șoc să salveze situația, așa pășeau ei cu dosarele (cu șină, evident) sub braț. Unii au făcut și filmări și pe alocuri le dădeau cu încetinitorul, să mărească suspansul. De când mă știu, am ridiculizat cât am putut acest festivism grețos de depunere a candidaturilor cu fastul pe care nici măcar Armstrong nu l-a avut când a pășit pe Lună.

M-am amuzat cât m-am amuzat luni de dimineață, decisă să fiu zen. Că știți cum e, ești zen luni dimineața, așa rămâi toată săptămână. În această perioadă, cu condiția să nu te uiți la știri și să nu intri pe Facebook. Nici pe Twitter, că și acolo s-a stricat treaba. Am verificat dacă am primit răspuns de la Ministerul Sănătății. De o săptămână le-am scris să-i rog să mă programeze la o vizită la ATI. De atunci, au întrerupt campania de manipulare cu „Haideți la ATI!”, dar eu tot aștept răspuns.

Între timp, am mai citit niște postări ale fanilor măștii, care dădeau în clocot de bucurie, de dragul rebeliunii din Belarus. Da, ăia fără măști, care stăteau unul în altul, ăia făceau bine acum.

Cât m-am sucit eu și învârtit, făcând planuri unde să merg, odată ce-l aud pe Orban dând declarații. Cumva trebuie să fac să ajung și eu la declarațiile lui și ale lui Tătaru, să pun niște întrebări. Și începe premierul, în campanie și total rupt de realitate, să pună placa: ce bun e guvernul, ce bine a gestionat pandemia, ce nenorocit e pe-se-de că depune moțiune etc. Și, dintre toți jurnaliștii prezenți, nu se găsește unul, dar unul nu-l întreabă despre raportul Curții de Conturi, care a arătat negru pe alb că s-a furat ca în codru doar în perioada stărilor de urgență. Și se mai fură, dar asta se va arăta în viitorul raport. Și unul nu l-a întrebat de unde au bani cu nemiluita, că nu mai poți respira de panourile electorale ale PNL. Plus alea cu Nicușor Dan. Că Nicușor nu are bani, iar USR nu i-ar pune panouri nici să-i pici cu ceară, deci tot PNL le-a plătit. Ăștia nu au furat de la copii, că alocațiile nu le dublează? Ăștia nu au furat de la pensionari, că nici pensiile nu cresc cu cât era prevăzut și au promis?

Dubla măsură este revoltătoare, despre oricine ar fi vorba. Iar cine zice că nu, îi doresc un proces pentru casă, să zicem. El și vecinul. Aceeași speță, însă un complet îi dă dreptate vecinului, iar lui i se ia casa. Atunci va înțelege ce este dubla măsură.

Ascultându-i pe jurnaliști cum îl cocoloșesc pe Ludovic Orban mi-am amintit de Viorica Dăncilă. Sigur, a făcut greșeli. Dar acele greșeli au fost umflate ca gogoșile înfuriate, au fost rostogolite până au făcut din femeia asta o proastă. Eu am asistat la multe scene de acest fel. De foarte multe ori se corecta, însă se tăia la montaj și la scris. Odată, unei colege de la o televiziune, care stătea lângă mine, și care râdea de se prăpădea de o greșeală a Vioricăi Dăncilă, care și corectase, i-am spus că s-a corectat. „Și ce dacă, e proastă, dă-o dracului!”. Nu am văzut ca aceste catastrofe liberale care sunt miniștri să aibă parte de același tratament. Și-acum, pe Orban să nu-l întrebi chiar nimic de sutele de milioane de euro furați?

Uite așa s-a dus tot zenul meu pe apa sâmbetei. Și-am zis că mă duc în parc. La Agronomie, unde nu am mai fost de anul trecut. Acolo am prins toate anotimpurile, îl traversam de parcă treceam prin calendar, pentru că era drumul meu la redacție.

Căminele, părăsite în grabă de studenți în martie, păreau arse, nu doar de soare, ci și de pustiu. Niciun geam nu se mai deschidea, nimeni nu bătea mingea pe terenul de fotbal. În sere, buruieni și plante, crescute cum a dat Dumnezeu, stăteau lipite de geamuri, ca și cum ar fi vrut să iasă încolăcite și să se facă drum pe trotuarul pustiu, să se cațere pe ziduri și să le facă umbră.

Era o liniște de-mi auzeam pașii, mă însoțeau doar umbrele prăvălite pe asfaltul încins.

În mijlocul parcului era un loc unde altădată era o porțiune cu flori atent plantate și bine întreținute, era un spectacol. Acum, tufele arse de soare, aproape prăbușite la pământ, crăpat de un deget de secetă, păreau că cer îndurare. De pe gard priveau semeți trandafiri cățărători roșii care s-au descurcat.

Anul trecut, o doctorandă își începuse o lucrare vie. Am văzut-o, de multe ori, cum se apleca peste răsadurile de flori, le îndrepta, îngrijea, le aranja, poate le și vorbea. I-am găsit „Teza de doctorat”. Tufele, deși crescute alandala păreau că-și așteaptă doctoranda, să fie mândră de ce a desăvârșit natura.

Câteva doamne ieșite la aer, stăteau cu măștile pe față de vorbă pe o bancă.

La una dintre facultăți, ușile erau larg deschise. Am făcut un pas în interior, dar pustiul venit din toate părțile m-a descurajat. Dacă strigam, eram ca pe Lună, nu mă auzea nimeni.

Pe modelul stadioanelor construite în pantă, și aici a fost amplasat un panou imens cu reclama guvernului la măști.

La poarta dinspre Mărăști, pe unde am ieșit, erau doi paznici plictisiți, pe care i-am salutat în speranța că se prinde o conversație, să mai aflu și eu ce-i cu pustiul ăla. Nici vorbă. Unul a scuipat coji de semințe și în acel moment am văzut mii de covizi păbușiți pe trotuar, gata să mi se cațere pe picior și am rupt-o la fugă. Exagerez, m-am îndepărtat cu viteză, să nu creadă ăia că am furat ceva și să dau naștere altui balamuc.

De acolo m-am dus în Piața Domenii să-mi iau niște fructe. Am dat de doamna de la Malu cu Flori, de unde iau mereu. Era gol și pe acolo. Taraba ei e mai la margine, adică la un pas de trotuar. Cum alegeam eu prune, mere, pere, dintr-o dată, vecina de tarabă țipă în șoaptă: „Poliția!” Eu mă uit nedumerită, doamna care-mi vindea își trage repede masca pe față și-mi spune să fac la fel. Îi răspund că nu-i aglomerat, că eram doar noi trei, dar ea mă sfătuiește să nu-mi fac de lucru de poliția, „că ăștia sunt puși numai să facă rău”.

La celelalte tarabe, mai din față, toată lumea, adică toți vânzătorii, că clienți nu erau, își trăgea masca pe față de parcă eram o gașcă de spărgători care se avântă spre o bancă. Tot ca-n filme.

Am ieșit în stradă și am luat-o către Piața Chibrit, pe Ion Mihalache. Între blocuri, unde era un loc de joacă pentru copii, era ca-n palmă.

Nici urmă de hinte și topogane, totul era ras. Am întrebat un muncitor ce s-a întâmplat. „Dracii ăștia de copii! Au rupt banda în fiecare zi. Acum să-i văd, unde se mai joacă?” Am rămas fără cuvinte. „Ce rău făceau că se jucau?”, am reușit, totuși, să spun. Mai mult pentru mine, că bărbatul plecase deja. Aici era locul unde, prin aprilie, un copil s-a rugat de mama lui să-l lase să se dea „doar de două ori” în leagăn. Moment pe care l-am cuprins în carte.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Disperați să ieșim la mal, ne afundăm și mai tare în propriile spaime”

  • Frumos povestea

  • disperati sa cunoastem, si cunoscind sa iesim la mal, am neglijat,…poate, cunoasterea de sine.

    mai sint, oare, oamenii, in stare sa… iasa la mal, in ei insisi?
    s-ar parea ca de lipsa cunoasterii de sine beneficiaza tot cunoasterea stiintifica, pentru ca, nu-i asa…?, oamenii, …ba chiar omenirea, e condusa spre destinatii bine definite…eminamente in mod stiintific. cui ii mai pasa ca pentru ca asta sa se intimple se catalizeaza…vad ca plenar, lipsa cunoasterii de sine?!

    mai intai echilibru in tine insuti, si abia apoi si echilibru in afara ta. omenirea, insa, si-a cautat echilibrul in afara sa, poate l-a si gasit, dar atunci, adica acum, cind starea de echilibru sufera, putinta de echilibrare nu mai poate izvori din sinele omului, ci tot din exterior, caz in care omul va accepta, la limita, orice stare exterioara in stare sa echilibreze, in stare sa echilibreze, chiar si una extrema, care-i limiteaza libertatile.

    prin urmare ce s-a vazut ca urmare a manifestarii catalizatorului numit pandemie e ca in majoritatea ei omenirea nu se poate echilibra dinspre sine spre exterior, ci numai de la exterior inspre sine. or asta e ceva care nu va ramane…nefolosit, pentru ca aceasta stare spune ca, folosind catalizatorul potrivit, lumii mari i se pot pune haturi…fara ca reactiunile sa se manifeste.

    pandemia are doua componente: una e naturala, si s-a manifestat, spre ex, atunci cind o juma de planeta s-a pitit in case, aceasta componenta s-a manifestat in lipsa reactiunilor, si o alta componenta, artificiala, care doar pare ca va ramane fara reactiuni, dictatura medicala fiind una fatetele acesteia.

    cei care au radiografiat…si inca mai fac asta, dinamica mondiala, de cind a inceput pandemia, vor pastra, cel mai probabil, nonactiunile,
    adica actiunile care nu au generat reactiuni in omenire si care, mie mi se pare clar, au fost si substantial mai consistente.

    lumea mare e condusa in mod stiintific,
    ecuatia de miscare a lumii mari e generata matematic,
    cunoasterea stiintifica se dovedeste in stare sa-i puna haturi cunoasterii de sine,
    indivizii sau masele de oameni pot fi indreptate catre tinta propusa…fara ca reactiunile sa se manifeste.
    aceasta ‘cunoastere’ se foloseste plenar de slabiciunile omului, in fapt se poate spune ca valenta ‘nonactiune’ a acesteia e in fapt o antiNonactiune.

    lumea mare deja e condusa folosind dinamici Anti, AntiNatura.
    desavarsirea Civilizatiei…era, teoretic, imposibila altfel, pentru ca Civilizatia nu e Natura, or ceva care nu se armonizeaza cu Natura tinde sa se desavarseasca ocupind pozitia definita astfel: AntiNatura.

    lipsa cunoasterii de sine a hranit cunoasterea stiintifica…dar a secat omul. omul sec, adica omul-matematic, e omul taman pe masura Civilizatiei, care si ea se pozitioneaza, evident, artificial, deci AntiNaturia, adica fix pe dos decit e Natura.

    Cora, pustiul pe care-l vezi pe colo, pe dincolo,…deci ‘in afara’,
    e, mai inainte, in sinele omului…
    pandemia a ridicat valul de pe sinele omului. ce s-a vazut…a fost: ‘pustiul’.

  • Se cunoaște că trece vara, toată lumea începe să se apuce de treabă.
    Guvernul și Orban nu mă interesează pentru că mai au puțin de trăit. Sunt mulțumit pentru că scrieți din nou și vă citesc cu plăcere.
    PS-nu știu de ce, dar în Sectorul 2 parcurile cu locuri de joacă pentru copii sunt deschise de când s-a terminat minunata Stare de Urgență.