Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

Într-un număr anterior, sub titlul Ce se întîmplă cînd pe Klaus Iohannis îl bate soarele-n cap, am trecut prin examenul verificării logice mai multe aserțiuni din Mesajul lui Klaus Iohannis transmis cu ocazia Ceremoniei dedicate Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor.

Miercuri, 4 august 2021, cu prilejul unei plimbări cu barca pe lacul turistic Comana, operațiune publicitară pe față a președintelui României (nu e la prima faptă de acest fel, la un moment dat a făcut publicitate la un teren de golf al unui om de afaceri), Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă. Pentru România reală acțiunea în care s-a implicat președintele n-a avut nici un efect. Pentru Klaus Iohannis a avut. Mai întîi că dat o nouă lovitură în materie de imagine în privința vestimentației. Presa s-a ocupat pe larg nu numai de cămașa care-i sublinia lui Klaus Iohannis virilitatea, dar și de postura de turist dus de gazde cu barca pe gratis, spre deosebire de turiștii obișnuiți, care trebuie să plătească pentru asta. Apoi, popasul turistic i-a dat prilejul unei conferințe de presă cu întrebări aranjate astfel încît președinele să poată susține c-a răspuns unor preocupări ale opiniei publice.

La fel ca în cazul Mesajului, am luat textul conferinței de presă și l-am trecut prin filtrul logicii de tip aristotelic.
Concluzia:
Pe Klaus Iohannis continuă să-l bată soarele în cap.

Nu știm în ce condiții meteo a fost redactat Mesajul în care susținea că pe fondul Pandemiei în România a crescut în mod alarmant rasismul. Sigur e că a vorbi despre rasism într-o țară care n-are afro- americani sugerează efectul unei insolații suferite chiar în condiții de stat în birou. Așa cum ne arată imaginile, la Comana Klaus Iohannis a fost dus cu o barcă fără apărătoare împotriva soarelui. Cum pe cap n-avea nici măcar șepcuța de jocheu dată de Trump în schimbul achiziționării de către România a armamentului de miliarde de dolari, putem spune cu siguranță că din punct de vedere al condițiilor fizice pe președinte l-a bătut soarele-n cap. Și drept urmare a dat expresie verbală unor ciudățenii din punct de vedere logic.

1. Pe parcursul conferinței de presă a avut loc un dialog între Klaus Iohannis și un jurnalist pe seama acuzațiilor grave lansate de Ludovic Orban la Focșani:

„Jurnalist: Aș dori să știu cum vedeți dumneavoastră, de la înălțimea funcției de Președinte, a celui mai important om din statul român, a celui mai informat om din stat, declarațiile făcute de Ludovic Orban, care spunea că în lupta internă din PNL există intervenții externe, forțe nedemocratice, mecanisme nedemocratice, mîini sucite la spate. Există aceste intervenții, le vedeți, le simțiți?

Klaus Iohannis: Eu nu am astfel de semnale și pot să vă spun că pun astfel de declarații pe seama ascuțirii luptei de tip campanie electorală. Vă dați seama că, dacă aș avea semnale că există așa ceva, aș fi intervenit demult. Nu. Lupta este o luptă internă, pentru voturi în PNL. Și o competiție politică îi face pe cei implicați să caute explicații senzaționale și cam așa putem să interpretăm, mai mult nu e.”

Președintele României susține că așa ceva nu există. Dovada? El n-a avut semnale că ar fi vorba de o implicare a instituțiilor de forță în bătălia internă din partid. Că dacă ar fi avut ar fi intervenit. Deși n-a spus-o direct, Ludovic Orban a lăsat să se înțeleagă că Sistemul a intervenit în favoarea lui Florin Cîțu la ordinele lui Klaus Iohannis, înaltul protector al premierului în bătălia pentru șefia PNL. Păi cum să intervină Klaus Iohannis pentru ca Statul paralel să nu se amestece în bătălia din PNL, cînd el însuși dirijează din umbră acest amestec?

Cel care a lansat acuzațiile că Sistemul instituțiilor de forță se implică în campania internă din PNL n-a fost un simplu cetățean, n-a fost un facebookist și nici măcar un jurnalist. A fost președintele partidului de guvernămînt, președintele Camerei Deputaților, fost premier al României.

Președintele susține că astfel de acuzații țin de campania electorală. Prin urmare, el nu le dă prea mare importanță. Cum adică, ditamai personalitatea statului de drept acuză public amestecul instituțiilor de forță, provocînd un imens scandal, și președintele României se mulțumește să consemneze contabilicește că e un lucru normal într-o campanie electorală? Nu era normal ca președintele României să-i avertizeze pe competitori să nu mai invoce în campania electorală din PNL implicarea unor instituții de forță, pentru că prin astfel de acuzații venite de la cel mai înalt nivel se administrează lovituri imaginii democrației în rîndul cetățenilor?

2. Un jurnalist i-a cerut președintelui părerea despre un articol din Die Welt despre problemele cu care se confruntă la Bruxelles PNRR-ul nostru. Președintele a răspuns astfel:

„Mi s-a părut puţin foarte unilateral articolul, ca să nu zic mai mult, că nu este de la noi publicaţia şi n-are rost să spunem alte lucruri. Sunt aşa-numite informaţii pe surse, care «se scurg», în ghilimele. Nu se scurge nimic, sunt unii care vor să-şi dea importanţă şi dau informaţii senzaţionale mai departe. Da, PNRR-ul nostru, ştim, am ştiut de la început că nu este perfect”.

În chip surprinzător Klaus Iohannis pune la îndoială seriozitatea și corectitudinea unui articol apărut într-o publicație de prestigiu din Occident. Se vede treaba că e vorba de un articol care n-a fost plasat de SIE contracost într-o publicație din Vest. Dacă ar fost semnat de SIE sub pseudonim, Klaus Iohannis l-ar fi lăudat.
Vine apoi fraza senzațională, unică în postdecembrist prin aberația din punct de vedere logic: „Da, PNRR-ul nostru, ştim, am ştiut de la început că nu este perfect”.

Multe țări membre ale UE s-au preocupat să trimită la Bruxelles un PNRR perfect pentru ca prin aprobare rapidă să beneficieze de prima tranșă din banii repartizați. Potrivit lui Klaus Iohannis România a trimis un PNRR despre care premierul și președintele știau că nu e perfect. Păi ce-i costa să trimită un PNRR perfect. Potrivit acestei logici , președintele putea susține că deși voia să meargă la Iași cu avionul și-a luat bilet pentru Satu Mare, știind că e un bilet greșit.
Da, acum știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap. Și nu de ieri, de azi, ci de la începutul celui de-al doilea mandat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap”

  • Cate o data ma mai supar pe maestrul Cristoiu . Nu vrea sa extraga din multitudinea de informatii decat ceea ce-i convine . Dati-mi voie sa ma explic :
    – din tot acest frumos periplu pe un lac meserias , ca Comana , nu s-a accentuat decat ca presedintele ” nostru ” s-a plimbat cu o barca ecologica ( foarte putina lume a remarcat acest aspect ??? ) fara sa plateasca taxa ( nu discutam acum de cuantumul ei, ca suntem doar la faza de publicitate ) ” podarului ” /// Explicatie logica , reala a situatiei : VEDETI CUM ARATA UN LOC PRIVATIZAT, CURAT SI FARA DESEURI , CU RESTAURANTE PE MARGINE , CU LOCURI DE PARCARE PRIN IMPREJURIMI . DECI VEDETI MA , ROMANILOR NEEDUCATI CE FACE PRIVATIZAREA PE CRITERII GLOBALISTE ? VA ADUCE , IN SFARSIT , O OAZA DE SERENITATE ( ACCEPTABILA CA PRET ? ) IN MOLOZUL VOSTRU ROMANESC !

    Corect, din punct de vedere al unui profesor de fizica . Dar s-a intamplat sa-si aminteasca ca este inca presedintele Romaniei . Asa ca si-a scos dosarul ” Romania Educata ” si mi-a transmis ce contine acesta la punctul xxxbbbccvvv , din paragraful lll.rrr.www. , respectiv :
    – in luna august 2021 , dupa vizita la lacul Comana , voi demara in tromba vizite turistice pe raul OLT, pentru strangerea depozitelor de gunoaie de plastic care se formeaza pe la ecluza de la Calimanesti
    – apoi , punctul lll.rrr.www. 2 – alte echipe ale mele vor inconjura barajul de la Draganesti, care este adevarata groapa de gunoi a Oltului , unde voi debarca echipa complexa a lui Florin Catu ( dotare cu plase de pescuit de minim 10 Kg / per aruncatura ) , spatiu de stocare a deseurilor stranse de minim 5 tone / per spatiu de dans de minim 2 metri patrati
    – apoi , punctul lll.rrr.www.3 – pe malurile unde eu voi fi sau unde eu am organizat aceste actiuni , vor fi instalatii , montate pe camioane, unde se va face direct piroliza deseurilor de plastic stranse ( astfel economisim la transport , la contracte cu diverse firme de reciclare , cam ” nesimtite ” ca ne cer bani sa preia aceste deseuri ) si astfel , la sfarsitul zilei noi o sa dam la fiecare locuitor al comunei din apropiere cate o butelie de gaz si 5 metri patrati de folie pentru solarii ( ssttt: un pic de campanie camuflata )
    Deci. care este ” echipa castigatoare ” ?

    PS.1 : Lui Ludovic Orban, de care nu prea pot sa scap , i-am dat niste plase de pescuit deseuri calibrate la vreo 3, 875 kile , da i-am zis ca duc si 10 kile ( ha, ha , ha , ha )
    PS.2 : Sa nu ma spuneti lui Mugur Isarescu ( zis ” Nuovo Zalmoxis „, dupa imemoriala varsta de guvernator al B.N.R. ) cu toata aceasta treaba , ca el de anul trecut m-a tot rugat sa ma duc sa-l ajut la stransul strugurilor si sa-i reglez eu nemteste teascurile pentru o productie buna.
    VIVA L” UTOPIA ” .

  • Deduc faptul ca nu si-a recuperat paltonul de pe capota masinii.
    Plimbatul gratis cu barca nu l-am urmarit, era pe strazile afectate de inundatii? Oare cu un spp-ist cu evantai alaturi? A recitat oare poezia „viitor de haur tara noastra hare?” Of, ce spectacol meritat de alegatori am pierdut, si ce curios eram…

  • Acu’, ca domnu’ Klaus n-a avut un portavion cum are americanii, cu care sa se dea pin Atlantic, s-a dat si Domnia Sa cu ce-a avut pin batatura p-aci pin ligheanu de la Comana. Si daca tot n-a fost sa fie un portavion ci o biata barcuta, nu e normal ca si penerereaua noastra mioritica sa fie si ea mai mititica, saracuta? Deh, ce sa-i faci, renumeratie dupa buget, coane Fanica! La bulivar birjar! Muzica, muzica!

  • „Mi s-a părut puţin foarte unilateral articolul”
    => Adica publicatia aia MINTE, dar o spun mai politicos.
    „Da, PNRR-ul nostru, ştim, am ştiut de la început că nu este perfect”.
    => Adica publicatia aia spune totusi ADEVARUL.

    Vorba lui Caragiale: „Căldură mare, monșer!” 🙂

    • „Putin foarte”! Asta chiar e tare. O fi facut limba romana la scoala cu profu de sport?

      • Nu mai ironizati „Corigent la limba romana” ! A repetat EL si mandatul ‘geaba.

  • …”Da, PNRR-ul nostru, ştim, am ştiut de la început că nu este perfect”.
    Pai daca a stiut inseamna ca intentionat s-a trimis asa tocmai ca sa se intarzie finalizarea lui si primirea primilor bani, nu asa se poate intelege ???? (Poate a fost „la mica intelegere”, si aici si acolo, mai sti ?)
    De cum s-a incins campania in PNL dl presedinte a iesit „cu diferite ocazii” , zilele sasilor, comemorarea romilor, plimbarea cu barca, azi plimbarea cu bicileta, urmeaza sfasitul de saptamana, si va mai creea diferite ocazii sa mai abata atentia presei de la diferite „scapari” si sa-l „imbuneze” pe L Orban ca doar dl Catu este in „vacanta”,nu ????? Este si asta o tactica, macar asa il mai vedem si noi pe dl presedinte.

  • Domnu’ Cristoiu,

    In limbaj popular, cele doua declaratii ar suna cam asa:

    1. Nu mai luati in serios ce va spun politicienii, mai ales in perioada camapaniei electorale. E numa’ bulshit…
    2. Informatiile importante nu „se scurg” niciodata. Mass-media va prezinta doar informatii lipsite de importanta.

    Pai daca asa zice sefu’ statului, cine suntem noi sa-l contrazicem’? Norocu’ nostru ca le stie el pe toate. Acuma putem sa ne culcam linistiti… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *