E vreo diferență între Consiliul Politic Național al lui Marcel Ciolacu și Comitetul Executiv Național al lui Liviu Dragnea?

Puține sînt comentariile mele de pe vremea PSD-ului condus de Liviu Dragnea în care să nu-mi fi exprimat nedumerirea, dacă nu chiar stupefacția, la unanimitatea cu care erau luate de Comitetul Executiv Național al partidului deciziile cele mai năstrușnice, încolțite și înflorite exclusiv în capul președintelui PSD, Liviu Dragnea.

Scandalul Puciului anti-Dragnea din PSD, din septembrie 2018, a avut drept izvor acuzația că președintele partidului ia decizii de unul singur. În replică, într-un interviu acordat lui Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, Liviu Dragnea a declarat:

„Eu știu că avem un Birou Permanent Național, un Comitet Executiv Național, sigur, și Congresul partidului. Nu există nicio decizie, absolut niciuna, cu excepția propunerii doamnei Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru imediat după alegeri, în care toate lucrurile să nu se fi discutat”.

Comentînd situația, scriam pe cristoiublog.ro în 12 septembrie 2012 sub titlul Gabriela Firea a greșit partidul și țara:

„Din păcate Liviu Dragnea și nu Gabriela Firea are dreptate. Toate deciziile au fost luate în CExN. Că acest CExN, alcătuit teoretic din fruntașii PSD, a votat în unanimitate, cu ochii închiși, debarcarea a două guverne PSD, din simplul motiv că premierii nu i-au mai plăcut lui Liviu Dragnea, e o altă poveste. Una ținînd de intrarea în politică nu din dorința de a face ceva pentru români, ci pentru a te căpătui. Teoretic, deciziile lui Liviu Dragnea au fost supuse dezbaterii și votului într-unul din cele mai importante foruri de conducere colectivă ale PSD. Poate să spună cineva că Liviu Dragnea decide de unul singur?”

Deoarece sesizasem că în postdecembrism partidele politice mimează democrația internă, reluam în comentariu una dintre obsesiile mele de 30 de ani în privința asemănării dintre PCR și partidele de azi în materie de autoritatea absolută a șefului. Locul secretarului general al partidului a fost luat de președintele de partid:

„Gabriela Firea a greșit țara, pentru că absența democrației interne e o realitate a tuturor partidelor noastre postdecembriste. În numeroase rînduri din 1990 încoace am denunțat asemănarea partidelor politice postdecembriste cu etern răposatul PCR. Am arătat că, la fel ca în PCR, în partidele postdecembriste, nu există dezbatere minim democratică, nu se respectă Statutul, deciziile sînt luate în cercul restrîns al Șefului și votate apoi cu ochii închiși de toți membrii forurilor colective, forurile de conducere colectivă sînt lipsite de orice putere, liderii, ajunși în fruntea partidelor pe căi obscure, deseori prin intervenția Serviciilor secrete, conduc partidul în chip dictatorial, slujiți de ceilalți lideri cu o slugărnicie dezarmantă.

Cum să pui problema democratizării deciziilor în PSD, cînd în PNL, partid de Opoziție, pretins adversar al PSD, parvenit la postura de Șef, Ludovic Orban face ce vrea cu liderii partidului, cu forurile colective. Asta pînă cînd altcineva îi va lua locul. Nu în urma unui proces democratic, ci în urma unor lucrături mafiote.

România e țara partidelor ca găști mafiote.
Din acest punct de vedere, Gabriela Firea a greșit nu numai partidul, dar și țara.”

În 22 august 2020, PSD a avut un Congres extraordinar de alegere a noii conduceri. Echipa condusă de Marcel Ciolacu a fost aleasă în premieră la PSD pe baza listei pe Moțiune. A cîștigat lista care a prezentat Moțiunea Reconstrucția PSD – o viziune de stînga pentru un partid european.

Potrivit Moțiunii, despre care am scris la vremea respectivă mai mult decît au vorbit chiar cei de pe listă (mulți dintre ei nici n-o citiseră, deși pe baza ei cereau votul), PSD intra în zona Revoluției interne. Tot ceea ce fusese trecut Liviu Dragnea – Viorica Dăncilă era lăsat în urmă, aruncat la coș. PSD se schimba din temelii. Și una dintre schimbările de esență consta în reabilitarea democrației interne din partid prin conferirea de puteri de decizie organismele de conducere colectivă astfel încît deciziile să nu mai fie simple aprobări slugarnice ale deciziilor luate de Șef. Sub acest semn Moțiunea propunea înlocuirea fostului CExN, în care toate hachițele lui Liviu Dragnea fuseseră votate în unanimitate, cu ditamai Consiliul Politic Național. Noul Organism urma să stea alături de Biroul Politic Național în luarea deciziilor în chip democratic, altfel decît prin unanimități ivite din ascultarea Șefului. Nu de alta, dar acum șef era Marcel Ciolacu și nu Liviu Dragnea. Iată ce spunea Moțiunea despre cele două organisme:

„Schimbare de leadership:
1. Reconstrucţia forului decizional executiv – Deciziile majore ale partidului care trebuie luate În intervalul dintre două congrese vor fi stabilite în cadrul CPN, din care vor face parte preşedinţii organizaţiilor judeţene, dar şi preşedinţii de consilii judeţene şi primari, întrucît aceştia au legitimitate populară şi sînt în contact direct cu alegătorii, fiind deci în măsură să fundamenteze deciziile partidului pe baza asteptărilor reale ale cetăţenilor.
2. Reconstrucția Biroului Permanent National – BPN va duce la îndeplinire deciziile CPN şi va lua hotărîri privind problemele curente ale partidului. BPN va fi compus dintr-o echipă de oameni integri şi profesionişti, cu experienţă profesională şi politică, care să se bucure de susţinerea unor largi comunităţi sau categorii sociale.”

Carevasăzică, PSD are un nou organism de conducere colectivă. Unul care, spre deosebire de răposatul, va fi un forum de dezbatere și vot democratic.

A venit momentul alcătuirii listelor electorale.
De 30 de ani acest moment e în partidele politice – inclusiv în PSD – cel în care se vede cine e Nenea, cine e Șeful. Pentru că de Șef depinde prezența pe liste. Ești certat cu Șeful? Te-ai lins pe bot de un loc pe liste. Ești din gașca șefului? Ai loc eligibil.

Așa s-a întîmplat, de exemplu, că Adriana Săftoiu, una dintre cele mai valoroase personalități politice din ultimul timp, nu e pe listele PNL.
De ce?
S-a luat în gură cu Ludovic Orban.
E însă pe listă Monica Anisie.
De ce?
E în grațiile Șefului.

La fel s-a întîmplat și în PSD.
În plină Revoluție a partidului listele au fost alcătuite de noul șef, Marcel Ciolacu. Acesta i-a scos pe toți cei care riscau să-i pună în umbră șefia:
Șerban Nicolae, Iulian Iancu, Liviu Pleșoianu, Marian Oprișan, Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Liviu Pop. Au fost preferați inși fără nici o legătură cu PSD, precum Alexandru Rafila.
De ce?
Alexandru Rafila e o nulitate din punct de vedere politic. O fi specialist în domeniul lui, dar în materie de politică e sub nivelul unui lipitor de afișe.
Ca să nu mai spun că de o săptămînă și ceva Alexandru Rafila se scuză pe toate site-urile TeFeListe, pentru că a acceptat să fie pe listele PSD.

Listele PSD numără nu mai puțin de cinci medici, fără nici o legătură nu numai cu PSD, dar și cu politica.
Juri că PSD are de cînd să-și facă Secție de Terapie Intensivă.
Eminenți în domeniul lor de activitate, ei n-au pic de personalitate în politică.
Îl vedeți pe rectorul de la UMF Târgu Mureș punînd-o la punct în public pe Cosette Chichirău, cum a făcut Șerban Nicolae?

Tocmai de aia au fost preferați unor PSD-iști aflați în prima linie a luptei cu PNL și cu Klaus Iohannis:
Șerban Nicolae, Șerban Nicolae, Iulian Iancu, Liviu Pleșoianu, Marian Oprișan, Viorica Dăncilă.
Aceștia au personalitate și prin asta poziții proprii.

Cum să fie Marcel Ciolacu Șeful cînd Șerban Nicolae și ceilalți puteau să-l contrazică în măreția deciziilor sale?
Îl vor contrazice Alexandru Rafila și ceilalți doctori?
Îl va contrazice fiul lui Cristian Popescu Piedone?

Potrivit Statutului lista trebuie aprobată de Consiliul Politic Național, organismul care a luat loc mult hulitului Comitet Executiv Național.
Marți, 20 octombrie 2020 Consiliul Politic Național s-a întrunit pentru a dezbate și vota listele de candidați.
Ați auzit să denunțe cineva în ședință aberația de a impune pe lista PSD Suceava pe Vlad Popescu de la București, fiul lui Cristian Popescu Piedone?
Ați auzit cumva de vreo bombăneala față de prezența pe liste a unor neica nimeni în PSD în detrimentul Vioricăi Dăncilă, care a fost premier și președinte al PSD?
Ați auzit cumva de vreun vot altfel decît în unanimitate a unei liste pe care se află, de exemplu, Leonard Azamfirei?

Păi cum să voteze cineva contra cîtă vreme Marcel Ciolacu declara luni, 19 octombrie 2020, la o conferință de presă: „Listele finale se vor vota mâine în cadrul Comitetului Politic Naţional. Am avut o discuţie cu domnul Gliga şi domnul profesor Leonard Azamfirei (rectorul UMF Târgu Mureş – n.r.) va candida pe locul 1 la Senat. Urmează ca mâine să luăm deciziile”?

Unde e Consiliul Politic Național? s-au întrebat naivii văzînd că lista înaintată de Organizația Județeană Vrancea a fost respinsă pe motiv că Șefului nu-i place de Marian Oprișan?
Cum unde?
Consiliul a votat în unanimitate respingerea listei.
A votat ce-a vrut Marcel Ciolacu.
E vreo diferență între Consiliul Politic Național al lui Marcel Ciolacu și Comitetul Executiv Național al lui Liviu Dragnea?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „E vreo diferență între Consiliul Politic Național al lui Marcel Ciolacu și Comitetul Executiv Național al lui Liviu Dragnea?”

  • Dle Cristoiu, chiar..de ce va pasa asa mult de soarta PSD?…sintetic, ca sa existe o opozitia la gasca lui Dulapu?…sau sinteti fan PSD forever?..partidu asta e si el o gasca nenorocita…

    • Ii vedeti pe idiotii astia in stare sa reformeze Romania?…ciolacu asta e un troglodit…

  • PSD a depasit surprinzator de bine si de repede criza post Dragnea, iar Ciolacu a dovedit ca este un lider puternic care a reusit sa se impuna. Rebranduit si declarat reformator, PSD a reusit in scurt timp cateva realizari remarcabile, daca nu chiar exceptionale.
    In primul rand, PSD a luat fata partidului lui Ponta Pro Romania, partid nascut din opozitia fata de Dragnea, dar ramas fara seva, odata cu actiunile veleitare ale lui Ciolacu in alcatuirea listelor de candidati (odata in plus, titlul filmului este “Omul cu stampila”) Problema fundamentala a lui Ponta este ca partidul sau a fost proiectat ca o alternativa reformatoare a PSD Dragnea, in timp ce Dragnea nu mai exista, iar chiar PSD arata mai reformat decat Pro Romania. Partid care, prin acceptarea lui Tariceanu a devenit el insusi conservator in raport cu PSD, prin abordarea gretoasa a jocurilor de culise cu oricine si lipsa oricaror scrupule in negocieri.
    In al doilea rand, Ciolacu a dat cu flit partidelor mici santajiste si solutiilor imorale. I-a respins cu o surprinzatoare fermitate pe Dav Voiculescu, Tariceau si Ponta. Cata diferenta fata de orientarea Dragnea care pusese pe lista in primul rand oamenii mogulului …
    In al treilea rand, PSD este pe cale sa devina frecventabil in primul rand fata de opinia publica din Romania, apoi fata de partenerii si aliatii euroatlantici, fata de servicii si statul paralel, inclusiv fata de presedinte. Pretul platit este unul foarte mic, debarcarea latratorilor negri in cerul gurii, zerouri numite Serban Nicolae, Codrin, Genuche, Abramburoaia, CArmendan, Dancila … Nu putea sa-i arunce peste bord pe toti, trebuia sa o faca pe rand. Se poate obiecta ca a facut-o din obedienta. Pai cu o si mai mare obedienta a incercat sa o faca Liviu Dragnea insusi fara sa o reuseasca. Ati uitat episoadele cu pomana porcului de craciun? Dragnea n-a avut loc la masa nici ca ospatar. Nu e de mirare, la cat a fost de prost a ajuns acolo unde zicea ca nu ajunge.
    Marcel Ciolacu e pe cale sa devina un politician de mare calibru. Ca are echipa lui dancu in spate si nu e el insusi? So what, asta demonstreaza ca este un tip inteligent.
    In sfarsit, in ultimul rand a reusit revigorarea substantiala a partidului. Avand in vedere opozitia la PNL din perioada preelectorala, mai ales in conditiile covid si problemelor economice deja au adus PSD la un reviriment consistent, probabil in jurul a 26-27%.
    Zice maestrul ca nu exista democratie in PSD. Pai astea sunt regulile jocului in PSD, asta doreste poporul pesedist. Ciolacu a schimbat politica aducand PSD inapoi in Europa sau incercand sa o faca. E logic sa se debaraseze de nationalistii latratori si de baroni conservatori care tin partidul pe loc si furnizeaza doar incompetenta si trafic de influenta. Epurarea va continua. Pe rand, nu toti odata.
    Daca e sa gasesc o porecla lui Ciolacu aceasta ar fi Pitonul. Suficient de puternic pentru a zdrobi orice si suficient de discret (fara sa fie boa sau anaconda), extrem de agil si, mai ales, intelept (simbolul intelepciunii), Marcel Ciolacu va construi un PSD dupa vointa si dorinta sa, nu a ziaristilor sau trusturilor.

  • Domnule George Daniel Cojocaru,

    Sunt revoltat de raspunsul dvs. din data: 24/08/2020, raspuns primit dupa opt sesizari catre DNA.
    In primul rand, ar fi trebuit, in scrisoare, un singur cuvant: “condoleante”, dar dupa “analiza” sesizarii mele mi-am data seama ca luati degeaba banii, si din pensia mea, pensie pe care statul roman refuza sa o transmita Guvernului Canadian DE DOI ANI SI SASE LUNI.
    Ca procuror al Romaniei ar fi trebuit sa va sesizati din oficiu, mai ales ca toata, repet toata presa din Romania a scris si a transmis despre “crimele” de la Spitalul Sf Sava din Iasi. In toate sesizarile mele catre DNA am scris “negru pe alb” despre aceste articole. In ce lume traiti, domnule!? Sau alegerile sunt mai importante decat CRIMELE din spitale!?
    Va rog, incercati, sa depuneti o plangere, o sesizare, catre DNA Bucuresti, ori catre DNA Iasi. Traim in anul 2020, cat ne va mai permite “covidul”, era internetului si nu pot sa imi cred ochilor cat de “slab si de aiurit” este site-ul dvs.: dai cautare DNA si ajungi la PNA. Pentru stinta dvs. PNA este Protectia Navigation Aeriene ( am fost navigator instructor zbor si cunosc in detaliu ce este PNA) . Cum vreti dvs., o petitie sa ajunga cu date de identificare pe internet, cand site-ul PNA-DNA nu este sigur si aiurit!? Sunteti procuror, poate ati aflat de furtul de identitate. Pentru dvs., nu era mai simplu sa luati ziarul, sa navigati pe DIGI 24, Media Fax, Pro tv, etc.
    Aceeasi sesizare am trimis-o si “Politiei Romane” de la Bucuresti, care mi-a raspuns cu mult inaintea dvs., respectand toate cutumele legii si a declinat cererea spre SOLUTIONARE politiei din Iasi. Luati legatura cu Politia National sau cu Politia din Iasi. Imi pare asa de rau ca nu sunt procurori, unii jurnalisti care va fac munca, fara bani de la “Buget”.
    Sunt, in fata mea,doua raspunsuri in cazul uciderii detinutului politic Petru Isare, tatal meu, internat acum doua luni de o persoana care-l avea in ingrijire, in casa lui, cu pensia lui (30 milioane lei vechi plus bani de insotitor), fara a avea vreo boala terminala, dus la Spitalul Sf Sava din Iasi, in plina pandemie Covid, testat, la internare NEGATIV si ucis, repet ucis de doctorii de acolo. Ca l-au infometat de arata in sicriu precum cei inchisi la Aushwitz, ca l-au infectat cu covid, ca nu i-au acordat niciun fel de ajutor uman, medical! Toti avem parinti domnule procuror!
    Raspunsul dvs. ma cutremura.
    Raspunsul primului ministru al Canadei este un raspuns uman, firesc si de compasiune.

  • Devine rarà prezenta Liderului Suprem în public . Odatà parasutat pe post , se trezeste în el SemiZeul ! Dispretul atinge cotele maxime ale Dunàrii ! Toate partidele sunt dictatorile . PCR era copia fidelà a partidului hohenzolern al dictaturii carliste ! Îndràznea vre-un redactor sà -l înfrunte pe redactorul sàu sef la ziarele din Comunism ? A îndràznit cineva sà- critice pe Ion Cristoiu cît a fost Director la Evenimentul Zilei , iar Ion Cristoiu l-a avansat redactor sef adjunct ? Glumiti ?
    Liviu Dragnea pe care domnul Cristoiu îl detestà cordial nu avea cum sà procedeze cu mànusile politetii si curtoaziei pe cei cre l-au tràdat mizerabil ! Liviu Dragnea pe lîngà Ludovic Orban este un copil de mingi .. Si pe lîngà Liderul Suprem , un bebelus !

  • Am impresia ca Marcel Ciolacu e un fel de Mihail Gorbaciov al PSD-ului. Adica este pus in fruntea partidului ca sa-l darame.
    Sub conducerea lui nu mai exista opozite reala, se voteaza guvernul PNL in unanimitate, se voteaza o lege a carantinei cu o gama larga de aplicatii abuzive, nu se sanctioneaza guvernul de nici un fel si se mimeaza o motiune de cenzura, ca sa se arate ca facura si ei ceva. In curand se vor autodizolva singuri, ca si URSS in 1991.

  • Maestre, astia de prin partidele politice…au gresit chiar la inceput, creca, adica atunci cind si au definit Definitiile:))

    Pesemne ca Definitia ‘sefului’, in partide, e data de tipul sau tipa care conduce partidul, deci daia se inchina, toti!, in fata ‘sefului de partid’, care e ori un tip, ori o tipa…:)

    asta e beleaua partidelor,
    care ulterior a devenit si beleaua sistemului politic:
    fiecare partid are un sef, insa niciun partid n-are ca Sef, poporul!:)))

    Maestre, de sistemul politic actual se va alege praful fix pentru ca partidele…au si ele niste visuri de implinit, insa nu ale neamului, Maestre, ci visuri personale!:)
    de acest sistem politic ne scapa…doar momentul desavarsirii lui, ca e si momentul cind ‘in sistem’ apare Contradictia, asa ca…tot ce se poate face e…sa le urma succes! …mult mult mult!:))), adica…sa-si gaseasca , mai repede, propria Contradictie…

    pe de alta parte, si abia ieri am observat, in sistemul politic actual exista o…crapatura!:))), pacolo putindu-se manifesta fix povestea asta, pe care-o consider interesanta, cu…Seful care e poporul…, iar ea exista creca tocma daia, pentru ca Nadejdea nu pica niciodata!:)))))))
    asa c

    • si a fost seara si a fost dimineata…

      mai intai batranii, asta e Radacina care trebuie udata.
      intoarcerea la Radacina e tot una cu intoarcerea la Batrani.
      nu tinerii construiesc viitorul unei natii, ci batranii,
      adica cei care insamanteaza ogorul.
      odata rasarita, samanta va da roade dupa cum ii e definitia, …deci nu mai e nimic de facut.

      la brat cu Natura, …asta e calea de urmat,
      aici e viata si
      asta e adevarul.

  • actualul Razboi Mondial, adica ultimul, e fix prima Revolutie Mondiala, insa care se manifesta nu doar in civilizatia cureta, ci pentru prima data pe aceasta planeta

    ce urmeaza?
    pai…dupa Revolutia Mondiala va urma…o Revolutie Perpetua,
    asta fiind Esenta ‘trofeului’ pe care aceasta civilizatie l-a cistigat: Perpetuum Mobile.

    prin urmare…orice Revolutie interna merita salutata, mai cu seama daca ea vizeaza lustruirea Esentelor, in stil Revolutionar.

  • As spune ca cei ce fug de dracu’ doar pentru a da de tac’su sufera de oarece lipsa de viziune. Angrenati in razboaie mici, uita (sau sunt incapabili) sa vada imaginea de ansamblu, the bigger picture.
    In rest, multe “succesuri” la cules de sparanghel. Nemtii “e” multi si trebuie si gura lor sa manance ceva.

  • Au reusit atat PNL cat si PNL sa elimine de pe listele pentru alegerile parlamentare absolut toate persoanele vizibile dar indezirabile conducatorilor de partid. S-a creat o unamitate de capete plecate formate din ilustri anonimi. Asta nu mai este democratie ci pur si simplu slugarnicie!
    Vom avea un parlament din soldatei de plumb in ipoteza ca s-ar duce cineva la vot sa-i aleaga punandu-si viata in pericol. Vajnicii alegatori sa faca bine sa nu se planga ulterior asa cum au facut si dupa prezidentialele din anul precedent intrucat vor avea exact ce au votat!

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară