Actualul turneu de fotbal continental este un teren de experimentat bombe mai mici sau mai mari, cu cele mai diverse sisteme de declanșare.
Hai să le luăm pe rând.
Primul exemplu este următorul.
Poliția din Roma a dezamorsat o bombă plasată sub mașina unui oficial local, chiar înainte cu două ore de meciul dintre Italia și Elveția, mașina fiind situată la doi kilometri de Stadionul Olimpic din Roma.
Mașina sub care era amplasată bomba îi aparținea lui Marco Doria, un responsabil de restaurarea parcurilor. Bărbatul mai primise amenințări și în trecut.
Marco Doria își parcase mașina într-un cartier rezidențial din apropierea stadionului. Echipa pirotehnică a fost alertată în cursul zilei de miercuri. Strada a fost blocată, iar experții au dezamorsat bomba.
Presa italiană a explicat că explozibilul era unul artizanal, confecționat dintr-o cutie de aerosoli.
Cazul doi. Este vorba de autogoluri care au avut efectul unor bombe adevărate pe tabela de marcaj, în sufletul marcatorilor, dar și pentru psihicul coechipierilor.
Să vedem cine sunt nefericiții de pe această listă neagră?
Primul este Merih Demiral (Turcia), care a marcat un autogol pentru Italia (Grupa A), următorul este jucătorul Wojciech Szczesny (Polonia), pentru Slovacia (Grupa E), iar al treilea este în acte Mats Hummels (Germania), pentru Franţa.
Ultima bombă pe ziua de astăzi este un nou scandal.
UEFA investighează de ce fundașul francez Benjamin Pavard a mai jucat o jumătate de oră după ce și-a pierdut cunoștința. A fost izbit cu genunchiul în cap de Gosens, în meciul Franța – Germania 1-0.
Un scandal nou la Euro legat de siguranța jucătorilor. FIFPro, Asociația fotbaliștilor profesioniști, a făcut plângere la UEFA, protestând împotriva deciziei de a-l păstra în joc pe Benjamin Pavard, după ce acesta își pierduse cunoștința pe teren.
Adică, în loc să fim atenți la joc și să ne bucurăm de el – nu uitați, suntem totuși la un joc de fotbal, nu la lupte pe viață și pe moare – trebuie acum să ne ferim de bombe…. Sperăm să nu mai fie până la festivitatea de premiere.
Lasă un răspuns