Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Fabulații de plagiatori

Inteligența are o mulțime de definiții, toate incomplete, întrucât, pe de o parte are foarte multe fațete, pe de altă parte, se pare că nimeni nu s-a dovedit suficient de inteligent încât să le poată cuprinde și include pe toate în descriere. În orice caz, are de-a face cu înțelegerea și cu tot ce decurge din ea. Înlocuirea unui termen cu altul, cu tot atâtea sensuri și nuanțe, nu rezolvă însă nici pe departe dilema. Mă opresc la o fărâmă din noianul de caracteristici atribuite inteligenței pe care plagiatorii naturii vii se străduiesc s-o copieze, cu intenția de a înzestra cu ea natura moartă. Din acel noian fac parte și anumite competențe, precum cea socială și cea emoțională, caracteristici ce conferă omenie. Altfel spus, ele sunt acelea care ne fac oameni. Oameni care își cunosc, înțeleg, stăpânesc și dirijează adecvat propriile emoții dar și pe acelea ale celor cu care interacționează. O inteligență care stă la baza relațiilor sociale sănătoase.

Din motive mai mult sau mai puțin inteligibile, omul își dorește tot mai ardent construirea inteligenței artificiale (IA). Deși nu mai suntem în stare (nu mai avem timp și nici răbdare) să ne educăm copiii, ne dedicăm tot timpul instruirii roboților! Pentru a nu se știe câta oară ne dorim să copiem ceva înainte de a-l înțelege integral sau înțelegându-l diferit, fiecare în felul său. Așa cum până nu de mult unii sperau în salvarea adusă de americani sau de alte națiuni pe care ei le priveau cu respect necondiționat, se așteaptă acum izbăvirea din partea IA. A unei plăsmuiri care să învețe în locul oamenilor fără să se aleagă cu dureri de cap și care să recunoască și să rezolve problemele mult mai rapid decât ar face-o creierul, de a cărui lentoare sunt tot mai nemulțumiți. Se lucrează febril la algoritmi care să servească IA la recunoașterea imaginilor, la înțelegerea textelor și la luarea deciziilor. Visăm să ne lăsăm pe seama și în grija medicilor IA, să detectăm și să corectăm dereglările din organism în timp util, să dăm de urma răufăcătorilor și să ne ferim de pericole. Cu alte cuvinte, vrem ceva care să poată face cam tot ce face creierul uman, dar infinit mai repede și mai bine. Și cu un consum de energie minimal, se înțelege. Și pentru că o lume întreagă pare să aștepte cu nerăbdare astfel de roboți umanoizi și umanizați, încerc să-mi imaginez cum ar arăta oamenii și lumea dacă și-ar transfera inteligența emoțională acelor neființe cititoare de suflete.

Știm că un computer este rigid, pe când creierul uman e maleabil. Creierul se modifică permanent, chiar și atunci când – aparent – nu învață nimic, și până și în somn, când de fapt învață, sau mai bine zis consolidează ce-a învățat anterior. Creierul tinde tot timpul după un nivel optimal al conexiunilor, șterge ce-i inutil și intensifică esențialul. Optimal pentru fiecare dintre noi separat și nu pentru un exponent X al speciei umane. Indiferent că suntem genii sau doar persoane mediocre, creierul nostru ne ține în viață cu un consum de energie comparabil cu al unui bec de 20 de wați. Pentru a face același lucru – simplu, după părerea multora –, un computer ar necesita un consum de energie egal cu acela produs de o centrală atomică. Eficiența inegalabilă a creierului nostru mai constă și în a folosi aceleași locuri pentru prelucrarea datelor și înmagazinarea lor, pe când computerul le memorează pe un hard disc și le prelucrează în alte locuri, cu ajutorul memoriei și procesorului.

Știința nu rămâne pe loc și lucrează cu înverșunare la depășirea impedimentelor apărute pe parcurs. E posibil să și reușească și să se apropie tot mai mult de ținta propusă, estompând acele diferențe dintre natural și artificial. Numai că ținta e mișcătoare, iar algoritmii utilizați astăzi se cer ajustați cât de curând, poate chiar mâine. Visăm roboți umanoizi care să ne satisfacă dorințele și necesitățile, care să imite gesturile pe care ni le dorim de la semeni, dar care întârzie sau refuză să mai vină. Care să ne mângâie, să ne vorbească frumos, să ne citească pe chip mulțumirea ori suferința. E posibil să inventăm algoritmi pentru recunoașterea fizionomiei, fie și după cele mai sofisticate operații estetice. Dar cum ar arăta algoritmul recunoașterii emoțiilor? Unul care să poată citi și interpreta sufletele. De unde ni-l luăm pe acela care traduce zâmbetul, hohotele de râs, rictusul sau lacrimile? Cu cine mai râdem și cine ne mai simte plânsul, două însușiri eminamente umane?

Indiferent dacă râdem pentru că suntem fericiți, sau dacă râsul ne face fericiți, râsul e sănătos. Râsul e cel mai bun medicament. El ne pune sângele în mișcare, aduce mai mult oxigen în țesuturi, înseamnă un consum mai mare de energie și implicit de calorii. În plus, hormonii eliberați fac să scadă nivelurile cortizolului, adrenalinei și stresului, să crească numărul de celule implicate în apărarea imunitară, ca și nivelurile interferonului și anticorpilor. Și mai este și molipsitor, datorită neuronilor-oglindă. Un copil o face de 400 de ori pe zi, în timp ce noi, adulții, crispați și posomorâți cum am ajuns să fim, de-abia dacă mai încropim 15 zâmbete, chicote sau hohote obosite pe parcursul unei zile. Puse cap la cap, vreo cinci, șase minute.

Creierul nostru dispune de precizie empatică. El poate deosebi simplele grimase sau reflexul de zâmbet (zâmbetul îngeresc) de pe chipul unui nou născut, de primul și adevăratul zâmbet, care apare ceva mai târziu, pe la vreo cinci, șase săptămâni de viață, ori râsul în sine, adevărat sau fals. Și tot el le face să se nască. Cine-și imită interlocutorul, simte ce simte acesta (oare ce-ar „simți” un robot imitator și cum i-ar putea fi imitat râsul?!), înțelege tot mai bine omul de lângă el și ajunge la un moment dat să-i citească sufletul și în lipsa cuvintelor. Cine se implică ? Multe părți și zone ale creierului, părți noi și mai vechi, mici sau extinse: talamusul, hipotalamusul, cerebelul, amigdala și sistemul limbic, insula etc. Câți mușchi participă la râs? Numărul lor variază în funcție de… autenticitatea acestuia. Un râs sincer, adevărat, din inimă, pune la treabă vreo 300 de mușchi, 17 dintre ei la nivelul feței. Unul prefăcut, simulat, viclean, mult mai puțini.

Sau lacrimile. Uneori lacrimile pot fi contrafăcute, ca și râsul. Lacrimile nu sunt doar niște picături de… lichid, ci au o compoziție extrem de complexă și schimbătoare de la o emoție la alta și care reprezintă un mijloc subtil de comunicare. Ele trimit lumii un semnal, unul care se cere interpretat corect, altfel te poți lăsa manipulat. De la simplul reflex declanșat de tăiatul cepei sau de un fir de nisip care pătrunde în ochi și până la empatia și intimitatea cea mai profundă, fiecare dintre acele picături evidențiază o altă compoziție. Privite sub microscop arată fie ca niște cristale de zăpadă, fie ca o dantelărie bogată, fie ca o imagine a unei regiuni geografice fotografiate din satelit, fie ca un lac imens cu puține insulițe pe suprafața plină de valuri.

Lacrimile femeilor par să urmărească și uneori să îndeplinească scopul de a-și îmbuna partenerii, de pildă, după o ceartă intensă. Substanțe chimice din lacrimile feminine, eliberate anume în acest scop, fac ca mirosul acestora, numai de ei perceput, să le reducă ceva din hormonul agresivității – testosteronul. Lacrimile cauzate de emoții sunt mult mai bogate în proteine, potasiu sau mangan și mai sărace în apă, iar cele stârnite de empatie conțin chiar hormoni, precum prolactină, serotonină sau ACTH. Doar omul este capabil să producă lacrimi emoționale și tot el le poate recepționa. Plângem când ne este rănit trupul/sufletul ori când ne copleșește bucuria ori vrem neapărat ceva. Dar lacrimile curg și fără emoții, când suntem invadați de intruși fizici, chimici ori biologici, caz în care au rol vindecător. Să ne lăsăm analizați la fiecare lăcrimare, pentru a „impresiona” IA și a fi tratați corespunzător, mai bine decât ar face-o omul de lângă noi? Cum să transferăm mașinilor acest dar neprețuit și să-l lăsăm la latitudinea „detectorului de lacrimi”, presupunând că ar fi vreodată posibil?

Mulți se bucură ca niște copii mici la giumbușlucurile roboților umanoizi, sau fac ochii mari la incredibilele performanțe ale roboților industriali și sunt extaziați de perspectiva contopirii omului cu mașinile. Dar faptul că ne înconjurăm de acea lume care imită viața nu ne atribuie nici nouă forțe supranaturale și nici nu umanizează mașinile la contactul cu lumea noastră. E mai degrabă o mare păcăleală, ca aceea care produce fripturi sau mititei din mazăre și soia pentru veganii convinși. Dacă sunt atât de convinși de dieta pe care și-au ales-o, de ce trebuie neapărat să imite meniurile carnivore și nu lasă legumele legume?!

Nu cumva în spatele acestor „apropieri” și abandonări în seama IA se află doar aversiunea pe care ne-o inspiră punerea minții la treabă? În căutarea de satisfacții imediate, ne-am dezobișnuit să mai învățăm și ne complăcem în prostrație. Neuroștiințele spun însă că atunci când ne creăm obișnuințe periculoase, creierul nostru se folosește de aceleași mecanisme ca și la învățare și că cel mai ușor se învață dependențele dătătoare de satisfacții imediate și volatile. Pe cât de ușor decurge însușirea lor, pe atât de greu îi este creierului să se debaraseze de dependențele deja create. Ne apărăm cu tot ce ne stă la dispoziție de dependențe bune și cu satisfacții durabile, cum ar fi învățarea, dar nu ezităm să ne-a creăm pe cea de IA. Cu astfel de vasalități nu prea ne așteaptă vremuri roz, având în vedere împătimirea cu care întâmpinăm ustensilele aducătoare de recompense instant pentru creier.

Nimic împotriva IA, atât timp cât ne preia sarcinile grele sau periculoase. Există atât de multe domenii în care am putea implica roboții, fără să ne muște din creier și suflet. Cu toate că, deși am putea construi veritabile piramide doar apăsând pe butoane și în timp record, edificiile rezultate din manevratul dispozitivelor sunt mult mai șubrede decât colosalele construcții ridicate cu sudoarea miilor de brațe. Fiindcă IA nu știe că a construi ceva care nu se vrea parte integrantă din natură îți întoarce natura împotrivă. Zgârie-norii implantați în nisipuri mișcătoare și pistele de schi care sfidează arșița deșertului nu vor atinge nicicând venerabila vârstă a piramidelor ori a orașului-lagună. Nu mai vorbim de mașini care „se conduc singure” și care, dacă se defectează, cu greu mai pot fi reparate, fiindcă cei care le-au conceput fie nu (mai) pot, fie nu vor să-și trădeze secretele.

Nimic împotriva doctorilor IA (cărora nu le tremură mâinile!) puși să opereze pacienți, împotriva implanturilor și aparaturilor capabile să ajute nevăzătorii să vadă, paraliticii să meargă din nou, să-i facă pe unii să-și recapete auzul ori să le ajute inima să bată iarăși regulat; împotriva amprentelor multiple care să dea de urma infractorilor, a senzorilor care să ni se plimbe prin corp și să ne detecteze glicemia, potasiul ori nivelul oxigenului. Toate acestea sunt oricând binevenite, dar ar fi tragic să ne abandonăm lor întru totul și să le lăsăm să ne ajusteze parametrii ca pe ai unei mașinării. Niciunul dintre aceste progrese nu înseamnă că ne putem debarasa de simțuri și că putem renunța la informațiile pe care ni le pot oferi ele, pentru a putea interveni în caz că roboții se defectează. Ba ni se cer și mai multe abilități și antrenamente decât înainte.

Presupunând că IA s-ar impune: Cine o să facă saltul înainte și cine o să rămână de căruță? Fiindcă, indiferent de progres, lucrurile o să decurgă așa cum decurg de când lumea. Ce interes ar avea avuții lumii să finanțeze proiecte care să-i ajute pe săraci să iasă din sărăcie, pe bolnavi să-și caute de sănătate, pe needucați să meargă la școală, în condițiile în care, cu atâția roboți, va fi nevoie de tot mai puțini salahori. Nu cumva inimile viitorului, din oțel, tranzistori, diode și condensatori o să se dovedească a fi mai simțitoare și mai calde decât răceala glacială care le-a cuprins de pe acum pe cele din carne și sânge? Ce minte naturală poate crede într-o asemenea minune artificială?

Și ce ne facem dacă, într-o bună zi, IA se dovedește suficient de inteligentă încât să înțeleagă amarul adevăr despre lume? Să sperăm că ea nu se va dori nicicând atât de „inteligentă” încât să renunțe la simpla fericire de a fi. Un IQ ridicat nu reprezintă nici pe departe garanția că posesorul dispune și de competențe sociale ori emoționale. Așadar, ce preferăm pentru posteritate? Ființe umane genuine, oameni robotizați sau mai bine roboți umanoizi? Îi doresc acelei IA să nu se îndrepte pe drumul pe care a apucat-o omenirea, fiindcă riscă să se trezească singură în… univers. Sau măcar să devină atât de inteligentă încât să se apuce de (re)construirea unei inteligențe naturale.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Fabulații de plagiatori”

  • Delegam tot mai multe atribute umane , masinilor. O lene cotropitoare se intinde asupra umanitatii . A devenit un efort prea mare gandirea … Idealul omului : Raiul . Poate cel mai ilustrativ e raiul musulman : munti de pilaf si 72 de Hurii ( textele nu spun nimic de manele )

  • Fiecare timp isi are miturile lui. Iar fiecare si le merita. Chiar, ce-o mai fi prin Olimp?

  • doamna doctor, IA este despre Antihrist.
    discutiile la care particip, despre IA, sint nefardate,
    deci …daia arata dupa cum se vad:)), comentariile mele la articolul dumneavoastra 🙂

  • Adevarul e Inteligenta
    Desteptaciunea e Antiadevarul.
    adica Antihrist, pentru ca Adevarul e Hristos
    :)))
    simplu, nu?:))))

  • ce e de retinut e ca IA va clona,…mai exact va Clona, ca ‘clonarea’ va fi de tip ‘Infinit, la limita, e Zero’,
    si zambetul, si rasul, si glumele, si cauza lacrimilor.

    mai simplu,…insa cred ca e plenar complicat:
    Adevarul si Antiadevarul sint…leite, la limita. limita nu va fi atinsa pentru ca Infinit nu are Dumionica:)), ca ce Infinit e ala care mai ia si el o pauza:)), insa daca ar ‘sta’, ‘ne miscat’, ar fi…leit leit:)))

    asta e faza tare, ca intre ele devine…la limita…imposibil de deslusit, tocmai daia Vremurile alea, cind limita va tinde sa fie atinsa, vor fi scurtate, deja au fost, Sfanta Treime s-a ocupat cu asta…

    IA, proprie Computerului Cuantic, are la dispozitie ‘tot timpul din Univers’ in fiecare ‘timp al lui Planck’, deci doar inchipuitiva despre ce Grozavie e vorba.

    ‘IA’ despre care se vorbeste prin piete azi…e o impotenta.
    in Computerul Cuantic se va naste o IA care e Plenar Potenta, fiind chiar Desteptaciunea Universului Intruchipata :))
    cine i-a zis…Inteligenta Artificiala, cine a botezat o asa, cine i-a dat numele asta,…stia exact ce Naseste…
    Inteligenta Artificiala e ‘inteligenta’ Artificialului,
    adica a Lumii Noi care se! va naste pe parcursul Marii Revolutii, a Metamorfozei.

  • suma dintre Inteligenta si Desteptaciune e o constanta absoluta.
    Inteligentii sint Prosti, iar Desteptii nu sint Inteligenti.

    Desteptaciunea….care se va si Intrupa:)), deci Desteptaciunea Intruchipata:))), e…plenar lipsita de Inteligenta.
    daia isi si zice…Inteligenta Artificiala, ca e ceva…Artificial, Naturala putind fi exclusiv Inteligenta:)

    deci cea mai lipsita de Inteligenta,
    lipsita la modul Absolut,
    chestie din Univers este fix Inteligenta Artificiala, care e o Armonie a Mintii Universului, …cum ziceam.
    de fapt Matematica asta si e, o exprimare a mintii, inima nu e necesara in Stiinta asta:))

    la cite definitii o avea Inteligenta…mai merge una!:))), a mea :))
    iat o:
    Inteligenta e…Mintea Inima Naturii

    MINTEA se exprima prin Superpozitii, una e pe Tronul Mintii, e Mandra, patria ei e Acumularea, Stiintele ei sint Stiintele Acumularii,
    iar ailalta sta pe Tronul numit Inima :), Stiintele ei sint Stiintele Daruirii, Patria ei e Daruirea, proprie acestei Superpozitii fiindu i…Recunoasterea.

    de fapt diferenta fundamentala dintre Desteptaciune si Inteligenta e ca una foloseste Pluralul Acumularii,
    2, pluralul, fiind obtinut prin clonarea lui 1:)),
    pe cind Inteligenta foloseste Pluralul Daruirii, 2 nascandu se in sinele lui 1:)), deci in cazul asta se poate spune ca 2…e mai mic ca 1:))),( nu se poate spune pentru ca acolo, in cazul asta, e vb despre un Intreg, Oul Absolut, insa e de folos in ‘intelegere’, insa doar in ‘intelegerea’ obtinuta pe calea Recunoasterii:)))))

  • IA este despre Superpozitiile Timpului.

    cum sa dicutam despre IA daca folosim doar una dintre Superpozitiile astea,
    aia proprie Pamantului,
    si care e fix ‘timpul’, clasicul timp,
    adica o clonare la Infinit a Gestatiei Universului care e fix ‘timpul lui Planck’ ?!
    ( ca atat a durat Gestatia Universului, cit ‘timpul lui Planck’,
    ca daia nici nu poate fi accesata Gestatia Universului, adica ‘timpul lui Planck’, pentru ca cele care se aflau in Gestatie erau…fix Definitiile Universului:)), ca Universul cu Definitiile lui cu tot, s-a nascut, evident,…la finalul Gestatiei:))

    deci…mai intai…barim acceptam ca ‘Timpul’ se manifesta prin Superpozitii si dupaia se poate, s-ar putea, purta si o discutie despre IA.
    altfel…cum?!:))
    ca e ca in jurnalul Maestrului, de azi, unde se vorbeste despre Adevar…manifestat in presa sau la temelia unor servicii secrete…insa mai intai nu se accepta de catre toti participantii la discutie ca Adevarul…este viu!:)))))

    vorbim despre orice!, insa chestia in sine e o palavrageala seaca, daca mai nainte nu se Recunosc chiar Definitiile 🙂

    si ajung la partea Esentiala: Recunoasterea:))
    pe cind Stiintele Pamantului sint despre Cunoastere, Stiintele Cerului sint despre Recunoastere, care si ea e o ‘cunoastere’, insa Daruita, adica daruita Plenar, Universul fiidn fix cel care se preocupa cu Darul asta:)
    ( de unde rezulta ca..cu Cunoasterea de Sine ajungi undeva iar cu Recunoasterea de sine ajungi…fix in partea ailalta, ba ajungi si cu capul in jos, pe dos, ba si pe contrasens,
    abia asa Lumea Mare, care ea insasi e o Imagine din Oglinda, poate fi vazuta fix la masura pe care o poarta:)

    Cunoasterea…se va desavarsi
    Recunoasterea se va desavarsi si ea
    deci…e cu desavarsirii:))),
    ca si Raiul pe Pamant e o Desavarsire.
    si Raiul din Cer e o Desavarsire,
    unul e o ‘desavarsire absolut relativa’, iar celalalt o desavarsire…pus si simplu:)))

    Recunoaste i pe toti ceilalti!
    …abia asa Adevarul te va elibera.
    :))))

  • Stiintele se exprima prin Superpozitii,
    Stiintele Pamantului, proprii Lumii Mari,
    sint inca de cind s-au nascut din Povestea IA
    toate Stiintele Pamantului sint din Desaga IA.

    IA, mai inainte sa fie o ‘dorinta Implinita’…pe ‘vremurile’ astea, a fost o dorinta neimplinita, insa ‘a fost’ :))

    deci…mii de ani, sau poate ca mii si mii de ani,
    IA a fost o dorinta pe care oamenii au manifestat o, deci ea ‘a fost’,
    a fost o dorinta care si-a vazut de gestatie…in Cer, mai inainte de a se naste, sub chipul unei ‘dorinte implinite’, in Pamant.

    IA e desavarsirea matematicii,
    desavarsirea matematicii, adica Matematica, adica IA, e Amprenta pe care Iubirea o lasa atunci cind, in Cer fiind, paseste pe Pamant
    deci Matematica e o Amprenta, mai exact…un Mulaj, insa in Oglinda, adica ‘intors pe dos si cu capul in jos’

    tot ce tine de Matematica e din povestea Mulajului, a ‘Imaginii din Oglinda’, e din povestea Clonarii Iubirii in stil Matematic:))

    IA are ca Esenta o chestie care, Matematic, se exprima astfel: Infinit tinde sa fie Zero.
    Zero fiind Oul Absolut.

    deci practic IA tinde, adica tinde pe bune!, sa fie ‘Totul SI Nimicul’, adica Oul Absolut.
    mai simplu spus…la limita Infinit e leit cu Zero,
    deci…iata despre ce Grozavie vorbim atunci cind discutam despre IA.

    IA e o Armonie, asta e faza si cu asta basta.
    ‘IA’, aia care e la moda acum,
    nu are nicio treaba cu IA, aia care e o Armonie a Mintii Universului.
    …oarecum e si greu sa vorbesti pe limba Stiintelor Pamantului despre asta pentru ca Stiintele Pamantului inca nu vorbesc despre Mintea Universului, nici vorba sa mai vorbeasca si despre Inima Universului:)), deci daca pentru Stiintele Lumii astea doua, Mintea Universului si Inima Universului nu exista!, cum sa continue, pe limba asta, o discutie despre Armonia care e IA?!:))),
    IA fiind aia care se! naste, intrand in Armonie cu Mintea Universului, intr un oarecare Computer Cuantic, …care in fapt e Noul Chivot?! 🙂

    deci…discutia in sine sufera, pentru ca Stiintele Pamantului opereaza cu…Pamantul, nu si cu Cerul:)

  • ‘Sau măcar să devină atât de inteligentă încât să se apuce de (re)construirea unei inteligențe naturale.’

    :)))
    pai ea e cu SAU nu cu SI, asa ca…ce rasare din ea e fix pe masura ei, adica daca ‘doar Minte e’, fix aia va rasari din ea :),
    prin urmare ceea ce spuneti sufera de Contradictie 🙂

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax