Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Fiecare cu dreptatea lui
Percepția asupra lucrurilor și a exemplelor care ne ghidează modul de a gândi, ne arată cât de diferiți suntem și cum fiecare dintre noi poate vedea realitatea din alt unghi. De ce gândim așa? Pentru că, dacă am vedea cu toții aceiași perspectivă, nu am mai avea parte de conflicte, de haos ideologic, de lume măcinată de atât de multe probleme.
Modul în care privim lucrurile ne caracterizează în totalitate. Unii avem abordări optimiste, alții pline de deprimare și nostalgie, unii alegem sarcasmul sau aroganța. Totul este relativ. Crearea personalității și viziunii asupra vieții și lucrurilor este rezultatul unui cumul de factori, de influențe și convingeri, de tendințe ale vremurilor și ale maselor populare.
E bine să mergem cu gloata? E bine să credem că dacă ceva este minunat pentru o masă de oameni, poate fi bun și pentru restul?
Cum ne dăm seama dacă propria noastră percepție asupra realității este cea corectă, dacă realitatea este așa cum o privesc eu?
Nu știu să formulez cel mai potrivit răspuns, însă nu sunt adepta turmei, nu pot adopta niște idei pentru simplul fapt că mulți oameni aderă la ele. Părerea mea este că trebuie să ne construim structural pe anumite principii, în care să sădim mereu ceva nou, ceva bun. Dacă ar fi să ne creăm o listă de principialitate, ar trebui să căutăm să fim cinstiți, onești, demni și integri, răbdători, empatici, chiar și cu dorința de a-I încuraja pe cei de lângă noi. Lista poate fi lungă, pot fi enorm de multe principii corecte la care noi să aderăm. Interesant este că fiecare știm și fiecare ne spunem că ne dorim doar ceea ce este bun, însă, de cele mai multe ori acționăm invers.
Zilnic ne intersectăm cu formatori de opinii, cu știri false și alarmiste, ce ne duc în eroare sau ne determină să avem viziuni diferite, de cele mai multe ori conflictuale. Ceea ce îmi imprimă mie o știre sau o abordare politică poate să nu fie la fel de marcant pentru cel de lângă mine. Diferențele acestea mari dintre noi ne fac să deschidem poarta conflictelor, egoismului, frustrărilor, răutăților, lipsei de solidaritate, indolenței.
Cu adevărat acestea au invadat spațiul existenței noastre, iar ceea ce ar trebui să fie constructiv, născut din polemică pură, arată din ce în ce mai distructiv.
Vedem prea mult defectele altora și mai puțin imperfecțiunile noastre, nu vrem să corectăm problemele pe care le descoperim în noi, la noi, să admitem că, de cele mai multe ori, ne putem înșela în anumite privințe și să schimbăm atitudinea pe care o fluturăm cu multă siguranță și chiar aroganță.
Suntem atât de diferiți, atât de vulnerabili, atât de puternici sau slabi, atât de buni sau răi cum ne-am construit sau cum ne-au modelat alții.
Chiar dacă par o idealist, eu cred în puterea exemplului, dar nu a exemplului malefic, ci în al aceluia pozitiv și constructive.
Comentarii
@Nausica,
Ai spus bine ce-ai spus. Iar chestiunea pe care o ridici tu e o problema sesizata si discutata la toate nivelurile. Si conducatorii isi dau seama ca exista o problema serioasa vizavi de comunicare si de prelucrarea informatiilor. Din pacate solutiile pe care le-au „gandit” conducatorii pana acum n-au rezolvat chestiunea. In anii ’90 a aparut dogma aia cu „politically correct”, care considera ca daca toti politicienii si factorii de raspundere din societate, inclusiv mass-media, ar folosi un limbaj „corect”, atunci toate problemele s-ar rezolva de la sine. De exemplu, sa nu se mai spuna negrului „negru”, fiindca e ceva jignitor. Idea era aceea ca daca n-ai voie sa spui ceva, automat nici nu vei mai „gandi” la acel ceva. S-a rezolvat ceva cu ideea asta? Nu. Si nu s-a rezolvat fiindca ideea insasi e gresita. Poti sa-l „dresezi” pe om sa spuna sau sa nu spuna ceva, dar nu-l poti opri sa gandeasca. Ori aici e buba. Ca ganditul se face in cap, in privat si nimeni nu poate stii ce gandeste altul decat in masura in care omul e liber sa si vorbeasca despre gandurile lui. Dupa cum bine a subliniat domnu’ Cristoriu, progresul omenirii se datoreaza liberatii de expresie. Fara ea, suntem schiloditi la cap. Asa ca, intrebarea corecta este: exista vreo solutie care sa rezolve intr-adevar si problema limbajului si a ganditului in deplina liberate? Raspunsul meu este: da. Exista.