Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Filantropia capitalurilor

Multe industrii au apărut de-a lungul timpului. Din păcate, încă nu și-a făcut loc și o altfel de industrie, una de fortificare în masă. Care să se ocupe de educația populației, chiar dacă educația pare o afacere nerentabilă pe termen scurt. Pe termen lung ea se dovedește a fi cea mai bună investiție posibilă… pentru mai toți, cu excepția exponenților și susținătorilor industriilor de debilitare sistematică a maselor. Dacă aruncăm o privire în trecut, aflăm că prin secolul XVIII a luat naștere o mișcare care punea accentul pe pedagogie. Filantropismul își propunea iluminarea minților și voia să dea oamenilor posibilitatea să se ajute singuri, făcând uz de gândire și rațiune. A urmat apoi revoluția industrială și rând pe rând și-au făcut apariția industriile… dintre care multe s-au profilat pe debilitare. În plin secol XXI pare să se mai fi născut o industrie, una specială, un fel de capitalism filantropic. Mi-am propus să analizez în ce măsură filantropia poate fi ridicată la rang de industrie și respectiv dacă și ce au în comun cei doi termeni – în opinia mea – diametral opuși: capital(ism)ul și filantropia.

Capitalismul e setat pe acumulare (de capital), pe stimularea consumului, pe exploatare (a forței de muncă, a ideilor și resurselor) și, cum altfel, pe profit, altfel n-ar mai fi capitalism. O ordine economică și socială care funcționează după două legi esențiale: cerere și ofertă. Fără cerere nu are rost să se investească în ceva, fiindcă se riscă ruina. Oare? Nu cumva, asta a fost odată? Să fi ținut cont industriile specializate în debilitarea în masă de vreo cerere de… debilitare? S-ar zice că mai degrabă și-au creat singure polul aspiranților, șubrezindu-l mai întâi, pentru ca apoi aceia să stimuleze voluntar producția și să întrețină acea spirală vicioasă. Un lucru pe care educația și informarea corectă l-ar perturba, periclitând bunul mers al afacerilor și permanenta umflare a bășicii capitaliste.

Privind lucrurile din acest unghi, nu mai e greu de înțeles cum și de ce cad la învoială cei doi termeni aparent antagoniști și care sunt profitul și filantropia. Condiția sine-qua-non a concubinajului simbiotic este lipsa educației. Cine mânuiește pâinea și cuțitul, cine dispune de suficient capital, acela își permite cu ușurință să taie câte o felie „filantropică” multor debilitați, de la politicieni și guvernanți și până la instituțiile de educație, învățământ și cercetare și să le ceară în primul rând non-acțiunea. Lipsa amestecului și a implicării. În pasul următor, când s-a instalat dependența de filantropie, li se va solicita și acțiunea conformă cu interesele donatorului întreprinzător. Statul devine protectorul filantropului și al proprietăților sale. E atât de simplu! E mult mai simplu să contribui singur la dezvoltarea cererii decât să tragi cu ochiul și urechea la piață și potențiali mușterii. Bine, în ultima perioadă lucrurile s-au simplificat și mai mult datorită digitalizării. Acum poți să iei cu ușurință urmele virtuale ale fiecăruia și să-i afli cerințele. Ba mai mult: tot prin intermediului binecuvântatelor rețele îi faci pe toți să saliveze mai ceva ca animăluțele lui Pavlov după produsele promovate de marketingul impecabil! Funcționează așadar în dublu sens. Poți veni cu oferta înainte ca cererea să se nască. Succesul e garantat!

Ne-am mai putea întreba ce are în comun filantropia cu manipularea subtilă. Tot atât de puțin cât au și celelalte industrii debilitante cu nutriția sănătoasă, cu potolitul setei, cu odihna și relaxarea, cu socializarea ori cu comunicarea. Termenul e derivat din gr. φίλος / phílos „prieten” și ἄνθρωπος / ánthrôpos „om, uman”. Așadar, filantropul este un prieten al omului, un iubitor de oameni. Dicționarul definește filantropia ca „atitudine de binefacere a oamenilor înstăriți față de alte persoane pe care le consideră sărace material”. E sinonimă cu o mulțime de cuvinte frumoase: mărinimie, dărnicie, generozitate, bunătate, noblețe, altruism, caritate, milă, iubire dezinteresată etc. O singură definiție iese din cadru și o prezintă ca fiind „Caritate practicată de burghezi sub formă de ajutorare a celor lipsiți, în scopul de a părea mărinimoși, de a se face simpatizați de mase și, prin aceasta, de a camufla exploatarea”.

Dar și așa definițiile mi se par insuficiente. Pentru ce se crede că un prieten și iubitor de oameni s-ar afla exclusiv în rândurile celor înstăriți? Chiar e nevoie de posesii materiale pentru a-ți manifesta prietenia și bunătatea față de un alt semen? Și de ce e musai ca cel vizat să fie mai sărac decât filantropul? Bogații n-au nevoie de afecțiune? Ei au suficientă? Personal nu am întâlnit până acum niciun bogat care să manifeste vreo empatie față de cei năpăstuiți de soartă. Am întâlnit, în schimb, persoane nevoiașe care au făcut fericiți mai mulți semeni decât le-ar reuși vreodată autodeclaraților filantropi. Și încă o chestiune curioasă: din definițiile DEX lipsește biserica, de parcă nu s-ar afla printre cele mai bogate instituții din lume, bogăție acumulată din dărnicia celor lipsiți de mijloace. Dar să spunem că instituțiile de cult se subînțeleg.

De unde și cum să se fi îmbogățit unii dintre filantropii moderni, dacă nu servindu-se cu abilitate diabolică din oala publică? Ce (supra)om a reușit până acum să muncească de sute de ori mai mult decât semeni de-ai lui, astfel încât să-și poată justifica „salariile” astronomice pe care le încasează? „Filantropia” lor nu e nici măcar o fărâmă de remușcare la gândul furturilor, așa cum s-ar crede – ci ea ascunde tertipuri și mai oribile, unele care să-i ajute să tragă și mai multă spuză pe turta proprie. Un fel de spălare de bani prin procedee mai subtile și mai ingenioase decât ale mafiei.

Filantropia pare să se fi manifestat și înainte de apariția „industriei filantropice”. Se relatează despre preoți militari care se înrolau în armată și însoțeau trupele în războaie, oferind soldaților și răniților sprijin moral – și asta pe viu, nu prin videoconferințe! –, despre oameni cumsecade care se îngrijeau de văduve și de orfani, înlesnindu-le un trai decent și mersul la școală, despre mitropoliți care au întemeiat aziluri pentru persoane în vârstă etc. Ce s-a ales de filantropie după ce capitalul și capitalismul au câștigat teren putându-și permite să miluiască orice factor de decizie și instituție caritabilă, inclusiv biserica? Puțini par să se mai inspire din mila evocată în Cartea Cărților, cei nevoiași de-abia dacă-și mai permit să moară, fiindcă nu pot achita prețurile exorbitante. Totul costă, mai ales înmormântarea, iar fețele bisericești par să se fi dezis de caritate, solicitând-o cel mult din partea enoriașilor, oricât de săraci. Ele susțin mai degrabă ridicarea și înzestrarea cu poleială a edificiilor tot mai pompoase care se înalță asemenea unui nou și cutezător turn Babel către cerul de care nu se mai tem decât cei săraci cu duhul.

Dacă ar fi cu adevărat dezinteresați, capitaliștii filantropi ar lucra la cauza răului, nu la vopsitul simptomelor și la răspândirea de „remedii” mai mult sau mai puțin „gratuite” sub pretextul salvării de la tot felul de pericole. Unele reale, altele imaginare, altele contrafăcute. Un fel de caritate cu profit personal. Bagi mâna în buzunarul unora și vâri banii pentru o perioadă în buzunarul altora (uneori te folosești de propriile buzunare și muți banii dintr-unul în celălalt!), pretinzând că ajuți, pentru ca puțin mai târziu să culegi roadele și să scoți cartofii și castanele din foc chiar cu mâna acelora pe care i-ai „salvat”. Dacă lumea mai suspicioasă nu-ți permite să testezi pe ea noi cuceriri dubioase, găsești una mai nevoiașă ocupată cu lupta pentru supraviețuire și-ți reverși caritatea asupra ei. Se poate ca vechii filantropi să mai fi construit și câte o școală și să fi scos astfel din ignoranță câțiva semeni. Acum sunt alte priorități, economia de piață cere altceva. Ce să-i folosească Africii școlile și educația, când îi poți servi direct cele mai noi cuceriri ale științei? Îi poți pune pe masă alimente produse cu ajutorul bioingineriei. O scapi de malarie modificând genetic țânțarii. Îi tratezi bolile cu medicamente experimentale, proaspăt ieșite pe porțile fabricilor. Îi subminezi producția locală de legume și cereale umplându-i rafturile magazinelor cu produse mult mai ieftine, gata preparate în călătoria absolvită în jurul lumii, la prețuri care ucid în fașă orice tentativă a producătorilor locali de a se ridica și a se menține pe propriile picioare.

Există o puzderie de afaceri… filantropice cu foamea lumii. Una mai „iubitoare” de oameni ca cealaltă. Susținute, finanțate și exploatate de elita mondială. O droaie de fonduri și fundații alocate și întemeiate de filantrocapitaliști, lupi în blană de oaie care vor să facă bine turmei cu orice preț. De 15 ani se bat în piept cu o nouă plăsmuire pe nume „capitalism filantropic” și sunt neobosiți în a exersa arta persuasiunii. Prin care încearcă să ne convingă și să se convingă că în capitalismul lovit de filantropie zace mai mult decât un business și că filantropiei i se pot spori eficiența și efectivitatea. Corect, i se pot spori, dar în favoarea cui?! Ca un făcut, printre cei mai mari filantropi ai vremurilor moderne se numără fix rechini financiari, IT-iști, imobiliari, distribuitori de comenzi online, întreprinzători îmbogățiți amețitor de repede, care au simțul afacerilor profitabile în sânge și pe care pretind că-l pot utiliza și în opere de caritate… Să-i credem pe cuvânt, sau mai bine să încercăm să ne convingem singuri, luându-le urma (așa cum procedează și ei cu noi) și analizându-le îndeaproape câteva dintre acțiunile în care se „implică”?

Aflăm că și-au creat fundații private și de familie și că depun acolo sute de milioane, chiar miliarde de dolari, beneficiind de tot atâtea reduceri de taxe și impozite și de augmentări ale puterii și influenței. Problema este că nu prea aflăm și cum și mai ales pentru ce sunt cheltuiți acei bani, aflăm doar cuvinte mari și grele: schimbări climatice, proiecte umanitare precum The Giving Pledge, Earth Fund, Strategic Innovation etc. Iar atunci când aflăm și ce se întâmplă cu banii care fac un ocol înainte de a reveni în propriul buzunar, mai degrabă ne cutremurăm și regretăm curiozitatea care ne-a împins într-acolo. Fiindcă intervențiile lor „binevoitoare” riscă să distrugă și bruma de continuitate și naturalețe rămase pe planetă. Atunci când agenda lor abundă de bune intenții precum aceea de a ajuta TOȚI oamenii să ducă o viață sănătoasă și productivă, de a se implica în egalitatea de sexe și genuri, în programul de dezvoltare, creștere și sănătate globală, în politică la nivel global… e bine să devenim circumspecți. Fiindcă e vorba de obiective care vizează preluarea corporatistă a semințelor, agriculturii, alimentelor, cunoștințelor și sistemelor globale de sănătate, cu potențial de manipulare a informațiilor și de erodare a democrațiilor. Nici lor și nici filantropiei nu le-ar strica puțină modestie. S-ar bucura, poate, de mai multă credibilitate. Prea mare este riscul de biopiraterie, de a obține brevete asupra semințelor prin intermediul OMG-urilor (organisme modificate genetic) și, mai nou, și prin tehnici de editare a genomului.

Pentru îmbogățiții peste noapte, banii reprezintă putere, or, a ceda din singurul atu pe care-l dețin înseamnă a dori să se autodebiliteze, un lucru imposibil de conceput. Ori de câte ori pe călăreții puterii îi apucă trâmbițarea dorințelor filantropice, e cazul să ne alarmăm și să le urmărim îndeaproape intențiile, care… numai bune nu pot fi – în ce ne privește. Când cineva care-și tratează salariații ca pe niște sclavi se decide să salveze planeta de la schimbări climatice în timp ce se urcă într-o navetă spațială pentru o călătorie de 10 minute la 106 km deasupra capetelor noastre, (delectare care costă 5,5 miliarde de dolari), iar la revenirea pe Terra găsește 13 miliarde (din creșterile acțiunilor proprii la bursă!), ei bine, atunci e cazul să-i procurăm și filantropiei capitaliste un one way ticket și s-o trimitem… în neant. Câte schimbări globale ar fi putut fi realizate cu acele miliarde! Chiar și unele locale ar fi fost binevenite și la fel de filantropice. Bunăoară, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru propriii angajați.

Filantropismul secolului pedagogiei (XVIII) năzuia eliminarea erorii și a superstițiilor prin educație, desăvârșirea omului, căutarea fericirii. (Și acum se caută fericirea semenilor – cu de-a sila!) Țelul filantropilor era acela de a schimba societatea și de a o face mai bună. Or, s-a dovedit că asta e posibil prin educație și cultură Și astăzi țelul este același, numai că noii filantropi au constatat că schimbarea societății înspre ce năzuiesc ei se face mai degrabă prin pervertirea educației și prin incultură. Atunci când filantropia răsare acolo unde răsar banii și se înmulțesc ca ciupercile, acolo s-ar cuveni să se nască și semnele de întrebare și punerea la îndoială. Minunile se nasc pe ici pe acolo, fără îndoială. Dar nu sunt „moșite” de posesorii banilor, ci de cei ai inimilor. „Minunile” capitaliștilor filantropi sunt de altă natură: Implicarea în acțiuni caritabile face să le crească și mai mult averea. (Și mă îndoiesc că Cineva, acolo Sus, prea-impresionat de noblețea noilor samariteni a luat decizia să le înmulțească – tot lor – pâinile și peștii!)

Oameni cu suflet mare au fost, sunt și vor fi. Numai că mi-e greu să mi-i imaginez printre capitaliști, oricâtă zarvă ar face. Bunicul meu spunea adeseori: „Dacă vrei și poți să faci bine cuiva, atunci fă-l! Fă binele, păstrează tăcerea și nu aștepta nimic în schimb, nici măcar mulțumire. Mulțumirea vine de altundeva.” Gândeam că vorbea despre cer, unde bănuiam cu toții Instanța Supremă, aceea care „vede totul”. Dar poate că el se referea la o altă mulțumire, la una dinlăuntrul fiecăruia. Una care te face să te împrietenești cu tine și să te placi. Ca OM. Or, pentru asta nu e nevoie să-ți trâmbițezi niciunde faptele. Fiindcă le știi deja. Abuzul de filantropie nu numai că nu aduce vindecarea, dar poate să deregleze iremediabil procese vitale. Unii sunt de părere că „Filantropia poate, în cel mai bun caz, să prelungească o agonie și așa prea lungă, niciodată nu vindecă însă o rană socială”. (LIT. ANTIMONARHICĂ 146) DAR: Filantropia înseamnă mai ales iubire de oameni. Și iubirea poate să vindece multe răni.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Filantropia capitalurilor”

  • Nu stiu daca e problema de sistem. Asa suntem noi oamenii, in marea majoritate. Vorbind cu oameni sau citindu-le zicerile pe aici pe internet, realizez ca daca in locul actualilor „filantropi” ar fi fost unii dintre cei care fac acum obiectul filantropiei, ar fi fost si mai si.

    • Un citat de pe acest site:
      „Chiar dacă eu, în casa mea, am schimbat acest program, și anume, mai întâi în casă ne răsfățăm cu tot ceea ce este mai bun și apoi vedem și de alții”.
      (era vorba despre musafiri)
      Nu e incredibil? Eu credeam ca trebuie invers. Atunci de ce sa ne miram de cele facute de catre „filantropi” ? Asa e omul.
      (Si as mai avea citate, dar pot produce deranj).

      • Mai intai tre sa se manifeste familia pentru ca mai apoi familia sa se manifeste la rindul ei.
        imi suna bine cum a zis Smarandita
        🙂

        o poti pune la indoiala cit doresti pe Smarandita, insa io din cum am simtit o…pot spune ca are tendinta sa crape greu rau 🙂

      • @online: nu prea cred sa fi zis chiar ea. mai am destule notate sa ma inspire. fara autor. si de ale tale chiar.
        folosirea de nume „se manifesta prin superpozitii”: uneori trebuie sa stii cand sa nu le pronunti, deci daca taceai …cuantic ramaneai.

        • …n a fost sa fie

          • @online: subiectul articolului era filantropia de un anumit fel. eu am dat doar un citat in sustinerea afirmatiilor din comentariul meu initial. Imi cer scuze daca nu te-am inspirat sa ramai la subiect si ai inceput sa vorbesti despre crapaturi, puneri la indoiala si alte scamatorii la care altcineva decat domnia ta nu ar fi avut originalitatea sau chiar geniul de a se gandi vreodata. continua asa.

  • filantropia se manifesta prin superpozitii
    cer-pamant

    lumea e a pamantului. civilizatia e a pamantului. filantropia civilizatiei e a pamantului. daia e una capitalista.

    nu poti sa i ceri civilizatiei mare cit planeta sa fie altfel decit ii e esenta: pamant

    civilizatia e pamant,
    educatia prezenta in civilizatie e pamant.
    filantropia ei e pamant.

    civilizatia nu e natura. e doar pamant, nu cer si pamant.
    civilizatia e artificiala. educatia prezenta in civilizatie e artificiala.

    un filantrop al celeilalte superpozitii…n are nimic impotriva civilizatiei insa el alege natura.
    filantrop capitalist care alege natura…asa ceva nu cred ca exista.

    nu exista abuz de filantropie, ci doar superpozitii ale filantropiei.
    n ai cum sa i ceri civilizatiei sa fie filantropa altfel decit ii e superpozitia: pamant, deci ii poti cere filantropie capitalista.

    civilizatia e o antinatura si asa va inainta pe drumul ei, ca o antinatura.
    filantropia care are l atemelie daruirea o gasesti in ‘cealalta civilizatie’, care e Natura.

    exista Natura si cealalta superpozitie, care e Civilizatia.
    pe cind Civilizatia gradinareste Acumularea, Natura gradinareste daruirea ( de sine )
    fiecare cu filantropia ei

  • acum se numeste „ajutor social”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *