Luni, în Parlament. Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, prezintă toate datele despre pandemie în Camera Deputaților. Pe agenda de lucru a parlamentarilor se află proiectul de desființare a Secției Speciale și proiectul de lege privind comunicațiile 5G

Foto. Se fac liste pentru vaccin anti-Covid-19

Au pus carul înaintea boilor. În timp ce în spitale e un dezastru generat de proasta gestionare a crizei sanitare, birocrații din sistem au trimis tabele pe care să se înscrie cei care doresc să se vaccineze anti-Covid-19. Compania americană Pfizer şi compania germană BioNTech au anunţat luni „realizarea unui vaccin cu o eficienţă de peste 90% împotriva Covid-19”, potrivit rezultatelor preliminare al unui studiu clinic aflat încă în desfăşurare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Retrospectiva săptămânii | Cora Muntean la Metropola Tv (14 mai 2021)
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Apariție editorială de excepție

„Cronica de la Salcâmu Mic” de Sabina Ivașcu. Pentru detalii apăsați pe poza de mai jos: