Fotografii în cuvinte. Eroul meu necunoscut

Printr-o întâmplare, cu mulți ani în urmă, l-am cunoscut pe directorul unui post de televiziune din Severin. Pentru mine, omul acesta a fost personificarea ideii de presă, aflată în agonie, care refuză cu încăpățânare să moară. Eroul meu din Severin era editorialist, reporter, operator, realizator TV și tehnician de platou. Nu e de râs! După ce toată ziua alerga după știri prin oraș, seara aducea invitați în studio și realiza o emisiune în direct.

Camerele din platou nu aveau operatori, iar comutările între ele le făcea tot el, de la un mixer mic, ascuns sub pupitru. Din când în când se ridica în timpul emisiunii, atunci când camera de prim-plan filma invitatul, și mergea la celelalte să verifice sau să schimbe încadratura, să reorienteze o lumină etc, după care revenea la masă și comuta pe camera de general continuând să modereze emisiunea.

La vârsta la care generația lui își depăna amintirile pe băncile din Parcul Trandafirilor, George Burețea făcea munca unei întregi echipe TV. A fost de un bun simț și o modestie pe care le-am întâlnit rar la un om de presă. Pentru mine este cel mai grăitor, mai elocvent exemplu pe care îl am la îndemâna atunci când vine vorba despre supraviețuirea în jungla presei
În memoria lui, și a altora ca el, care au refuzat să ridice din tranșee coala albă înfiptă în vârful stiloului, cu tot respectul, mă înclin!