Frica este o închisoare, este cea mai cumplită formă de lipsire de libertate

Curajul de a nu te da peste cap să fii pe placul celorlalți este o mare provocare, o luptă care stoarce din tine fiecare fărâmă de temere, lupta de a te accepta pe tine așa cum ești și de a înțelege încotro te îndrepți.

Frica este una dintre cele mai puternice dominante în schimbarea noastră caracterială, manifestându-se în nenumărate forme. Frica de viitor, frica de schimbare, frica de ce vor zice ceilalți și de judecățile acestora, frica de necunoscut, frica de a fi noi înșine, frica de absolut orice.

Zilnic citim mesaje motivaționale în care ne regăsim și care ne dau, pentru moment sau pentru o scurtă perioadă de timp, sentimentul că și noi putem să trăim viața după acele pilde, dar mereu ne lăsăm dominați de frici, de veșnica preocupare „ce o să zică lumea?”. Trăiți-vă propria viață, dragi oameni, nu pe a altora. Nu vă trăiți viața după valorile celorlalți, nu vă mai creați complexe de inferioritate și de neputință.
Alege de fiecare dată să fii tu și să nu îți faci griji cu privire la ce cred ceilalți despre tine. Este problema lor, nu a ta.

Acum vreo două-trei luni în urmă am mai scris despre subiectul temerilor de necunoscut, tocmai pentru că aveam temeri. Comentariile la acel articol au fost pozitive și foarte bine argumentate. Unul dintre ele îmi spunea să mă reinventez, să găsesc în mine resursele unei schimbări, indiferent de vârstă și vremuri. Și am făcut-o! Am avut curajul să mă înscriu la un concurs, am scris un proiect și am mers la un interviu. Am reușit! Așa cum am reușit și în cariera de designer, am reușit să fac o schimbare la această vârstă și, mai ales, după 23 de ani de muncă doar în propriul meu business.

Totul pare frumos până acum. Teama de gura lumii m-a stăpânit și mi-au trecut fiori de temeri prin toți porii, însă am găsit în mine putere, am tras aer în piept și mi-am spus că voi reuși, că nu voi privi cu mânie sau dezamăgire către cei ce au ales să terfelească meseria de croitor. Probabil dacă eram deputat și lucram în domeniul textil, mi-ar fi fost atribuită titulatura de om de afaceri, dar cum nu sunt, și lucrez în domeniul textil de peste două decenii, pot fi doar un simplu croitor. Și, Doamne, cât sunt de mândră de meseria ce mi-am ales-o și la care nu voi renunța, pentru că pur și simplu o iubesc. Am argumentat aici de ce.

Dar, întorcându-mă la tema acestei scrieri, după paranteza cu reinventarea mea, care a stârnit valuri și valuri, voi spune că nu vreau să îmi mai fie frică. Ajunsesem să îmi fie frică și de mine, de gândurile mele, de faptul că nu mă simțeam suficient de bună și pregătită, de toți cei ce mă priveau întrebători, de a nu supăra și deranja pe cei din jurul meu, de tot și de toate.

Frica este o închisoare, este cea mai cumplită formă de lipsire de libertate, așa că nu o mai lăsați să vă controleze și să vă domine. Frica și temerile nu dispar dintr-o dată, nu te culci seara temător și te trezești dimineață neînfricat, dar trebuie să învățăm să mergem împotriva ei, să învățăm să vorbim despre fricile noastre, să nu ne fie rușine să cerem chiar și ajutor pentru a le depăși.

Eu am lăsat-o puțin deoparte și am căutat să mă reinventez, să îi zâmbesc fricii și să îi spun că nu poate fi mai puternică și mai pregătită pentru o nouă etapă decât mine, să îmi spun cu mândrie că am reușit să învăț o lecție, și anume aceea de a nu îi lăsa pe cei din jurul meu să îmi ghideze modul de a trăi și modul de a-mi asuma alegerile.
Având mereu dorința de a fi pe placul celorlalți, tot ceea ce facem este să ne negăm existența și să trăim în nefericire.