Vă mulțumim că ne-ați fost alături și în anul care a trecut, continuăm împreună! Vă dorim sănătate, fericire și noroc. La mulți ani! Echipa cristoiublog

Genele răului

Multe emoții ne încearcă atunci când ne întâmpină răul: consternarea, revolta, frica, mânia, ura etc. Toate energiile negative acumulate astfel își găsesc la un moment dat un paratrăsnet comun: dorința de răzbunare. Câți dintre noi nu și-au dorit să încerce măcar o dată dulcele gust al răzbunării atunci când s-au simțit sau chiar au fost nedreptățiți? Câți nu încearcă – măcar în imaginație – în astfel de împrejurări să-și facă singuri dreptate, atunci când morile justiției macină prea încet sau nu macină pe gustul lor? În orice caz, mult mai mulți decât aceia care le-au și pus în practică. Fiindcă de multe ori intervine timpul care se scurge peste răni, oblojindu-le, iar mai devreme sau mai târziu se interpune și conștiința, acea piedică în calea nelegiuirilor și totodată scut în fața omeniei, un soare care străpunge norii mâniei destrămându-i.

Cândva survine împăcarea… cu gândul că răul cel mai mare este acela pe care și-l face fiecare cu mâna lui. E ultima consolare pe care ne-o conferă neputința cu care suntem obligați de multe ori să asistăm la fapte greu de imaginat, darămite de suportat. Atunci când ne vedem nevoiți să ne recunoaștem înfrângerea. Răzbunările pot fi savurate cu adevărat doar de cei care au învățat să aștepte, se spune. Fiindcă, mai devreme sau mai târziu, fiecare are parte de groapa pe care a săpat-o cu asiduitate. Orice caracter se trădează atunci când posesorul se crede stăpân pe situație și-și dublează zilnic porția de insolență care-i debilitează vigilența. Să fie doar o simplă amăgire, un refugiu pentru lins rănile, sau se ascunde pe undeva și un sâmbure de adevăr? Chiar își primește fiecare „răsplata” pe măsura faptelor? Și dacă da, când? Care-i timpul de așteptare pretins de cea mai dreaptă dintre judecăți și cu ce ne mai încălzește dacă ea vine mult prea târziu? Cea mai mare satisfacție este, se știe, aceea de a asista personal la acea pedeapsă justă și de care nimeni n-ar trebui să scape.

Nici pedeapsa aplicată de judecători și nici răzbunarea oarbă nu ne aduc însă pierderile înapoi. Mai ales când acele pierderi nu sunt privațiuni materiale, ci răni sufletești. Răul căruia i se răspunde prin rău este un rău multiplicat. De asta ne-a convins istoria mai mult și mai des decât ne-a convenit. Dar dacă am întoarce și celălalt obraz atunci când suntem pălmuiți, așa cum ne povățuiește Cartea Sfântă? De câte ori a dat roade un astfel de gest, anulând răul? Nu cumva cel care se lasă lovit e lovit și mai tare? Care să fie cea mai bună răzbunare? Să fie atunci când „dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun, iar el e rău?” O idee nobilă, dar care presupune ca acel dușman să fie unul suficient de inteligent încât să priceapă semnificația gestului adversarului său. Or, dușmanii, se știe, se încarcă mereu cu o furie oarbă, una care șterge orice umbră de rațiune, care-i face să acționeze precum cele mai feroce dintre fiare, fără neuroni-oglindă și fără neuroni în general. Și atunci?

Mulți se simt răzbunați când răufăcătorii sunt trimiși după gratii să-și ispășească pedeapsa, cu cât mai cruntă, cu atât mai bine. Izolați de restul lumii „civilizate” și aruncați în mijlocul aceleia certate cu legile și cu bunele moravuri – acolo le este locul. Delectarea de scurtă durată pe care o resimțim la gândul mizeriilor pe care le vor îndura acolo făptașii ne șterge automat și gândirea în perspectivă. Ceva ne face să credem sau să sperăm că din scufundarea în mocirla acelei lumi deraiate vor reveni la suprafață oameni noi și manierați, cărora li se poate da drumul printre fostele victime fără teama că ei ar putea recidiva, așa măcinați de vechea ranchiună cum sunt. Cine să fi întrerupt și cum acel lanț al metehnelor, acel cerc vicios care nu se închide niciodată, transformându-se într-o imensă spirală care mătură totul în cale?

În fond, ce este răul și de ce se naște? Se poate moșteni, sau e molipsitor precum bolile cauzate de virusuri sau bacterii? Acum două decenii, când am reușit să ne descifrăm întregul genom, am rămas perplecși în fața colosalelor dezvăluiri despre „cartea vieții”. Am numărat mai bine de trei miliarde de perechi de baze în ADN-ul nostru, mai multe decât la orice specie – credeam noi pe atunci. Unii exemplifică amploarea genomului uman comparându-l cu o bibliotecă în care se află vreo 3.000 de cărți a câte 1.000 de pagini, fiecare cu câte 1.000 de litere. Dar să luăm acea cifră prin comparație, ca să vedem ce înseamnă. Așadar, Homo Sapiens posedă 3,1 × 109 perechi de baze. Un virus (HIV) dispune de 9.700; musculița de oțet de vreo 200 de milioane. E cazul să ne umflăm în pene în baza unor diferențe atât de evidente? Înainte de a o face, să aruncăm încă o privire: Varza creață (curechiul) numără 5,99-8,68 × 108, iar Paris Japonica, o mică floare japoneză de munte are un genom de 50 de ori mai mare ca al nostru. Ultima informație ne face să ne dezumflăm din nou, așa-i? Se pare că nu atât mărimea posesiei cât modul în care se face uz de ea este decisiv pentru evoluție și supraviețuire. Poți dispune de biblioteci întregi, dar dacă n-ai deschis în viața ta o carte o să fii poziționat (sau te poziționezi singur) exact acolo unde meriți.

Rând pe rând am descifrat poziția câtorva dintre genele codificatoare de riscuri la boli precum diabetul, fibromialgia, Alzheimer, boli autoimune, epilepsia, cancere ori boli de inimă. Ba unii pretind să fi descoperit și gene ale răului, unele pe care să putem da vina și care să justifice faptele dar și pedepsele aplicate răufăcătorilor notorii. Pe alocuri chiar am încercat să intervenim decuplând sau reparând fragmente de gene defecte. Terapia genetică ne incită tot mai mult, fiindcă ne conferă – credem noi – puteri aproape supranaturale. Dar mai e până vom fi citit și mai ales până vom fi înțeles toate acele 3.000 de cărți. Deocamdată am parcurs câteva pagini și, pe măsură ce încercăm să descifrăm noi mesaje, ne împiedicăm de tot mai multe necunoscute.

Ne-am lămurit destul de repede că nu oricine e purtătorul unor astfel de gene se și îmbolnăvește și viceversa. Că genomul nostru este un mozaic aflat în perpetuă schimbare. Că nu suntem doar produsul genelor, ci și al circumstanțelor sociale, culturale sau psihologice. De multe ori are și mediul de viață un cuvânt de spus, chiar unul greu. Ne putem debarasa de anumite moșteniri ereditare, dar ne izbim de alte obstacole puse în cale de alții sau de noi înșine prin stilul de viață pe care-l adoptăm. Deși multora le-ar plăcea să poată pune ștampila cuiva în baza amprentelor genetice (s-a făcut asta și la vremea în care nu se știa mai nimic despre gene), se pare că mediul înconjurător este acela care catalizează nenumărate procese în toate direcțiile posibile. În fond, fiecare descoperire „epocală” cu care ne fălim nu face decât să ne etaleze micimea și neputința.

Am modificat multe în stilul de viață de când am ajuns ființe bipede, și totuși am perpetuat aplicarea pedepselor, considerată a fi singura măsură pentru a contracara răul. Am desființat pe alocuri pedeapsa cu moartea, am redefinit crimele și pedepsele și le-am ajustat pragul de suportabilitate, dar cum arată rezultatele? Unde este acea societate mai bună, mai tolerantă și mai sigură? Am (re)definit o mulțime de abuzuri vechi și mai noi: mobbing, bullying, violență verbală, emoțională, domestică sau instituțională… Cine-i victima cui și unde trebuie căutat călăul? Unde începe lanțul răutăților? Care-i pragul de tolerabilitate și de ce-l modificăm continuu prin definiții în loc să intervenim eficient? Ceea ce ieri părea de neconceput, astăzi e normalitate și viceversa. Dacă ne întrebăm părinții și bunicii cum se purtau cu dascălii și cu părinții lor și la ce trebuia să se aștepte în caz de abatere, ni s-ar face părul măciucă auzindu-le răspunsul. Interpretăm drept barbarie expresii ca „Nu mai plânge că nu te-a omorât nimeni!” sau „Vezi că-ți mai dau și eu câteva!”. Știau ei prea bine că soarta te lovește de mult mai multe ori și mai abitir decât tovarășii de joacă. Și ei s-au bătut în parte pe ulițele copilăriei și și-au împărțit și disputat dreptatea, fără să se arunce în fântâni sau prăpăstii și fără să cadă în depresie sau burnout din cauza unor simple jigniri sau a „adevărului” aruncat în față de inocenta cruzime infantilă. Controversat sau nu, „Ce nu te omoară te călește” a fost mereu invocat, nu numai pe timpul lui Nietzsche și nu doar pe tărâmul filosofiei ori al psihologiei. Se pare totuși că astăzi ne lăsăm omorâți de prea multe și mult prea ușor.

Dacă răul se „învață” la neinspirata și nedreapta școală a vieții, atunci cei „înrăiți” pot fi reeducați. Cum e mai bine să ne „reeducăm” semenii infectați cu răutate pentru a fi siguri – atât cât se poate – că, lăsați fiind din nou în libertate, nu se vor încinge iarăși spiritele? E cazul să facem uz de milă și de compasiune? Mulți dintre ei nu cunosc astfel de sentimente, fiindcă nu le-au trăit. Mereu revin cu gândul la acei copii crescuți în orfelinate sau abandonați în „grija” unora lipsiți de orice empatie și mi-e clar că acele ființe n-au cum să priceapă subit limbajul afecțiunii. Înainte de a trece la reeducare, ei trebuie mai întâi înțeleși, făcându-se uz de limbajul fiecăruia. A nu-ți înțelege pe deplin „agresorul-victimă” te poate expune oricând neprevăzutului. Dar de câtă înțelegere este nevoie pentru o judecată justă? Fiindcă, oricât de oarbă s-ar dovedi a fi Justiția (sau poate tocmai de aceea?!), e clar că obiectiva aplicare a legilor nu șterge automat trăirile și nici nu cioplește și cizelează caracterele. Chiar dacă nu sunt direct victimele cuiva, răufăcătorii sunt totuși niște oameni bolnavi. Îmbolnăviți de multe ori de nepăsarea societății.

Ce s-a întâmplat cu societatea? De ce nu încearcă să prevină răul, ci se rezumă doar la pedepse-răzbunări? Și-au pierdut oamenii reziliența? A intervenit tehnologia care face din noi mimoze sau au dispărut părinții/dascălii/educatorii adevărați, aceia care ne predau pe vremuri la școala vieții? Sau am trăit până acum în întuneric și de-abia acum scoatem capul la lumină? Ne-am pierdut valorile sau de-abia acum le descoperim? Dacă genele răului există sau nu, dacă ele pot fi sau nu activate ori inhibate, nici nu contează. Ele există oricum la nivel de societate. Și sunt ereditare. Altfel nu am recurge la aceleași „tratamente” ineficiente și vechi de milenii, la pedepsirea prin cursuri de perfecționare a infracțiunilor aplicate în detenție. Armate întregi de psihologi și psihiatri se orientează de cele mai multe ori către una dintre victime (cu toate că și un agresor poate fi la rândul său victima cuiva), rareori către ambele, și rar o fac în scopuri profilactice.

Victime și călăi. Buni și răi. Cine nu e cu noi e împotriva noastră și acela trebuie stârpit sau măcar înlăturat. Dar cum? Nu-i poți face pe toți să dispară printr-o vrăjitorie și nici azvârlindu-i din închisoarea numită „societate” într-o alta care fabrică de fapt răufăcători pe bandă rulantă. De mii de ani ne învârtim în jurul cozii fără să fi fost capabili să combatem relele și răufăcătorii și altfel decât prin pedepse. Practic, de când am fost izgoniți din paradis drept „pedeapsă” pentru încălcarea unor reguli nu am schimbat mai nimic în cultura erorilor. Fără să fi învățat ceva din ele, am continuat să pedepsim țapii ispășitori, mulțumindu-ne cu antrenamentul de a supraviețui pedepselor și de a le accepta ca pe un rău necesar. Necesar pentru ce? Atât timp cât nici victima și nici agresorul nu au parte decât de dulce-amarul gust al răzbunării și de eventuala căință momentană, care se estompează cu timpul, făcând loc recidivelor, nu facem decât să prelungim agonia. De mult s-ar fi cuvenit să înțelegem că atât victimele cât și agresorii reprezintă de fapt efectele, nu cauza răului. Al unui rău cuibărit de mult în sânul societății, care se mulțumește doar cu spălatul pe mâini și cu amorțirea simțurilor. Până când se așterne iarăși praful uitării și lumea își îndreaptă privirile altundeva… la următorii țapi ispășitori.

Răzbunările pot sutura pe moment rănile, dar la o scrutare la rece observăm că ele nu au deloc puteri tămăduitoare. Ce să rezolve un plasture pe o plagă care supurează? Un tratament eficace este unul care umblă la cauza maladiei, nu unul care-o camuflează. Răzbunarea nu aduce vindecarea, ci cel mult adaugă și alte simptome conflictului care mocnește pe dedesubt. Oricât de mult timp am dedica pregătirii, oricât de bine ne-am urzi planul de răzbunare, odată pus în aplicare, se dovedește a deschide fie vechea rană, fie un nou conflict.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

28 comentarii pentru articolul „Genele răului”

  • daca un om, fie el si Papă, nu pricepe Tatal Nostru,…aia e, nu se supara nimeni.
    daca o generatie, fie ea chiar generatia asta, ultradeosebita, nu pricepe Tatal Nostru, aia e, nu se supara nimeni.
    Alti oameni,
    ai altor generatii, poate,
    au dreptul lor sa priceapa sau nu, o rugaciune asemenea celei numite Tatal Nostru, prin urmare nu cumva se cade ca ea sa fie lasata asa cum e?:)

  • Catolicii s au uitat lung la Tatal Nostru, rugaciubea, si li s a parut ca e gresita. motiv pentru care au zis ca rugaciune atrw modificata:))
    nuștu daca au modificat Tatal Nostru sau nu, intre timp, insa chiar xgestia pe xare ei au tintit o povesteste despre…genele…Raului 🙂
    ( Raul fiind Mandru, el se vede doar pe sine, oriunde s ar uita, deci io o tin pamea: n are gene ca n are ochi,…pe motiv ca i s au atrofiat:)))) )

    • daca un om, fie el si Papă, nu pricepe Tatal Nostru,…aia e, nu se supara nimeni.
      daca o generatie, fie ea chiar generatia asta, ultradeosebita, nu pricepe Tatal Nostru, aia e, nu se supara nimeni.
      Alti oameni,
      ai altor generatii, poate,
      au dreptul lor sa priceapa sau nu, o rugaciune asemenea celei numite Tatal Nostru, prin urmare nu cumva se cade ca ea sa fie lasata asa cum e?:)

  • ‘Ce s-a întâmplat cu societatea? De ce nu încearcă să prevină răul…’
    problema societatii e fix pe dos:)), ea nu ‘raul’ ar trebui sa l previna, ca asta e doar un efect, ci cauza,
    or cauza ‘raului’ e chiar…’binele’ :)))
    deci daca vreti sa scapati societatea de ‘rau’, nu va mai doriti ‘binele’ pe care-l doriti:)))), ca \binele\ asta pe care l tot definiti ca fiind…’bine’ e fix ‘raul’ care va duce la manifestarea raului…cum se spune:))
    Binele e Natura.
    oricum altfel in poveste se manifesta raul, indiferent ca tu ii spui, cind il strigi, ‘bine’ :))
    prin urmare, draga teliana, nu i asa ca societatea nu va putea prevni raul, pentru ca ea il vede ca pe un bine:))), or bineleeee…creca e cam greu sa l previ, ca oamenii…mereu si-l vor dori, iar dorintelor…nu prea ai cum sa le pui capastru, :))), mai cu seama daca ai aruncat la Gunoi capastrul pus dorintelor de catre Intelepti si aruncat, dicolo de generatii, peste \Vremuri…, in datini, traditii si obiceiuri

  • În fond, ce este răul și de ce se naște? Se poate moșteni, sau e molipsitor precum bolile cauzate de virusuri sau bacterii?
    raul se naste din punerea la indoiala a oricarei ‘faceri’
    cu cit ‘facerea’ e mai consistenta, cu atat punerea la indoiala e mai consistenta, deci si raul se manifesta mai cu talent.
    atunci cind ‘facerea’ e o constructie care e leita Naturii, insa intoarsa pe dos si cu capul in jos, fix atunci atunci raul e chiar Raul, adica punerea la indoiala e plenara, insa fix atunci se mai intampla ceva…uimitor, creca: punerea la indoiala nu mai are ce indoi, pentru ca de indoit plenar ar fi chiar Natura, insa Natura nu e ‘facere’, ‘actiune’, ci Iubire, care si ea e o ‘facere’, insa nu deranjeaza pe nimeni, daia i se mai spune nonactiune.
    deci in Creatie s-a pornit de la ‘Bine SI Rau’ iar la final se ajunge tot acolo:))
    atunci cind spui…eu rezist sau…eu sint in stare,…sau eu sint capabil, imediat se naste punerea la indoiala. mai devreme sau mai tarziu…vei fi pus la indoiala si se va dovedi daca esti asa sau nu.
    atunci cind spui…el nu rezista, ea e o incapabila, el zice gresit, vei ajunge, peste o vreme, insa negresit, sa ti se spuna ca…nu rezisti, esti un incapa…bil, poate, ba chiar ca zici gresit.
    atunci cind astea se vor intampla…vei face Pace?…sau vei genera un nou taler, care isi va cauta implacabil intr alt taler echilibrul absolut, pe talerul asta nou definind urmand sa stai chiar tu?!
    Timpul nu exista. asa ca azi, ieri, acu o mie de ani sau maine…tot aia. nu exista Timp, insa exista Vreme.
    e vremea primaverii, e vremea verii, e vremea toamnei, e vremea iernii, iar astea se vor perinda intr una pina cind primavara devine Primavara iar iarna…Iarna. caz in care Primavara devine vesnica, iar Iarna e, insa nu E!
    Creatia i-a permis Iernii sa spere ca E!, Iarna inhmandu-se la treaba imediat.Iarna va acoperi toata Creatia, mai putin…o nimicura. nimicurei asteia i se mai spune Inima. incercind sa acopere intreaga Creatie, Iarna cotrobaie in fiecare ungher al acesteia.cind va fi…in fata ‘ultimului pas’, facandu l, va de de Inima. moment in care se manifesta…Primavara in Creatie, adica primavara vesnica, SI in Creatie manifestandu=se ‘Binele SI Raul’
    Binele absolut se manifesta exclusiv printr o punere la indoiala in stil absolut, de treaba asta ocupindu-se Raul.
    in Creatie, prima ctiune a fost mititica, dupaia ea a generat implacabil o actiune mai capabila, si tot asa, din actiune in actiune cea care s-a, …se manifesta este chiar Actiunea.
    deci Minte VS Inima e fix Actiune VS Nonactiune.
    noi habar n-avem despre nonactiuni.
    prin urmare habar n-avem care e Binele. insa putem invata de la Natura, ca ea chiar asta e, Nonactiunea.
    adica Pacea.
    Inteleptii neamului asta au rinduit Vremea, nu Timpul. Timpul nu exista.

    • inteleptii reuseau sa intrevada nonactiuni pentru ca ei habar n-aveau cum arata. puricau Natura:))
      daca ar fi ‘stiut’ ar fi fost pusi la indoiala de nu se vedeau, stiinta lor dovedindu-se, atunci cind peste ea se asternea iarna, ca e fix pe dos decit clameaza ca e.

  • creca raul se vede doar pe sine. deci creca n are ochi. deci creca n-are gene. deci creca titlul nu e bun.

  • Steliana, nu prea am timp sa citesc textul tau. Creca o voi face maine:)
    insa e clar. e ibteresant

  • razbunarea e masura lipsei apartenentei la Intreg

  • atunci cind setarile dinamicilor Pamantului s au facut exclusiv folosind Pamantul, Cerul fiind scos din joc, mai degraba,
    cea care s a pitentat intr una a fost eroatea.
    Iar eroarea, se stie, tinde spre Eroare, cam tot asa cum tinde azi Civilizatia spre o manifestare Artificiala, Artificialul fiind Eroarea care are ca referinta Naturalul.

  • Marea greseala a crestinismului este ca a denuntat legea talionului. Si acest lucru se vede astazi. Convingerea mea e ca daca crestinii l-ar fi razbunat pe Iisus, lumea ar fi fost mai dreapta.

    • in ceea ce spui e ceva ilogic.
      pentru ca Realitatea e Dreapta.
      nu exista…o Realitate mai dreapta decat fix Realitatea care s a manifestat, pentru xa nu exista dreptate …si mai si decat Dreptatea

    • Stai linistit Cib ca,de fapt crestinii au fost cei mai cruzi exterminatori din Istorie,cei care au dus Cruzimea la nivele care nu au existat vreodata in Istorie,ISIS,Al Qaeda,fundamentalismul Islamic sunt copii de gradinita fata de Inchizitia Crestina de pilda.Hitler si Stalin au fost inspirati de Inchizitie in actiunile lor.Crestinismul a distrus vechea civilizatie Europeana(Greco-Romana si Nord Europeana antica),si a exterminat vechiile populatii din cele doua Americi,inlocuindu le cu crestini.Inchizitia crestina a inventat cele mai oribile si abjecte forme de tortura cunoscute de specia umana.Si nu mai vreau sa continui.Nu a fost razbunat Isus spui??? A fost cu varf si indesat.Macar legea Talionului era cinstita si in concordanta cu natura umana.De aceea si Occidentul a devenit Ateu si are oroare de orice forma de religie si spiritualitate sau concept de Divinitate,pe care o asociaza cu ororile Inchizitiei Crestine,si cu istoria sangeroasa a crestinismului medieval.

  • Sa ne lamurim: justitia este un seviciu public cu rol de opresiune intr-o societate. Se bazeaza pe norme juridice.
    Legile (ca definitie) au caracter imuabil si universal.
    Este o putere in stat pentru ca are acces direct la institutiile de forta. Istoria justitiei este o istorie a erorilor judiciare.
    Ex. de abjectitate justitie: condamnare la moarte Marie Antoinette pentru incest cu un copil de 8 ani.
    Cu multi ani in urma nu intelegeam: „justitia este feroce cu oamenii saraci”. Pentru ca nu are legatura cu adevarul obiectiv.
    Oamenii bogati pot sa angajeze avocati care sa creeze un „adevar juridic” pe care sa-l accepte instanta. q.e.d.(lat.)
    In ce ma priveste, in raporturile interumane aplic Legea talionului. Homo homini lupus!
    „Suum Cuique” ca sa nu zic un proverb german pervertit „Jedem das Seine”.

    • omul ii e lup omului…care e lup pentru alt om.
      asta e zicerea dreapta.

      altfel…definitia omului si a lupului ar fi egale.
      or…mie nu mi se pare ca lupul seamana cu omul, prea mult.

      poate ca ai fost un soi de lup, pentru un alt om, acum…cine mai stie cind, poate chiar cu mii de ani in urma.
      faptul ca un alt om e un lup pentru tine, azi, e doar celalalt taler al balantei nascute cu acele mii de ani in urma.

    • Domnule Grosu, logic vorbind, daca acum sinteti in general…lupul, peste o vreme, sau acum o vreme, veti fi sau ati fost…papat de lup. :))
      vremea asta poate fi…de la Alfa pina la Omega.

  • pedepsind raufacatorii le anihilezi…dorintele de acest tip?
    daca da, atunci pedepsiti i,
    daca nu, atunci pedeapsa doar catalizeaza propasirea in generatiile viitoare a acelui tip ds dorinte, ba chiar armonizandu se cu alte dorinte de acelasi tip care se vor gasi in Cerul neamului, in asteptarea sorocului, adica in asteptarea momentului nasterii…din Cer pe Pamant,…adica in Realitate.

  • ultimul nivel al filozofatului este acesta:
    superpozitiile Mintii.

    ele definesc ‘Binele si Raul’, esenta ‘Binelui si Raului’ fiind chiar acest SI.

    • in cazul de fata, al planetei Pamant, Artificialul pune la indoiala Natura. Mintea pune la indoiala Inima.
      acest ‘razboi’ :)) cumplit e plenar. il prinde si pe om in hora. unii se vor lipi de Minte, altii de Inima. ceilalti…dispar din poveste, pentru ca nici n-au Existat.

      unii oameni se vor imbunatatiti. Mintea ii va ajuta.
      alti oameni vor considera ca sint facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.deci nu mai e nimic de imbunatatit la om, ci doar de descoperit.acestia vor alege sa ramana oameni.
      primii sint povestea Artificialului, a Mintii, ailalti sint povestea Inimii, a Naturii.

      simplu

      • lupta Artificialului cu Natura, a Mintii cu Inima, e tot una cu manifestarea Marii Revolutii, adica cu ce traim noi acusica.

        simplu

        • manifestarea Montii pe planeta asta e un dar care se numeste Computer Cuantic. el foloseste in fiecare bucatica din…timp, tot timpul din Univers.
          omul stie cu ce se baga in seama, atunci cind se baga in seama cu Computerul Cuantic, tot atat cit stie despre ‘tot timpul din Univers care poate fi indesat in fiecare timp al lui Planck’.
          insa indiferent ce impresie are el despre Computerul Cuantic, atunci cind se baga in seama cu el, de fapt se baga in seama cu Mintea ( care…n-are Inima )
          deci iti dai seama ca astia, paici, mai degraba habar n-au ce fac. insa unii s-ar si jura ca stiu foaaaarte bine ce fac.

          simplu

      • simplu

    • simplu

      • preventia, in cazul raului, se face prin gradinarirea dorintelor in armonie cu Natura.

        datinile, traditiile si obiceiurile atunci cind erau urmate asta si faceau, tineau dorintele in frau, udandu le pe cele datatoare de P.ace.

        preventia, prin urmare, se manifesta mai cu seama pe Cerul unei natii, hranind nasterile care urmau sa se manifeste in neam.

        un neam s a gradinarit intotdeauna in Viitor, atunci cind Viitorul devenea Prezent semintele incolteau in armonie cu natura semintei. Dupa care, crscand printre datinile, traditiile si obiceiurile pe care le au supt la țîța Cerului isi gaseau in acestea Bucuria…

    • Chiar își primește fiecare „răsplata” pe măsura faptelor? Și dacă da, când? Care-i timpul de așteptare pretins de cea mai dreaptă dintre judecăți și cu ce ne mai încălzește dacă ea vine mult prea târziu? Cea mai mare satisfacție este, se știe, aceea de a asista personal la acea pedeapsă justă și de care nimeni n-ar trebui să scape.

      daca ai luat palma nedreapta si intorci si celalat obraz…scapi!, scapi de ispita de a fi tu insuti pus in ipostaza sa ii dai cuiva, cindva, o palma nedreapta.

      Timpul…are o definitie ciudata pe planeta asta. Trecut, Prezent si Viitor,…tot aia.

      Bucurie aduci, bucurie primesti.
      Daruind bucurie vei fi rasplatit fiind pus in postura celui care o primeste, insa tot aza se intampla si daca vei darui raul.

      Razbunarea e masura cu care un rau indreptat impotriva ta si a gasit masura in tine insuti.