cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de joi, 29 noiembrie 2018

Istoria României – Marea noastră Doamnă Învățătoare

Lecția de modestie pragmatică a lui Ion C. Brătianu

Contemporanii au trudit din greu să explice îndelungata şi autoritara domnie a lui Ion C. Brătianu în zorii României moderne. Constantin Bacalbaşa se opreşte, în Bucureştii de altădată, la două dintre politicile atotputernicului şef al liberalilor. Prima: neîncetata preocupare de a atrage în partid şi la guvernare tot ce avea excelent România momentului ca profesionalism. Astfel, zice Bacalbaşa, Ion C. Brătianu îi pîndea pe cei mai buni studenţi români de la Paris pentru a-i atrage de partea sa:

„Pe vremea de care mă ocup, liberalii – adică Brătianu – aveau în programul lor să atragă în partid pe toţi tinerii de valoare care se distingeau la studii şi aveau talent.
La Paris aveau un fel de agenţie de recrutare. Cînd un student se afirma ca o inteligenţă sau ca un mare talent, agenţia raporta la Bucureşti; şi astfel, tînărul era angajat din vreme, mai înainte de a-şi termina studiile, după cum a fost o vreme obiceiul ca să fie închiriate casele în construcţie încă de cînd erau de roşu. Agenţia oferea tînărului, şi cu anticipaţie chiar, o situaţie întotdeauna foarte rentabilă”.

Sub acelaşi semn, premierul caută oameni valoroşi şi în ţară, chiar şi în rîndul Opoziţiei. Bacalbaşa crede că era o politică împotriva adversarilor politici:

„Ion Brătianu era un maestru în arta de a dezorganiza opoziţia. Ori de cîte ori vedea că se organizează un centru opoziţionist, îl cucerea, ori de cîte ori un om de valoare se manifesta împotriva guvernului, îl lua în minister (guvern n.n.)”.

Adversarii primeau lovituri năprasnice. Nu însă şi ţara. În definitiv, aducînd în guvern valori din Opoziţie, Ion C. Brătianu asigura o bună administrare a ţării. El nu promova lingăi, clienţi politici, mediocrităţi incapabile să-l concureze. Promova valori.

Autorul Bucureştilor de altădată vede în asta o constantă a politicii lui Ion C. Brătianu:

„Este de observat că în tot timpul guvernării sale, de 12 ani, Brătianu a urmat o linie de purtare uniformă; s-a silit să atragă în partidul său toate valorile active care se manifestau şi cu aceasta făcea o îndoită lovitură: pe de o parte îşi îmbogăţea partidul cu oamenii cei mai însemnaţi, pe de altă parte îşi dezorganiza sistematic adversarii.
Acesta a fost secretul lungei sale guvernări”.

O altă politică definitorie pentru Ion C. Brătianu: să nu-şi facă adversari. C. Bacalbaşa surprinde în asta o deosebită sensibilitate la real. Fondatorul dinastiei brătieniste nu era bolnav de autosuficienţă, nu se credea infailibil. De mirare, dacă ne gîndim că guvernase doisprezece ani întruna, dominînd zdrobitor scena politică a României mici:

„Cu toată popularitatea mare ce avea, cu tot sprijinul regelui Carol, deşi războiul, independenţa şi înălţarea ţărei la rangul de regat îi dădeau o mare superioritate asupra tuturor celorlalţi bărbaţi politici din ţară, totuşi el nu se simţea sigur pe putere atît timp cît multe inteligenţe superioare îi erau potrivnice şi se organizau spre a-l combate”.

De aceea, Brătianu Bătrînul îşi făcuse un drapel din a nu-şi crea inutil adversari:

„Brătianu avea ca dogmă să nu supere pe nimeni şi să nu silească pe nici un om ca să treacă în opoziţie. Toată grija lui era să-şi atragă partizani, dar niciodată să nu-şi creeze adversari.”

Pentru ilustrarea acestui adevăr, Constantin Bacalbaşa redă felul prin care Ion C. Brătianu a rezolvat aşa-zisa problemă Politimos. Constantin G. Politimos era preşedintele Tribunalului din Tîrgovişte, „un om de o mare corectitudine şi de un caracter inflexibil”. Liberalii vor să scape de acest personaj incomod, care le încurca toate socotelile. Şi cele ţinînd de matrapazlîcuri, şi cele ţinînd de promisiunea făcută unui client politic că va primi postul de preşedinte al Tribunalului. Toate încercările de a-l muta într-o altă parte dau greş. În vremurile de azi, şi nu numai, chiar şi în vremurile de ieri şi de mîine, un om de puterea lui Ion C. Brătianu, ba chiar şi unul la început de autoritate, s-ar fi silit să-l înlăture pe C. Politimos. Ce face Ion C. Brătianu? Scena povestită de Constantin Bacalbaşa merită reprodusă în întregime, deoarece poate fi o lecţie pentru politicienii români din toate veacurile:

„Într-o zi de vară, Politimos primi la Tîrgovişte o telegramă directă de la Ion Brătianu, prin care-l ruga să ia primul tren şi, de la gară, să vină direct la dînsul acasă.
În faţa invitaţiunii urgente, Politimos, în adevăr, luă primul tren, veni la Bucureşti, se urcă într-o birjă şi trase drept la casa primului ministru.

Brătianu îşi calculase toate efectele. Trenul de Tîrgovişte ajungea în Gara de Nord la ora 7 şi un sfert, deci Politimos trebuia să fie la dînsul tocmai în timpul mesei de seară.
În adevăr, Brătianu, înconjurat de familie, era la masă, cînd sergentul îl anunţă că Politimos a sosit. Primul ministru nu ordonă ca Politimos să fie introdus, ci se sculă de la masă şi se duse să-l primească în persoană.
Bietul Politimos era aiurit. Cu sila Brătianu îl luă de braţ, îl împinse în sala de mîncare şi ordonă să i se puie un tacîm la masă. Bine-înţeles totul era pregătit mai dinainte.

După ce masa se sfîrşi, Politimos încîntat că fusese primit ca un intim amic al familiei, fu introdus în cabinetul de lucru. Şi aci, Brătianu jucă scena cea mare:
– Dragă Politimos, te-am chemat ca să-mi faci un serviciu mare, mare de tot! Dar te conjur să nu mă refuzi!
– Domnule Brătianu, spuneţi!…
– Am intrat într-o mare încurcătură din care numai tu mă poţi scăpa. Făgăduieşte-mi că nu mă vei refuza.
– Domnule prim-ministru, sînt la ordinele dvs.!
– Iată despre ce e vorba. A rămas vacant postul de director general al închisorilor, dar sînt zece candidaţi. Pe unul îl susţine beizadea Milică, pe altul generalul Leca, pe al treilea Slătescu, pe al patrulea Cîmpineanu! Pe cine să numesc, pe care să-l satisfac? Şi atunci m-am gîndit la tine. Ori pe care candidat aşi numi mulţumesc pe unul şi supăr pe toţi ceilalţi. Dar cînd voiu numi pe Politimos toţi îşi vor pleca capetele.

Politimos era zăpăcit. Pe vremea aceea direcţia închisorilor era una din cele mai înalte funcţii în stat, de aceea Politimos era încîntat de ceea ce i se întîmpla. Şi fireşte, primi.
Cu chipul acesta toată lumea fu mulţumită: politicienii de la Tîrgovişte că au scăpat de Politimos, Politimos că a primit o slujbă aşa de înaltă, iar Brătianu că a rezolvat aşa de fericit, o chestie care putea să-i provoace neplăceri politice într-un judeţ.
Aceasta era maniera lui Ion Brătianu de a mînui oamenii”.

În notele competente la ediţia din anul 2000 de la Albatros, Tiberiu Avramescu ţine să pună lucrurile la punct:

„Relatarea lui Bacalbaşa, astăzi destul de greu de verificat, pare a fi reală, nu însă în toate detaliile”.

La vremea numirii sale ca director general al Penitenciarelor, Politimos nu era preşedinte de Tribunal, ci prefect de Dîmboviţa.

Indiferent dacă scena a avut sau nu loc, ea joacă rolul faptului exemplificator. Pentru a-şi rezolva interesele, Ion C. Brătianu ştia să fie şi modest.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii la Gîndul de joi, 29 noiembrie 2018

  • Istorioara cu Politimos fiind în centrul atentiei, cred ca titlul articolului ar fi trebuit sa fie altul. De exemplu : “Ion C. Bratianu, mare smecher, îi scapa pe liberali de Politimos cel corect”, ca nu cred ca a facut-o din modestie.

  • Maestre, te-ai întors de la … cimitir ?
    Hai, că mâine te ‘hodinești’, ‘poi e sf Andrei,
    sâmbătă-i sâmbătă, duminică mergi la … teatru, așa că poate, după centenar, ne ‘onorezi’ cu vreun ‘gînd’ mai … pământean !
    Sau, ne … vedem pe 2019 ?

  • E dintr-un alt film, cu prinți și prințese!😊

  • Deosebit de frumos! De s-ar multiplica exemplul acesta de scriitură în presa românească…

  • Marcu, care-si trage-n buci cu arcul, daca esti plictisit, de ce nu emigrezi pe Realitatea tv sa afli cum arata un sclav desavirsit ca Rares Bogdan si ce viziuni mai are Oreste dupa o supradoza. A, da, uitasem ca etnobotanistu nu mai apare la Tv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *