Gîndul de la ora 12

Vasile Blaga răspunde ca un milițian căruia tocmai i s-a atras atenția că bulanul e de dat pe spinare și nu de supt ca pe o alviță

Luni, 21 iulie 2014.
Conferință de presă după reuniunea conducerii PDL la care s-a acceptat solicitarea lui MRU de a fi absorbit, cu Proiect politic cu tot, de formațiunea care, la rîndu-i, va fi absorbită de PNL.
Vasile Blaga e asaltat cu  întrebări.
Nu despre MRU, prezent lîngă el, în direct, pe post de stîlp, ci despre Monica Macovei.

Monica Macovei a cerut conducerii PDL să fie și ea inclusă în sondajul menit a desemna candidatul Dreptei pe trei sferturi unite.
O jurnalistă se interesează ce crede Vasile Blaga despre solicitarea Monicăi Macovei.
Vasile Blaga răspunde ca un milițian căruia tocmai i s-a atras că bulanul e de dat pe spinare și nu de supt ca pe o alviță:
“Eu nu am vorbit despre candidatul lui mama până acum, am vorbit despre candidatul dreptei şi cele două etape pe care am decis demult să le urmăm. Candidatul nostru, stabilit de partid – oricine, inclusiv dânsa putea să candideze… Aici nu e pe toane, e pe regulamente, iar eu o ştiu pe dânsa că respectă foarte mult legile şi regulamentele”

Repet, ziarista îl întrebase în chip politicos despre solicitarea Monicăi Macovei de a fi inclusă în sondajele menite a stabili candidatul Dreptei.
De ce s-a enervat Vasile Blaga?
Pentru că el l-a vîndut deja pe Cătălin Predoiu.

Sondajul Dreptei e o simplă comedie.
Se va mima o confruntare ale cărei cîștigător e  deja stabilit:
Klaus Iohannis.
Iar solicitarea Monicăi Macovei îl demască pe Vasile Blaga.

Indiferent de motive, răspunsul lui Vasile Blaga dă seamă de un grobianism de ghiorțan față de presă.
Culmea e că nimeni din presă n-a tresărit la un asemenea răspuns.
Nici măcar autoarea întrebării!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 12”

  • Foarte bun Blaga, nu ma asteptam de la el.

  • da,legile si regulamentele sunt numai pt. dna Macovei caci pt. MRU,”nu-i nici o problema ,poate candida oricine”

  • Dupa cum l-a executat pe merit pe Cacarau, sper ca Johannis sa-l trimita dupa fuziune la plimbare si pe Bleaga, vamesul scos din tura cu apucaturi de “ratan psd-ist” – ca sa va citez – dar esuat pe partea dreapta a esichierului politic. Pe de alta parte chiar nu inteleg ce i-a venit asa subit Monicai Macovei cu candidatura la prezidentiale. Nu-si da seama ca nu are nicio sansa? Si nici nu are profil de presedinte. Ea poate fi un bun ministru al justitiei sau un bun europarlamentar. In partidul rezultat dupa fuziune, trebuie sa fie neaparat vicepresedinte cu responsabilitati in zona justitiei. Si sa conceapa oferta electorala al noului PNL pentru acest domeniu.

  • Asta cu “suge pulanul” ati citit-o la biblioteca academiei?

  • Daca am ajuns sa comentez de MMacovei nu mai postez nimic ! E neglijabila !

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog