Gîndul de sîmbătă, 16 iulie 2016

Cum se scapă în Franța de demisii la nivel înalt: Se pune atentatul de la Nisa pe seama ISIS

La Nisa un ins a intrat cu un TIR frigorific în mulţimea care asista la spectacolul focului de artificii cu ocazia Zilei Franţei.
Bilanţ tragic: 84 de morţi, numeroşi răniţi, dintre care unii în stare gravă.
Autorităţile franceze s-au grăbit să pună noul atentat pe seama ISIS, a conducătorului unui aşa-zis califat islamic din Siria şi Irak.
Pentru ca teza să fie mai convigătoare a şi apărut ştirea că respectivul striga Alah e mare!

De unde inclin să cred că:

  1. În loc să tragă în el, poliţiştii şi-au ciulit urechile, ba chiar s-au dat mai aproape de camion strigînd Linişte! ca să audă ce strigă teroristul.
    Dacă striga Merde! era dintre Grenadieri Măritului Împărat Napoleon.
    Dacă striga Alah! sigur era din ISIS.
  2. Cetățenii, în loc s-o rupă la fugă din calea TIRULUI, ca să scape cu viață, au dat fugă să audă ce spune șoferul. Asta pentru a putea spune presei franceze că e vorba de un terorist islamic.
    E mai mult decît interesant că în astfel de împrejurări americanii procedează invers.
    Ei evită pe cît posibil graba de a pune pe seama terorismului islamic o acțiune care poate fi a unui individ.
    De ce s-au grăbit francezii să pună atentatul pe seama ISIS?
  3. Pentru că astfel tu, autoritate, scapi de întrebarea Cum dracu au lăsat polițiștii să treacă un nebun cu camionul? Și înainte de a da răspunsul, premierul francez trebuie să-și dea demisia. Dar dacă a fost vorba de un atac terorist, scapi și de întrebare și de demisie. Ehei, e greu de contracarat un atac terorist, care atac e pus la cale de o celulă, care celulă e specializată în lupta împotriva autorităților.
    Pentru că una e să spui că te-a tras pe sfoară ISIS şi alta e să spui că te-a tras pe sfoară un psihopat.

Ca şi în celelalte, cazuri în care atentatele au fost atribuite în chip automat ISIS, îmi permit să atrag atenția asupra celor două efecte grave ale atribuirii:

  1. Fără să fi mişcat un deget, ISIS se vede încununată cu o nouă victorie asupra ditamai Occidentul.
    Asta atrage în chip automat admiraţia multor tineri musulmani din Occident.
  2. Atentatul capătă dimensiunile eroice ale unei acţiuni de luptător.
    Alţi şi alţi tineri musulmani vor visa să fie şi ei eroi într-o societate care le oferă doar şansa de a vinde poşete şi protofele de pe pătură.
    Mai ales c-a fost pusă pe seama Terorismului islamic, tragedia a stîrnit reacţii în toate ţările lumii.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 16 iulie 2016”

  • Da astia nu gasesc si ei un” sinucigas” care sa nu poarte actele cu el???.. macar de dragul de a le sa ceva de munca politistilor??..

  • Nu va grabiti,stimate d-le Cristoiu. In aceasta situatie, tendinta “ordinelor pe unitate”(de data aceasta venite din U.S) au fost sa-l “acopere” pe jihadistul asta si sa-l portretizeze drept un suflet boem, un poet- singuratic si nefericit,melancolic chiar -hedonist malefic-caruia ii placea sa se infrupte din toate “porcariile” frantuzilor…iar cand geniul l-ar fi parasit, a “orchestrat” acest atac spunand ca..deh, vinde inghetata. Nu suna islamist deloc, nu? El avea niste probleme existentialea,asa foarte graavee, care l-au determinat sa iasa cu tirul la plimbare..Glumesc. In zilele urmatoare- veti stii sigur.

  • Aveti si informatia ca a stat 9 ore si a asteptat – in acea zona. Eu zic ca un “psihopat” poate actiona doar datorita unor impulsuri de moment. Ce avem aici este -premeditat.

  • Dar vine una Clătite in Romania sa organizeze proteste! Ca in Franța…..nu are succes. Aici poste obtine ciolan!

  • CE SA INTAMPLAT DOMNULE CRISTOIU? in ultimul timp analize de fatuca.marea nenorocire e sa crezi ca un tip linistit la casa lui il apuca nebuneala si face o operatiune terorista asa cum in israel un tanar ia un cutit din bucatrie si se duce sa omoare un evreu.toate actele teroriste care par individuale au legatura unu cu altu .fac parte dintr o mare retea terorista.asa ca domnule ia ti un concediu calmeazatre si apoi scrie teori si analize de fatuci si gogostiuci

    • Asa vedeti dumneavoastra, dansul are o optica diferita, care merita luata in considerare daca dorim sa vedem tabloul in marimea lui, nu doar pe bucatele. Doar o parere. Si apropo, tanarul din Israel a luat un cutit, da, insa uitati de alt tanar care a luat pusca si a ucis un arab. Daca nu avem verticalitate si ne lasam dusi de valul mai puternic, nu o sa aflam realitatea si prin urmare, deciziile nu sunt cele mai bune.

  • Cristoiule, iubesti araboii, pleca la ei sa vezi ce le poate pielea, cind crezi ca t-ie cel mai bun prieten atunci i-ti tai beregata,,,, intelesumaai cristoiule

  • da, seamănă cu cel din Norvegia, 2011,

  • Legat de tentativa de lovitura de stat din Turcia repercursiune ce urmeaza si similitudine cu ceea ce s-a intamplat in Romania puteti cauta pe internet expresii 1)Lovitura pe axa Bruxelles -Berlim -Bucuresti 2) Panica generala desamagire totala

  • toti suntem consternati de incapacitatea institutiilor , un nebun intrebat de politisti ce face ,nu au verificat actele , avizele de marfa , nu au verificat ce-i in tir , in cabina etc. si asta in stare de urgenta maxima ????!!!!!!si astia sunt VARZA , desi mai mult le place CEAPA .

    • “Incapacitatea” institutiilor este intentionata. Fara “terorism” si atacuri “de natura terorista” care sa para imposibil de oprit, nu se pot lua libertatile omului, deci nu se pot controla masele.

    • Neli Grosu Zaharia asta a fost un om depresiv la fel ca si pilotul german care a intrat cu avionul in munti si mai sunt exemple , e vorba de lipsa disciplinei , rutina , si apoi de musamalizare si confiscarea evenimentului in folos politic , de toate partile interesate .

  • De când am văzut polițiștii francezi chinuindu-se să urce un dâmb – un dâmb, o înâlțime minusculă, nu un munte! – , în ianuarie 2015, la atacul de la Charlie Hebdo, mi-am zis că securitatea Franței e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Fiecare nou episod tragic e o dovadă a incompetenței și prostiei celor care ar trebui să-i apere pe francezi.

  • Socialistii nu au motive niciodata sa-si dea demisia unde ati vazut asa ceva…

Lasă un comentariu pentru Doina Comoti Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: