Iluzia propagandei în străinătate

Căutare. De cum am ajuns la BAR, m-am dus glonț la Sala de fișe (clasice, neîndoielnic) pentru a face rost de Siebenbürgen (Transilvania), lucrare publicată în 1943 de Ministerul Propagandei sub conducerea lui C.G. Giurescu, pentru a-i convinge pe nemți de drepturile noastre asupra Transilvaniei. Socotesc că n-ar strica s-o reproduc pentru Documente de pe cristoiublog.ro. La fișier caut o grămadă. E puțină lume, mai precis doi tipi, dintre care unul se străduie caută să-l convingă pe celălalt că tracii au avut alfabet înaintea romanilor. Clasicul nebun care-și descarcă energia în scrieri descumpănitoare! Caut mai întîi la Constantin Giurescu. Nu găsesc decît Siebenbürgen, o broșură tipărită la editura Lupta în 1943, însumînd 47 de pagini, E o broșură de propagandă, mai ales că varianta franceză și italiană poate fi întîlnită mai încolo. Prilej pentru mine de a medita la prostia de țară mică și amărîtă. Chestiunea Transilvaniei se rezolva pe calea armelor sau, pe timp de pace, pe calea forței diplomatice. Și azi mai întîlnesc iluzia rolului uriaș al propagandei în străinătate pentru dezvoltarea României. Fișele de la Constantin Giurescu dau seamă de cît de mult a scris omul ăsta, sau mai bine zis de cît de mult a cercetat prin arhive, pentru că a scrie nu e prea greu, mai greu e să cauți prin arhive, prin bibiloteci. La Giurescu studiul nu e de găsit. Hai la Siebenbürgen! Nu fără scepticism, mai ales că, aiuritor, litera S e pusă ca dracu în dulapul cu fișe. La Siebenbürgen dau peste trimiterea vezi Transilvania. Hai la Transilvania! Remarc din start mulțimea lucrărilor cu titlul Siebenbürgen. În fine, dau de ceea ce eu cred a fi cartea distribuită la nemți. O cer la sală. Sînt tare curios cum o arăta.
E mai mult decît bizar că pe Internet nu găsesc aproape nimic despre această lucrare, atît de mult socotită de Antonescu decisivă pentru redobîndirea Transilvaniei.

Am primit la sală mult așteptata Sieberbürgen. Sînt două volume cît casa. Cum medicul mi-a recomandat să nu car pe brațe greutăți, mă mai gîndesc înainte de a le ridica pentru a le așeza pe tocul de la geam, acolo unde țin eu cărțile reținute. Chiar pe prima pagină dau nas în nas cu o surpriză. Constantin C. Giurescu și-a pus iscălitura pe o dedicație istorică: „Pentru Biblioteca Academiei Române”, semnătură și dată: 8 II 1943. Jos, o ștampilă cu amănuntul B.A. R. D 600/1943. Primiri. De pe următoare pagină aflu că lucrarea a fost editată de Institut für Rumanische Geschihte in Bukarest. Pe post de editură, jos, doar atît: Bukarest 1943. Din simpla răsfoire, îmi dau seama c-aș avea ce fotografia, mai ales din volumul 1.

*

Balamuc. Cu chiu cu vai ajung la lansarea cărții lui Ștefan Andrei de la BookFest. Despre angoasele provocate de lansări de carte nu cred că trebuie să mai scriu. Am scris, ba chiar am și zis, că am găsit în Tudor Arghezi aceeași spaimă de o operațiune mecanică, inutilă după predarea cărții la tipar. Convin cu Cornel Catană, care vine să mă ia de acasă, să nu dau autografe. Pretextul – nu e cartea mea – sună a truc. De fapt mi-e groază de mulțime, de fețele celor care pretind că ne cunoaștem, deși eu nu mai țin minte mare lucru din relațiile cu alții. La BookFest atmosfera tradițională: Descurajantă.

Cartea nu se vinde în România și fiecare tîrg de carte e o întrecere între edituri pentru atragerea cumpărătorilor. De aici mulțimea standurilor cu prețuri reduse, discount – uri, blizblizuri date celor care cumpără de la o sumă în sus. Fiecare editură are un spațiu de lansare, împroprietărit cu un microfon. O mulțime mai mare sau mai mică de gură cască se strînge din lipsă de altceva mai bun și ascultă autorul sau amicul vorbind despre cartea lansată. În drum spre locația editurii Orizonturi, găsită cu greu, străbat mai întîi, în afara Pavilionului, cartiere întregi de haleală și băutură, mă încrucișez cu tipe care nu se vor mărita niciodată, deoarece sînt intelectuale, cu plozi beneficiari ai unor baloane gratuite, iar apoi în Pavilion trec pe lîngă zeci de insule pe care Robinson Crusoe de azi laudă de unii singuri nu știu ce carte (într-un loc una vorbea duios despre amor), evit pe cît posibil privirile care mi-ar putea aduce o întîlnire.

Standul editurii e mai pricopsit decît credeam. Sînt cărți care sună interesant, din categoria, Istoria pe înțelesul băieților din lift și al fetelor care dau cu aspiratorul, dar mă rog, sînt cărți interesante, și ar trebui să le cumpăr. Mă înțeleg cu Catană să-i fac o listă și să i-o trimit pe email. La plecare mi se dă un pachet de cărți pe gratis. Ajuns acasă găsesc trei cărți gen Războiul secret al lui…, una despre serviciile secrete în timpul celui de-al doilea război mondial și evident, Ultima zi a lui Hitler, prilej de a remarca din nou interesul contemporan pentru Monștri.

*

Scriam pe 7 aprilie 2014. Victor Ponta are contract de declarații exclusive cu Măciuca Tv, zisă și Antena 3

9.44. Luni, 7 aprilie 2014. Victor Ponta iese de undeva. De unde? N-are importanță cînd e vorba de un dependent de camerele de luat vederi. Putea să iasă de sub duș, de la closet, de la o conferință sau de la un shopping plătit de Sebastian Ghiță, bancherul premierului. Important e c-a ieșit de undeva exact în brațele presei. Are loc următorul dialog: „Reporter: Dle prim-ministru, deci, vineri aţi promis că răspundeţi la… Victor Ponta: Acum ziceţi dumneavoastră, cu problema dumneavoastră. Reporter: Nu e problema mea. E problema ridicată de dumneavoastră. Spuneaţi, vorbeaţi pe Facebook vineri despre o retragere… Victor Ponta: Mă duc astă-seară la ANTENA 3 şi o să mă urmăriţi acolo. Reporter: Ne spuneţi şi nouă dacă aveţi de gând să vă retrageţi din politică şi sub ce formă? Victor Ponta: Vă spun diseară, da.” Observație: Curiozitatea presei e legitimă. Vineri Victor Ponta a postat pe Facebook un text ca fiind al lui, încheiat cu o peltea care ne spune că textul a fost scris de Bogdan Teodorescu în comun cu Anca Alexandrescu. Obișnuit din naștere cu plagiatul, Victor Ponta s-a grăbit să-l semneze ca fiind scris de el. Dată fiind controversa iscată de acest final, jurnaliștii i-au cerut lămuriri. Ce face iresponsabilul vesel? Face reclamă Antenei 3, poreclită de Mihai Tatulici, în noua sa carte, Măciuca Tv. Minimele norme ale democrației ar fi pretins ca Victor Ponta să răspundă întregii prese. Cum însă premierul României are un contract de exclusivitate cu un post privat de televiziune, el a refuzat să răspundă, păstrîndu-se pentru contactul cu o singură instituție de presă. Desigur, Guvernul României, cel puțin constituțional nu e proprietatea Famigliei Ponta. Pentru iresponsabilul vesel n-are importanță. Cîtă vreme stă în sondaje ca emirii pe un zăcămînt de gaze, îl doare undeva

Alte titluri din 7 aprilie 2014

• Contribuția Politicienilor din România la victoria electorală a Partidului Jobbik din Ungaria