În F16 să ne batem sau în gaze să ne luptăm?

Toată politica României se învârte în prezent – chipurile – în jurul războiului cu Rusia.
Sacrificăm Delta Dunării ca să nu lăsăm fără apărarea minelor marine portul Odessa. Mărim prețul energiei ca să avem de unde cumpăra avioane de luptă F 16 la mâna a doua. Extragem gazele din Marea Neagră pentru a face Europa independentă de gazele rusești.

Spun Europa și nu România întrucât UE a decretat iar guvernul militar Iohannis – Ciucă a acceptat că nu este corect ca, la vreme de război, aceia pe care Dumnezeu i-a fericit cu zăcăminte de combustibili fosili să nu le împartă cu aceia care nu au avut același noroc, dar care se luptă cu „ciuma rusă” pentru a apăra onoarea unor imperii fosile. A împarți înseamnă că ce e al nostru e și al lor, iar ceea ce e al lor e numai al lor.

În acest context, la inițiativa oștii bravului general (Mă)Ciucă-Plagiatorul, Parlamentul meduzelor are a adopta noi reglementări privind exploatarea resurselor minerale off shore.
Inițiativa, anunțată în sunet de fanfară, ridică o serie de întrebări. Cele mai importante dintre ele privesc măsura în care extragerea respectivelor resurse românești va satisface în mod durabil și echitabil nevoile României, evitând pericolul unei alte sacrificări a intereselor naționale pe altarul egoismului corporațiilor străine.

Jurnalista Floriana Jucan a transmis în acest sens un chestionar Primului ministru și altor membri relevanți ai executivului român. Demersul se bazează pe dispozițiile legale privind accesul la informația de interes public.

La unele din întrebările puse au fost primite răspunsuri vagi, neconcludente. Mult mai interesantă este, însă, situația întrebărilor la care NU s-a răspuns. Acestea sunt și întrebările cele mai importante. Iar tăcerea cu privire la ele este foarte … grăitoare (sic!).

Să nu cunoască Guvernul răspunsurile? Dacă ar fi așa, ar fi deja foarte grav. Am avea confirmarea a ceea ce de ceva vreme știm și anume că executivul român navighează fără busolă, că ia decizii fără fundamentare, sub impulsul instinctelor și mai ales al ordinelor primite din afară.

Foarte probabil, însă, situația este mai gravă decât atât. Guvernul știe răspunsurile și le poate oferi, măcar și luându-le cu copy-paste din „ordinul de luptă” primit de la „comandanții” străini, dar nu are curajul să le facă publice (poate că nici voie nu are) întrucât ele devoalează un alt act de pradă la care România este condamnată printr-un alt act de trădare al conducătorilor ei. Unii se tem că dacă răspunsul ar ajunge la cunoștință publică, înainte ca rachetele rusești să explodeze deasupra scutului de la Deveselu, va exploda mămăliga românească.

Nu noi suntem vinovați de izbucnirea acestui război. Nu noi suntem dependenți de gazul rusesc. Nu noi ne-am făcut dependenți de combustibilii fosili ai Rusiei. Nu noi am crezut în promisiunile Rusiei și nu noi am încălcat promisiunile făcute ei. Nu noi vrem să stăpânim lumea și nu noi credem că toți trebuie să trăiască potrivit regulilor noastre. Nu noi am alimentat naționalismul etnic ucrainean și nu noi i-am încurajat pe ucraineni să moară într-un război pe care nimeni nu-l va putea câștiga, dar care ne va prăvăli tuturor ordinea lumii în cap. Acest război nu este al nostru și nici al democrației noastre împotriva dictaturii altora nu este. Iată de ce nu avem nici o obligație, nici un drept și nici un interes pentru a ne sacrifica națiunea și cetățenii în acest război.