Incursiuni prin Memorie

Kissinger – gânditorul, arhitectul diplomatic, constructorul

Abia se mutase, cu servietă cu tot, din clădirea Casei Albe – consilierul pentru securitate naţională acolo este ţinut, lângă Biroul Oval – în cabinetul Departamentului de Stat. Henry Kissinger prelua postul de Secretar de Stat de la un diplomat de meserie – William Rogers. Până atunci, fiecare din ei examinau dosarele de politică ex­ternă şi înaintau Preşedintelui soluţii. Acesta lua deciziile. De acum încolo, suntem în toamna anului 1973, axul diplomaţiei americane se restrângea la cele două puncte: Nixon – Kissinger.

Conferinţa de presă la care participăm şi noi – Grupul celor 12 jur­nalişti de pe diverse continente – este prima pe care şi-o programează noul şef al diplomaţiei americane. Prilej de a-i sesiza stilul în public.

Urcă la pupitrul de pe scenă. Şi tace. Se lasă fotografiat, filmat, studi­at. Când şi când îşi găseşte pretextul de a zâmbi cuiva din sala încăpă­toare, plină ca un stup, se înclină plin de respect pe o direcţie unde poţi bănui că a descoperit o cunoştinţă feminină, pe bărbaţii din audienţă identificaţi îi salută cu braţul ridicat, amicalmente, având de grijă să se întoarcă spre cât mai multe azimuturi. Va deschide gura doar după ple­carea operatorilor TV şi a fotografilor. De acum încolo nu mai pozea­ză, doar vorbeşte.

Interes de presă justificat. Cucerise pe toată lumea de cum dovedise cam de ce e în stare. Fusese calfă şi zidar la construcţia capului de pod dintre America şi China. El fusese preferat de preşedinte să-i viziteze pe liderii chinezi la ei acasă şi să aştearnă covorul roşu pe care la scurt timp se va deplasa însuşi Preşedintele, pentru a strânge mâna liderilor din celălalt capăt de lume – Mao Zedong, Zhou Enlai, Lin Biao. Va fi interfaţa americană în pregătirea sfârşitului nenorocirilor din Vietnam. Va şi primi Premiul Nobel. Va naveta sistematic peste Marea Roşie, în demersuri pornite pentru a găsi un răspuns la neliniştile din Orientul Mijlociu.

La Bucureşti a însoţit pe preşedinţii republicani Nixon – în calitate de consilier – şi Ford, ca Secretar de Stat. Era a doua zi după semnarea Actului Final CSCE de la Helsinki. Casa Albă asigura prin venirea la Bucureşti a importantei delegaţii de stat continuarea demersurilor care aveau să ne aducă, curând, clauza naţiunii cele mai favorizate.

La Cas­telul Peleş a fost semnat importantul document comercial bilateral.
S-a descoperit apreciat în lumea largă, dar şi în propria-i ţară. Când în plină Afacere Watergate Spiro Agnew era obligat să-şi dea demisia din funcţie, s-a creat un moment de atentă căutare. Cel chemat de Pre­şedinte să-i stea alături trebuia să întrunească virtuţi contradictorii la nivelul aşteptărilor. În tabăra republicanilor el trebuia să dea garanţia câştigării alegerilor prezidenţiale următoare, la care titularul din acel moment nu mai avea dreptul să candideze. Propunerea pentru postul de vice-preşedinte era aşteptată în dreptul Democraţilor cu speranţa că s-ar dovedi un perdant cert în respectivul scrutin prezidenţial. Soluţia lui Nixon a reuşit, fără să vrea, împăcarea ambelor părţi. Cel desemnat, Gerald Ford, de 20 de ani membru în Camera Reprezentanţilor, putea fi, cel puţin în acest moment, Continuatorul logic. Nu prea avea cine să-l conteste drept varianta viitoare pentru Biroul Oval. Aşteptare care s-a produs cu repeziciune. La nici doi ani va fi chemat să-l înlocuiască pe binefăcător, destituit prin impeachment. Dar nici Democraţii n-au sperat în zadar. Omul lor, sudistul Jimmy Carter, îl va surclasa pe Ford la alegerile din ’76.

L-am revăzut de aproape pe Kissinger. Trecuseră ceva ani. Urmă­ream lucrările Adunării Generale a ONU la sediul newyorkez al Orga­nizaţiei mondiale. Iesea de la o întâlnire importantă. Mai grăsuţ, mai alb, cu păr mai puţin. Ochelarii, aceiaşi, cu multe dioptrii.

Mă observă în calea spre scări. Am casetofonul în mână şi nu aş­teaptă să mă explic. Precizează: nu fac declaraţii de presă. Insist şi am câştig de cauză. Întrebările mele au ceva din ritmul rafalelor de mitralieră, temător că vaporul aflat în radă ar vrea să pornească la drum. Teamă uşor artificială. Interlocutorul meu se dovedeşte receptiv şi chiar locvace. Ce mai face astăzi? ”Urmăresc evenimente. Studiez. Ţin conferinţe. Scriu”.

Aici doream să vă aduc pe dv., cititorii mei. Două din cărţile sale -“Diplomacy” şi “Despre China” pot fi citite în româneşte. Două tratate în adevăratul sens al cuvântului.
Citiţi-le!
Îl veţi descoperi pe HK -gânditorul, arhitectul diplomatic, constructorul.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Este incredibil cum reușește această țară să mintă prin regimul Iohannis
Este incredibil cum reușește această țară să mintă prin regimul Iohannis

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” | Transmisă pe Mediafax, luni, 6 aprilie 2020#IonCristoiu

Gepostet von Ion Cristoiu am Montag, 6. April 2020

Breaking News:
Criza coronavirus

În plină criză coronavirus, patriarhul Moscovei face un tur al orașului având la bordul mașinii o icoană
Să murim de râs, nu de coronavirus