InJustiție. „Societatea nu are dreptul ca să mă judece, dacă nu e în stare ca să mă și apere”

Sunt un om obișnuit, deci fac parte din majoritate, adică am devenit minoritar. În țara mea. În societatea mea. În fața numărului de principii ce mi-au fost insuflate pe parcursul devenirii mele.
Dar după cum observați, ocupându-se asiduu de problemele minorităților, majoritatea din care fac și eu parte a devenit, ea însăși, între timp, o minoritate la capitolul drepturi.
De ce s-a întâmplat asta? Pentru că o majoritate nu-și cere niciodată drepturile, crede că le are, prin simplul fapt că… le are. La început, chiar le are și nici nu-și dă seama când, în tumultul creat de revendicările zgomotoase și susținute ale minoritarilor, oricare ar fi ei, nevoile majorității se diluează. Uneori, până la dispariție, căci ocupați fiind să protejăm drepturile celorlalți, ale celor mai puțini, mai singuri, mai altfel, am tot pierdut din vedere că și majoritatea are drepturi. Aceleași drepturi.

Doar că pe ale mele, dacă eu fac parte din banala normalitate a majoritarilor, cine să mi le mai protejeze? Statul?

  • Nu poate, pentru că minoritarii politici, prea mulți dintre ei penali, impun regula și legea și sunt mai tari decât majoritatea care nu are cazier. Și atunci, ce să mai înțeleagă majoritatea fără cazier, decât că se află de partea greșită a baricadei?
  • Nu poate, dacă Statul emite doar legi prin care are grijă să nu supere Europa, iar pușcăriașii să beneficieze de suficiente condiții în penitenciare, de aer, de spațiu, de hrană – dar nu există nici o lege care să facă astfel încât nici un bătrân al României să nu se mai culce nemâncat și nici un român să nu mai doarmă pe stradă, pentru că a fost evacuat din locuința sa?
  • Nu poate, când Statul găsește argumente doar pentru a justifica nevoia de a ridica, în inima Bucureștiului, pentru minoritari, o moschee uriașă – dar nu găsește nici o frază pe care să o așeze într-un cadru legislativ pentru a stabili că, în Constituția României, noțiunea de familie are doar înțelesul uniunii pe care a lăsat-o Dumnezeu, cea dintre un bărbat și o femeie?
    Și asta se întâmplă pentru că, noi, majoritarii, generoși, acceptăm prea de îndată modelele minoritare, cum ar fi faptul că, la școlile din lumea mare, pe panouri uriașe, afișate oriunde, de pildă pe holurile unei biserici transformate în școală de duminică, micuții sunt învățați, de la vârste foarte, foarte fragede, că în lume exisă numeroase alcătuiri de „familii”: familia formată din două femei, familia formată din doi bărbați, sau familia dintr-un singur părinte. Nu spun că asemenea uniuni nu pot exista, dar spun că ele își pot alege să poarte oricare altă denumire, nu-i așa? Undeva, în lista aceea, apare și familia clasică, familia lăsată, cel puțin prin definiție, de Dumnezeu, cea formată dintr-un bărbat și o femeie. Familia creată de Dumnezeu din proto-părinții Adam și Eva. Copiii se nasc normal, dar și în eprubetă. Și drepturile acestora din urmă, așa cum e legal, sunt egale cu ale copiilor născuți din iubirea dintre sexe opuse, sau măcar din executarea unui act natural – dar ce face Statul, ce facem noi pentru copiii deja născuți, abandonați prin orfelinate sau prin canalele marilor orașe, și ei minoritari, rupți din aceeași omogenă majoritate?
  • Nu poate, dacă Statul are grijă să trimită jandarmi care să asigure desfășurarea pașnică a curcubeului manifestărilor minorităților sexuale pe cerul patriei majoritar ortodoxe – în timp ce oameni ai aceluiași Stat presează asupra unor mijloace din media care să înfiereze, cu mânie proletară, mitingurile, oricum ar fi apărut ele, dar care există în contra clivajului de la normalitate, cum a fost și cel a căderii în derizoriu a Justiției contemporane.

Desigur, chiar după această sumară enumerare, îmi pun întrebarea – retorică ! – ale cui drepturi sunt mai tari? Pentru că, orice am face – ați observat? numai pe hârtie drepturile sunt egale și sunt aceleași, și pentru majoritate, și pentru minoritate.

Poate că lucrurile au scăpat de sub control și, în fond, linia de demarcație dintre majoritate si minoritate a fost mereu extrem de sensibilă. Dar ea dovedește că nu întotdeauna ceea ce e nou e și mai bun, că nu întotdeauna ceea ce se explică prin „evoluție socială” nu ar însemna, de fapt, „involuție morală”, că uneori, exact ceea ce vrea minoritatea a devenit, pe negândite, voința acesteia, impusă majorității care, prea ocupată să fie generoasă și să apere drepturile celorlalți, își abandonează pe traseu, fără să bage de seamă, propriile sale drepturi.
Nu fac politică, dar mi-a atras atenția o frază spusă de un om politic contemporan: noi nu impunem reguli, dar dacă alții vor să vină la noi acasă, trebuie să ne respecte limba, credința, obiceiurile noastre. Era la momentul în care Europa cădea pradă migranților minoritari.

Vă las să îl recunoașteți. Și el, tot un minoritar dar, până dăunezi, crescut la sânul unei majorități amorfe.
De aceea spun, precum Istrate Micescu, avocatul, că societatea nu are dreptul ca să mă judece, dacă nu e în stare ca să mă și apere, cu accesași forță și același respect, indiferent dacă sunt majoritar sau minoritar.

Graziela Bârlă
București, 1960. Ziarist profesionist, producător TV și de film documentar.
Avocat specializat în drepturile omului.
Redactor al emisiunii InJustiție (difuzată între 1998 – 2001 Tele 7abc) și al publicației cu același nume, acum existentă în varianta online.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „InJustiție. „Societatea nu are dreptul ca să mă judece, dacă nu e în stare ca să mă și apere””

  • Mă înclin,cu respect!Mulțumesc pentru articol.

  • Scrieti bine si incisiv 😀

  • bine+bine+bine+…=rau
    rau+rau+rau+…=bine

    ‘noi nu impunem reguli, dar dacă alții vor să vină la noi acasă, trebuie să ne respecte limba, credința, obiceiurile noastre.’

    sa ne respecte,…sa ne respectam, limba, credinta, obiceiurile.
    pai…creca… uite asa am pierdut esenta, adica izvorul care a izvorit datini, obiceiuri, rinduieli.
    am pierdut izvorul, radacina si am ramas cu fructele…

    am ajuns sa pretuim datinile, obiceiurile, traditiile, uitind de radacina care le-a nascut.
    astfel, in timp, traditiile, obiceiurile si datinile s-au invechit, pentru ca proaspata, vie, e apa de izvor, nu aia statuta.
    am ajuns sa le pretuim, dupa o vreme, fix cum pretuim apa statuta.

    care o fi esenta datinilor, traditiilor si obiceiurilor?
    oare nu cumva e intelepciunea?!, iar atunci cind am uitat de izvor, de intelepciune am uitat?

    datinile, traditiile si obiceiurile erau facatoare de Pace.
    uitind de radacina, de izvor, creca am neglijat facerea de Pace.
    pai…de ce sa ne miram ca e razboi, daca nu mai e facere de Pace?!

    creca trebuie denisipat izvorul…
    traditiile, obiceiurile si datinile sint un efect, nu o cauza.
    cind am ajuns in stadiul in care le recunoastem ca fiind cauze, le-am pierdut esenta, asa ca…cui ii pasa cine mai ‘respecta limba, credința, obiceiurile noastre’, care intre timp, din apa vie au ajuns o… balta?!

    • s-ar putea spune ca am pretuit ouale,
      din generatie in generatie pina s-au invechit, dar am lipsit de nepretuire, gaina, adica Inteleptii.