Ioan Aurel Pop – intelectual vibrant la importantele idei ale timpului

N-ai crede că în această făptură firavă, rămasă trupeşte la înfăţişarea adolescentului, a liceanului de la „Şaguna”, sălăsluieşte un atât de şcolit adult, între cei mai titraţi ai generaţiei sale, marcat de inteligenţă, ştiinţă de carte, combativitate şi admirabilă forţă de convingere. Într-un centru universitar unde cercetarea istoriei româneşti din toate timpurile şi-a identificat corifei pe măsură, Ioan Aurel Pop a fost desemnat parcă pentru a suplini plecarea unora dintre ei în eternitate. Iar el a înţeles ce are de făcut: a învăţat şi învaţă pe rupte, se distribuie pe suprafeţe tematice de autoritate, îşi găseşte timp pentru a se exprima ca intelectual vibrant la importantele idei ale timpului.

Este specializat în istorie medievală, în instituţiile respectivului ev şi în paleografie latină. Conduce, în calitate de director, Centrul de studii transilvane din Cluj-Napoca. Vorbeşte cinci limbi străine şi continuă să acţioneze. Este la rând, din câte înţeleg, spaniola. Pentru mine, ca bucureştean, a apărut în viaţa publică pe când i s-a încredinţat funcţia de director al Centrului Cultural Român din New York, instituţie pe care o ştiam din zodia începutului. Fusese creată după vizita lui Nixon la Bucureşti. Trimis acolo era un intelectual rasat – profesorul Dan Grigorescu. Prin el şi Vasile Puşcaş era reacreditată ocuparea respectivului fotoliu de personalităţi cu ştaif. Ne-am întâlnit colegi în Ministerul de Externe. Conducea acum Centrul de cultură românească de la Veneţia, fondat de Nicolae Iorga. Îl vizitasem anterior în acel loc pe scriitorul Paul Everac. N-a mirat pe nimeni când, reîntors acasă după o demisie provocată de dezacordul cu nişte inşi fără drept de a deschide gura când e vorba de cultura română şi interesul ei la racorduri cu universalul, a candidat pentru postul de Rector al Universităţii clujene. Ocupaseră acea demnitate nume înfloritoare în civilizaţia românească – Sextil Puşcariu, Constantin Daicoviciu, Ştefan Pascu. A concurat şi a câştigat.

Ioan Aurel Pop era, la ora primirii sale în Academia Română, cel mai tânăr participant la lucrările înaltului for ştiinţific. Îl urmăresc în diferitele ocazii când vorbeşte în aulă. Îl ascult la Academie, la Ziua culturii române, unde e nelipsit printre oratori. Sclipitor, argumentat, convingător. Detractorii lui Eminescu n-au ce căuta în preajma lui. De curând am fost puşi la curent cu decizia unui juriu internaţional de a-i conferi o distincţie de specială preţuire. Semn că şagunistul n-a depus armele în a convinge performanţa să vină aproape.