Karl Marx, croitorul de pe strada Republicii

Zilele acestea am citit romanul Adio, Europa de I.D Sârbu. Auzisem de carte, dar abia acum am ajuns să o citesc și eu, mai ales că am fost asigurată de unii prieteni că o să-mi placă. Și, întra-devăr, mi-a plăcut, deși protagonistul romanului, alias scriitorul, ajunge să fie judecat mai abitir ca în procesul kafkian, pentru că a râs văzând pe un afiș cum marele ideolog al comunismului, Karl Marx este trecut la scriitorii de literatură SF.
Am râs, nu pentru că romanul ar fi chiar de râs ci pentru că acest nume mi-a readus în prezent imaginea unei foarte bune prietene, care acum este, cu siguranță, între îngeri.

Prietena mea lucra la telefoane pe vremea când se vorbea la telefon prin intermediul unei centrale. Tinerii nu-și pot imagina această stare de fapt, pentru că toți sunt cu telefonul în buzunar, telefon care de care mai inteligent, deși, după cum scria o elevă în compunerea ei „nu cred că telefonul trebuie să fie inteligent, ci omul de la capătul lui!”.
Mă rog! Să ne vedem de-ale noastre, vorba lui Creangă și să povestesc întâmplarea cu dilema.

Prietena mea avea niște replici de spirit la orice, încât în prezența ei nu puteai rămâne supărat. Când mă ruga să mai pregătesc câte un copil, care venea de pe undeva de pe la țară și avea de trecut vreun examen, o întrebam dacă cel pe care mi-l recomandă știe ceva din materia din care va fi examinat, ea îmi răspundea râzând: „Dacă știa, nu venea la tine să-l înveți! Cei care știu, aceia nu au nevoie nici de mine, nici de tine, că merg ei pe picioarele lor”. Dacă o întrebam de unde este copilul, ea îmi răspundea invariabil: „Din Santa Fe! Copil amărât, care vine la tine ca la mama răniților”.

Mi-a povestit odată o întâmplare, plină de haz, dar și cu un anumit substrat, în care era implicată și ea, pe lângă o colegă nouă, o doamnă, soție de polițist mutat de undeva de la țară la oraș, care a devenit colega ei de serviciu.

Doamna respectivă, acolo, în satul ei, era o adevărată personalitate, că de, era soția șefului de post. Aici a intrat într-un spațiu nou, unde nu mai era ridicată în slăvi, mai ales că nu era nici foarte „școlită”, dar vorba prietenei mele „nu trebuia să ai facultate, ca să știi unde să bagi fișele în găurile lor”, se simțea puțin stingheră.

La un moment dat, această doamnă a primit o comandă, pe care trebuia să o înregistreze pe un bon. Comanda era pentru o persoană de pe strada Karl Marx. Biata femeie a întrebat de câteva ori cum se numește strada, pentru că nu știa să scrie acest nume, de care ea nu auzise, cu siguranță, niciodată. Colega din dreapta ei, a început să râdă. „Te pomenești că nu știi cine a fost Karl Marx!”.

Femeia s-a înroșit, a lăsat capul în piept și a ridicat ușor din umeri.
Văzând cât este de jenată, prietena mea a intervenit:
„Nu-ți face probleme! Lasă că scriu eu! Dă bonul aici! Si ce dacă nu știi cine a fost Karl Marx. Nu-i niciun bai! A fost un croitor de pe strada Republicii”.

În momentul în care prietena mea „a făcut lumină” în acest caz și a clarificat situația, noua angajată s-a ridicat de pe scaun, cu toată infatuarea pe care și-o reprimase până atunci, grăind amenințător către colega din dreapta:
„Să-ți fie rușine! Am să te reclam că ai vrut să mă faci de râs! Eu sunt aici doar de trei săptămâni, așa că de unde dracu să cunosc eu toții croitorii din oraș?”.

În centrala telefonică s-a așternut o tăcere suspectă, dar după câteva clipe toate fetele au izbucnit în râs și, în mod ironic, deși doamna respectivă nu-și dădea seama de asta, i-au dat dreptate:
„Chiar așa, doamnă dragă, trebuie să o reclami, că doar ești nouă aici și nu ai de unde să-i cunoaști dumneata toți croitorii, mai ales cei de pe strada Republicii!”.

Dacă Olimpia, soția protagonistului din romanul lui I.D. Sărbu, demonstrează cu argumente solide că acest Karl Marx este cu adevărat „științific și fantastic”, în centrala telefonică dintr-un oraș de provincie, același Karl Marx este dovedit a fi un croitor de pe strada Republicii!
Prietena mea a plecat prea devreme dintre noi și a dus cu ea toate glumele care îmi înseninau zilele.