Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Liderul nigerian al Boko Haram, Abubakar Shekau, este tot mai aproape de moarte

Liderul nigerian al Boko Haram, Abubakar Shekau, a fost grav rănit după ce a încercat să se sinucidă pentru a evita capturarea în timpul confruntărilor cu jihadiștii rivali aliați cu Statul Islamic în nordul țării, au declarat, joi, două surse din serviciile de informații. Facțiunea Boko Haram a lui Shekau și luptătorii din Provincia Statului Islamic din Africa de Vest s-au luptat în nord-estul statului Borno, unde militanții ISWAP au devenit forța dominantă în insurgența jihadistă din Nigeria, care durează de peste zece ani. Shekau, care a ajuns pe prima pagină a ziarelor internaționale când oamenii săi au răpit aproape 300 de eleve în Chibok, în anul 2014, a fost declarat mort de mai multe ori de când Boko Haram și-a început insurgența în anul 2009.

După o serie de confruntări, Shekau și o parte dintre luptătorii săi au fost înconjurați, miercuri, de jihadiștii ISWAP în fortăreața din pădurea Sambisa a Boko Haram, unde aceștia i-au cerut să se predea, susține o sursă din serviciile de informații, preluată de presă. Pentru a evita să fie capturat, Shekau s-a împușcat în piept, iar glonțul i-a străpuns umărul, a declarat sursa, adăugând că a fost grav rănit. Unii dintre oamenii săi au reușit să fugă cu el către o destinație necunoscută. O a doua sursă de informații a declarat că Shekau a fost grav rănit după ce a detonat explozibili în casa în care se ascundea cu oamenii săi. Investigăm, a declarat ,prin SMS, pentru AFP purtătorul de cuvânt al armatei din Nigeria, Mohammed Yerima, întrebat despre aceste informații. Rănirea critică sau moartea lui Shekau ar fi o lovitură pentru facțiunea sa Boko Haram, care a fost deja slăbită de loviturile aeriene militare asupra bazelor și de dezertările din rândul oamenilor săi. Peste 40.000 de persoane au fost ucise și peste două milioane au fost strămutate din regiunile lor natale, din cauza conflictului din nord-estul Nigeriei, iar luptele s-au extins în părți din Ciad, Camerun și Niger, țări vecine. Boko Haram și ISWAP au mai dus lupte pentru controlul teritoriului în trecut. ISWAP a apărut ca fiind forța mai puternică, desfășurând atacuri complexe împotriva armatei și invadând baze militare.

Boko Haram (în limba hausa – „învățătura occidentală e un sacrilegiu”), având drept nume oficial: „Grupul Poporului Sunnei pentru Predică și Război Sfânt”, în limba arabă „Djama’at Ahl as-Sunna lid-Da’wah Wa-l-Djihad”, este o grupare islamistă din nordul Nigeriei cu caracter terorist, vestită pentru cruzimea membrilor acesteia, care militează pentru introducerea legii Șaria în întreaga țară și interzicerea culturii occidentale. S-a născut ca o dizidență din gruparea extremistă Ansaru, apropiată de filialele Al Qaeda din Maghreb. Poartă strânse legături cu gruparea Taliban, localnicii chiar numindu-i talibani pe membrii Boko Haram. Același tip de relații îl menține și cu gruparea Ash-Shabab din Somalia. Numele organizației evocă lupta contra influenței culturii occidentale: „Boko” ,cuvânt în limba hausa (însemnând „fals” sau „mincinos”) și „haram” – „păcat” sau „sacrilegiu”. Conform Amnesty International, cel mai mare masacru comis de această grupare este cel de la Baga, din anul 2015, când au căzut victime peste 2.000 de persoane. Organizația a apărut în anul 1970, fiind fondată și condusă de Ustaz Muhammad Yussuf. După moartea acestuia, în anul 2009, într-o ciocnire cu forțele de poliție, conducerea organizației a fost preluată de discipolul și adjunctul acestuia, Abubakar Shekau. În iulie 2009, organizația a lansat atacuri asupra unor biserici și a unor secții de poliție din statul Bauchi din nordul Nigeriei.

În mai 2014, organizația a fost trecută de Consiliul de Securitate al ONU pe lista organizațiilor teroriste. În martie 2015, jurând credință califului „Statului Islamic din Irak și Levant” (Dāʿish sau Dāʿiš ), o parte a grupării Boko Haram a adoptat numele de „Provincia Vest-Africană a Statului Islamic” (ISWAP).


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *