Lumea prin ochi de copil. Despre inocență

Ca de fiecare dată, de Ziua Educației, în inimă mi se aprinde un licăr de speranță… Priveam salcâmii plantați de fiul meu și mă gândeam la elevii mei. Am început să adun adun păstăile cu semințe mici, mici, gândindu-mă la felul în care elevii mei se vor juca, vor descoperi, vor explora, cu ochii lor limpezi, cu mințile și inimile curate, neprihănite de influențele epocii de anulare a tradițiilor, de anulare a culturii.

Iar în ziua următoare, le-am dat în pălmuțe semințele mici și delicate, mirare! Ce sunt acestea?, am întrebat. „Aripi de fluture”, mi-a răspuns Sofia. Și pălmuțele au legănat semințele cântându-le:
„Eu am în pălmuță,
O sămânță micuță,
De la Dumnezeu primită.
Iar acum să-i facem o urare:
Să crești sămânța mea. Mare, Mare!”

Apoi le-am plantat în ghivecele de afară, în pământul bogat, bun și roditor, iar câteva le-am lăsat să fie mâncare pentru zâne. Fie ca zânele să guste semințele cunoașterii și să ajute semințele să crească. Copiii merită să fie lăsați să zâmbească! Însă, zâmbetele le sunt ascunse de mască… Adulții nu mai pot fi binecuvântați cu un zâmbet de copil, unii adulți au decis că nu mai avem voie să ne bucurăm de acest lucru. Însă, zilnic, când îmi îndrept privirea către exterior, pe fereastră, totul pare atât de normal, de firesc, deși preferam copiii care se jucau în curte, momente în care arătau atât de speciali, de deosebiți. Cine o să plătească fiindcă le-a furat bucuria și copilăria? Oare nu există prea mulți Grinch în țara noastră? Copiii sunt florile noastre de lumină, cu petale care zboară spre soare. Aripi de mătase, viu colorate, ne încântă clipa!

Pauzele sunt scurte, ne întoarcem, în clasă, oscilăm între copilărie și mască. Și dezinfectăm, și aerisim, și ne spălăm, mult, repetitiv, compulsiv, dar noi toți, tot avem în pălmuță o sămânță micuță, pe care jur că nu o să ne-o poată fura nimeni, nicăieri, niciodată. Școala aparține copiilor, este insula lor într-un ocean agitat, cu valuri pline de constrângerile, răutățile gratuite, lipsa de maturitate, nejustificate, a unor adulți, în mod mai mult sau mai puțin voit, însă cu „cicatrici” care nu dispar atunci când o nouă o așa zisă nouă strategie apare…

Semnat,
Un profesor pentru învățământul primar care iubește copiii, adevărul și lumina!
Maria Lăcrămioara Moldovan

Fotografie din arhiva personală