Lunga vară fierbinte cu scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu

Războiul lumilor

La anumite intervale de timp, numai de mine știute, îl sun pe domnul Ion Cristoiu pentru un interviu. Ca de fiecare dată, și sper și acum – cum spune maestrul – , am pus acele întrebări care au reușit să scoată de la domnia sa răspunsuri la care nu s-ar fi gândit. Tema interviului:prin ce s-a schimbat lumea de la începutul acestui conflict. Am trecut printr-o pandemie, acum ne aflăm în plin război la granițile României, conflict care atrage după sine o criză economică globală, fără precedent, în anii de după cel de-al doilea război mondial. Nimic nu mai este cum a fost înainte, modificări majore, planetare au loc zi de zi, de la cursa înarmărilor și până la preconizate crize alimentare și umanitare. Trăim un război al lumilor, nu al țărilor, a cărui pace n-o vedem prea curând.

„Cred că dacă Vladimir Putin și-a propus o lovitură mortală dată democrațiilor occidentale a reușit de fapt să împingă aceste țări către înarmare.”

Pe 24 februarie, în pastila video, dimineață, într-o dimineață de pomină spuneați „m-am culcat în pace, m-am trezit în război” și adăugați că indiferent de ce se va întâmpla în Ucraina, lumea începând de astăzi va fi altfel, nu va mai fi niciodată la fel. Cum este lumea altfel după cinci luni de război?

În primul rând, presa lumii e altfel, presa care pentru noi, provincialii continentului reprezenta un fel de idol, un magistru, s-a compromis devenind o presă de război, banală, și care a pus la lucru un întreg arsenal de trucuri de a ascunde realitatea. Ar trebui să se scrie o carte despre toate mijloacele prin care s-a ascuns adevărul în legătură cu acest război. Este absurd să aduci ca argument că este un război de agresiune și, dacă este un război de agresiune noi trebuie să apărăm țara agresată mințind. În materie de presă, minciuna nu trebuie să fie un instrument. După aceste luni de război constatăm o schimbare fundamentală la nivelul societăților occidentale. Cea mai importantă este dispariția păcii, dispariția luptei împotriva înarmării, militarizării, o atitudine majoră a occidentului democrat. La ultimul summit NATO nu a fost nicio problemă, de regulă veneau militanți din toată lumea să protesteze, acum nu a venit nimeni. Toate acestea vor avea consecințe uriașe în anii următori pentru societatea occidentală. Pe acest fond a apărut o incredibilă goană după înarmare a statelor lumii, goană care nu a mai existat după al doilea război mondial. State precum Germania care și-a asigurat bunăstarea socială prin micșorarea bugetul de la apărare, a trecut acum la înarmare. Principala consecință a acestei tendințe este luarea dintr-o parte, de la sănătate, de la protecție socială și vârârea banilor în înarmarea. Cred că dacă Vladimir Putin și-a propus o lovitură mortală dată democrațiilor occindentale a reușit de fapt să împingă aceste țări către înarmare. O altă mare transformare, peste tot, inclusiv la noi, este militarizarea societății, o împingere a civililor în plan secund, dar ca și în cazul pandemiei, intelectualitatea nu meditează la așa ceva. Revin, nu în ultimul rând, ca o modificare uriașă este înarmarea Germaniei. Două războaie mondiale își au cauza într-un sindrom al neamțului care dacă îi pui în mână un pistol simte nevoia să tragă. După prima conflagrație mondială a fost o preocupare a întregii Europe ca Germania să nu se înarmeze. Sigur până la urmă s-a înarmat, dar împotriva voinței sale. Acum, cu acceptul partenerilor, Germania se înarmează și cei care cred că nemții se înarmează împotriva rușilor se înșeală amarnic. Istoria este mereu surprinzătoare. Alianțele care sunt acum sigure, peste 4-5 ani s-ar putea să nu mai fie…

„Eu mereu spun că sunt un bătrân de 3.000 de ani, pentru că citesc istoria ca pe propria mea experiență; și din istorie nu văd doar lecții abstracte.”

În decembrie 2019 a venit pandemia pentru că nimeni nu și-a imaginat că va fi o pandemie, a venit războiul pentru că nimeni nu și-ar fi imaginat că va fi război. Pacea când o așteptăm?

Firea umană este creatoare de iluzii, altfel ne-am sinucide toți pentru că oricum murim, iar una dintre iluziile fundamentale ale omului- de-a lungul istoriei sale- este că așa ceva nu este posibil. Rămâi stupefiat de convingerea marilor scriitori români din perioada postbelică că ceva asemănător primului război nu se va mai întâmpla. Ei, la scurt timp s-a întâmplat. Dacă –ai fi spus cuiva prin 1920 că va veni un regim precum cel hitlerist, care va trimite oameni la camerele de gazare, atenție – nu din furie, ci pentru că era mai eficient și mai ieftin-, toți ți-ar fi răspuns că ești nebun de legat. Pandemia, dar mai ales restricțiile, ne-au arătat că totul este posibil, izbucnirea acestui război, la fel. Decăderea presei, adică presa transformată în foaie de propagandă, înarmarea, de asemenea, totul este posibil și trebuie să ne așteptăm la orice. Pace nu poate fi, va fi probabil un conflict înghețat, deoarece acest război nu este pe vârful icebergului, este un război al lumilor, un război în care în spatele SUA se află occidentul (care este o parte foarte mică) și “coloniile din est”, iar dincolo trei sferturi din omenire stă în spatele Rusiei și deocamdată nu se manifestă dar așteaptă momentul în care jandarmul lumii de până acum -care este America- să se piardă. Acest război ar putea însemna trecerea de la lumea unipolară de după 1990 la una multi polară și care ar modifica substanțial sferele de influență.

Tot ce ați spus atunci, în fatidica zi de 24 februarie iată că s-a adeverit. Spuneați că trebuie să ne așteptăm la o întărire a coaliției de guvernare, o degradare economică fără precedent, o criză a gazelor pentru că e război și, nu în ultimul rând o consolidare a puterii lui Johannis.

Da, momentele de criză duc evident la o întărire a instrumentelor autoritariste. În cazul vieții noastre politice principala consecință este aceea că a dispărut deocamdată supraveghetorul occidental. Derapajele pe care puteau să le facă Johannis și coaliția erau imediat sancționate. Bine, această degradare a democrației are loc în tot occidentul. E foarte ciudată firea omenească. Individul, în general, este incapabil să gândească la scara istoriei. Eu mereu spun că sunt un bătrân de 3.000 de ani, pentru că citesc istoria ca pe propria mea experiență; și din istorie nu văd doar lecții abstracte. Măreția și decăderea imperiilor reprezintă realități istorice, dar cum oamenii nu pot gândi timpul infinit, așa nu pot gândi nici faptul că poate să vină o vreme în care America nu va mai fi o super putere. Prin anii 600 d.h. califatul arab, apoi a venit imperiul Selgiuc, care au dominat în istorie, etc. Poate peste 50, 100 de ani poate fi continentul african pe primul loc. Din acestă cauză noi nu putem vedea consecințele acestui război, pentru că nu este un război între Rusia și Ucraina, ci este un război al lumilor și al viziunilor asupra lumilor. Cred că s-a încheiat perioada de pace a omenirii. Primul război mondial a izbucnit în 1914 după ce ultimul conflict mai mare avusese loc prin 1870, războiul franco-prusac. Începând cu 1900 Europa era cam așa cum eram noi acum câțiva ani, bunăstare, la „belle epoque”. Cred că aceea perioadă, indiferent de rezultatul conflictului acual, s-a terminat. Primul război a izbucnit pentru că au fost tratatele internaționale care au intrat imediat în acțiune. Noi nu avem niciun tratat cu Ucraina, ca s-o sprijinim. Nici Germania, nici Franța.

„Noi suntem o istorie de parteneriate strategice”

Nimic nu va mai fi la fel, iar după lunga vară fierbinte vine toamna cu o criză a prețurilor, a alimentelor, a energiei. Un nou val de pandemie deja și-a prezentat recomandările.

Nu războiul din Ucraina a provocat criza actuală, economică, alimentară etc., ci tocmai pandemia. În perioada pandemiei planeta a stat pe loc, mai ales occidentul. S-au pompat bani, nu s-a produs nimic. Singura speranță a fost aceasta, se termină pandemia, ne-am vindecat de boală, luăm medicamente și totul va începe să duduie. Ori, n-a apucat să se termine pandemia, cu toate restricțiile, cu tot efectul ei economic, că am intrat într-un război care din nenorocire implică o țară producătoare de petrol, o țară de a cărei producție depinde occidentul. Era simplu dacă nu era acest război. Gazul, petrolul, curgeau în continuare. Acest război a afectat, la fel ca pandemia, a afectat globalizarea. Spre exemplu, o mașină este produsul mai multor țări, asta înseamnă globalizarea și ea a avut foarte mult de suferit, nu mai există autocrație. Această economie globalizată este foarte sensibilă. Pe hârtie totul este grozav, frumos. Înlocuim gazul rusesc cu… Cu ce? Cu gaz lichefiat. Păi, ca să aduci gaz lichefiat te costă și nu poți nici să-l aduci peste noapte. Nu putem exporta cereale pe Marea Neagră, lasă că le vom duce pe Dunăre. E ușor de zis, dar mult mai greu de făcut. Timp de 20 de ani în vest s-a lucrat la legarea Rusiei de Europa. Adică, aici era zăcământul, aici țeava, dădeai drumul și venea gazul. Acum s-a terminat, sunt o serie întreagă de lucruri care afectează economia mondială. Și, nu trebuie să ne limităm doar la criza gazelor, că nu mai e petrol sau cereale, nu mai sunt multe alte lucruri. Se va prelungi această convalescență.

Maestre, sunteți un fin istoric și analist al fenomenului marilor imperii care au dominat vreodată lumea. De la Osman I și întemeierea Imperiului Otoman, Imperiul Mongol, Habsburgic, Țarist, Bolșevic, iar acum imperiile moderne. În ceea ce ne privește am avut de a face din plin cu puterea și dominația acestor imperii, dar, aminteați dumneavoastră într-un editorial, că parcă niciodată nu am fost atât de slugarnici ca în aceste timpuri moderne. Cum am stat în fața acestor puteri.

N-aș spune că am stat în fața lor. Țările Române, și mai apoi România, au fost întotdeauna în relație asimetrică cu aceste imperii. Noi suntem o istorie de parteneriate strategice. Am avut parteneriat strategic cu Roma, în sensul că ne-au cucerit. Am avut parteneriat strategic cu Imperiul Otoman. Să fim serioși, chiar era un parteneriat, în sensul că Înalta Poartă se angaja că ne apără de rușii de atunci. Țările Române puteau fi cucerite de austrieci, sau de polonezi, ori de ruși. Atunci a venit să ne apere un partener strategic – Imperiul Otoman-, în schimb noi dădeam tribut. După asta a venit parteneriatul strategic cu Franța și Anglia, în perioada dintre cele două războaie mondiale, apoi parteneriatul strategic cu Germania. Apoi cu Uniunea Sovietică, iar cu acum cu America. Problema mare la aceste parteneriate strategice, la această relație între o mare putere și o mică putere este capacitatea micii puteri de a exploata o marjă de libertate. Nu foarte mare, dar totuși există. Ea s-a văzut cel mai bine în relația dintre Ion Antonescu și Adolf Hitler. Deși era război și trupele germane erau aici, totuși, țara condusă de Mareșal a știut să fie fermă, să nu dea chiar totul Germaniei. Din nenorocire, la noi a mai fost o perioadă în care s-a dat totul, din 1948 și până în 1957. Trupele sovietice erau la noi -așa cum sunt acum trupele franceze-, conform tratatului de la Varșovia, nu ca să ne cotropească și să ne impună comunismul, ci să ne apere de imperialismul american.

Slugărnicia noastră este ivită dintr-o prăbușire a liderilor politici și din incapacitatea liderilor actuali de a-și asuma anumite responsabilități. Când te duci în fața stăpânului să ceri ceva te pregătești temeinic. De fiecare dată când se ducea la Hitler, era imposibil ca mareșalul să nu ridice problema Ungariei. Acum nu mai ceri nici viză pentru SUA, te mulțumești cu o șepcuță!

Cât va mai rezista actuala coaliție de guvernare? O prinde iarna la putere?

Din nenorocire ea va rezista pe fondul unor scandaluri. Nimic nu-i mai rău- ca și în viață – decât o familie care se ceartă și ar trebui să divorțeze, dar nu divorțează. Va rezista, nu văd de ce n-ar rezista. Și-au împărțit bine funcțiile, opoziție nu au. Prezidențialele nu cred că vor afecta unitatea coaliției, Mircea Ciolacu a anunțat deja că trebuie să scoată din statut ca președintele partidului să nu fie musai și prezidențiabil. PSD –ul merge pe o poziție mult mai deșteaptă decât PNL-ul, adică să preia putearea ca premier, iar pentru Cotroceni…

Pentru Cotroceni aveți vreun nume?

E clar că se pregătește Mircea Geoană, clar. El este sprijinit de democrații americani. Iar pe partea cealaltă cred că se pregătește Laura Codruța Kovesi, e un culoar, cel al statului de drept. Sigur va fi o confruntare, dacă Kovesi acceptă, o confruntare între cei doi. Eu am prezis – enervându-i pe mulți- că Geoană nu are nicio șansă într-o confruntare cu Koveși, pentru că ea va crea o isterie a entuziasmului cum n-o să mai întâlniți niciodată în viața dumneavoastră. Dacă își anunță candidatura așa va fi, sunt sigur. Apropo de cum te poate manipula presa fără să-ți dai seama. Recent am fost în Italia de nord. Știți foarte bine că în războiul ruso-ucrainean eu sunt un om lucid. Cu toate acestea, în subconștientul meu am devenit și eu un imbecil manipulat de presa occidentală, de această tocare zilnică a subiectului. Am intrat la mall și am văzut la o terasă salata ”a la russ” și am tresărit, o reacție aberantă. Apoi când vizitam niște ruine romane am auzit doi oameni vorbind rusește în spatele meu și iar am tresărit. Într-o librărie am văzut o carte despre Stalingrad a lui Vasili Grossman și iar m-am întrebat cum se reeditează tocmai acum, tocmai această carte. Ce am vrut să spun cu asta? Vă fac un scenariu: Codruța Kovesi își va anunța candidatura, astfel se creează- mai țineți minte isteria Johannis- atmosfera în care nu poți să zici nimic de rău, poza ei va fi în pieptul moderatoarelor tv, etc. Cred că ar merita să candideze pentru a se vedea până unde se poate ajunge cu isteria. În timp ce Geoană nu va avea prea mulți fani, în astfel de cazuri, prezidențialele în România se câștigă într-o lună de emoție.

Aceasta este prima parte. Mâine urmează: Note de călătorie cu Ion Cristoiu / Sau spaima turistului de rămâne cu el însuși!