Răspunsul la întrebarea din titlu este strâns legat de răspunsul la o altă întrebare esențială: Mai avem în România o justiție corectă și, implicit, independentă ?
Fără a generaliza într-un sens sau altul, observ cu deferență faptul că ambele răspunsuri pot fi generate, nu doar influențate, de propriile experiențe, atât în calitate de persoane cercetate în special în dosarele penale, de membrii de familie ai inculpaților, cât și în calitate de avocați.
Raportat la experiența mea personală, în calitate de avocat implicat în multe spețe importante, pot spune că avem, din păcate, doar foarte rar soluții corecte, soluții care să fie pronunțate de judecători cu adevărat independenți, exclusiv raportat la reala situație de fapt și la probele administrate în mod legal, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.
Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, atât în sistemul de justiție românesc, cât și în cel grecesc, confirmă pe deplin susținerea potrivit căreia avem parte de o justiție corectă și independentă doar din când în când, abuzurile fiind, din păcate, nu doar numeroase, ci și vizibile inclusiv din … Grecia !
Încep cu relatarea unei situații care, deși este mai rar întâlnită, menține vie speranța că putem avea un sistem judiciar cu adevărat sănătos și eficient, tinzând să încerce echilibrarea balanței care are într-un taler soluțiile corecte iar în celălalt taler soluțiile criticabile, soluții pronunțate în urma unor abuzuri succesive, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești.
Deși a fost pronunțată vineri, 1 aprilie, decizia definitivă prin care un complet al Curții de Apel București a constatat nevinovăția totală a clientului meu, Brezeanu Florin Viorel, fost angajat al A.F.I.R., nu a fost deloc o păcăleală, cel puțin nu pentru client, familia acestuia și pentru subsemnatul care, timp de 8 ani de zile am crezut permanent că, până la urmă, adevărul va ieși la iveală iar clientul meu nu are cum să intre în pușcărie pentru o … găinărie.
Mărturisesc faptul că am fost șocat nu doar de faptul că judecătorul fondului a crezut în totalitate și a luat drept adevăr absolut alegațiile halucinante ale D.N.A. – Structura Centrală, dar l-a și condamnat exemplar pe clientul meu la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru că i-ar fi ajutat, în anul 2011, pe doi oameni de afaceri din Brașov să acceseze fonduri europene nerambursabile, cu toate că, în Rechizitoriu, procurorul anchetator a menționat, nu doar corect, ci și clar, faptul că inculpatul Brezeanu Florin Viorel i-a cunoscut pe cei doi oameni de afaceri de-abia în anul 2013, cu prilejul unui control făcut la societățile lor de echipa din care făcea parte și clientul meu!
Pentru ca penibilul să fie absolut, D.N.A. l-a acuzat pe clientul meu că a luat, în anul 2013, mită două cofraje cu ouă cu dublu gălbenuș, un curcan și o noapte de cazare la o pensiune din județul Brașov cu prilejul controlului efectuat, pentru faptul că i-ar fi ajutat pe cei doi oameni de afaceri cu doi ani mai devreme, respectiv în anul 2011, să acceseze fonduri europene nerambursabile în cuantum de câteva milioane de euro.
Deși găinăria era urât mirositoare, judecătorul fondului s-a prefăcut că nu observă faptul că cele două cofraje cu ouă cu dublu gălbenuș și curcanul au fost cumpărate de la magazinul societății, după cum s-a prefăcut că nu observă probele clare din care rezultă în mod indubitabil că Brezeanu Florin Viorel nu a primit mită nici noaptea de cazare, pentru simplul fapt că nu a fost cazat la pensiunea indicată de procurorul anchetator și, mai mult, și-a plătit singur cazarea la pensiunea la care a înnoptat cu prilejul acelui control.
Norocul domnului Brezeanu Florin Viorel a fost dat de faptul că, în apel, a avut parte de judecata unui complet recunoscut ca fiind unul dintre completele corecte și echilibrate ale Curții de Apel București.
În urma administrării unui probatoriu relevant și în urma analizei cu obiectivitate a realei situații de fapt și a așa – ziselor probe incriminatoare, doamnele judecător Găgescu Risantea și Ciolcă Iuliana Marilena au pronunțat decizia definitivă de achitare a inculpatului Brezeanu Florin Viorel pentru toate cele 6 infracțiuni reținute în mod abuziv de către D.N.A. în sarcina sa, respectiv 4 infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sub forma complicității și două infracțiuni de luare de mită.
Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât, din 4 inculpați în acest dosar, doar clientul meu a fost achitat pe linie, pentru toate cele 6 infracțiuni reținute în Rechizitoriu în dreptul său.
Din nefericire pentru ideea înfăptuirii justiției în mod onest și echitabil, de azi, 4 aprilie 2022, dintre cele două doamne judecător care au format completul de judecată, doar doamna judecător Ciolcă Iuliana Marilena se va mai număra printre magistrații care vor mai pronunța soluții necriticabile, indiferent dacă acestea vor fi de condamnare sau de achitare, doamna judecător Găgescu Risantea intrând la pensie de azi.
Spre cinstea sa, distinsa doamnă judecător a ieșit la pensie din sistemul judiciar exact așa cum a judecat mereu: cu fruntea sus, pronunțând soluții exclusiv raportat la convingerea sa, convingere formată doar din evaluarea probelor administrate corect.
Vorbind de probe administrate corect, trebuie subliniat faptul că doamnele judecător Găgescu Risantea și Ciolcă Iuliana Marilena, după ce au constatat faptul că interferența S.R.I. (și) în acest dosar a fost nelegală, au exclus din materialul probator atât procesele verbale în care erau consemnate selectiv, după cum au considerat util lucrătorii S.R.I., convorbirile telefonice interceptate nelegal de S.R.I., precum și suporții optici pe care acestea erau stocate.
Din păcate, această soluție de achitare a unui profesionist cu adevărat nevinovat, nu a putut înclina balanța în partea în care se află pe taler soluțiile corecte, din cauza a cel puțin două motive/situații :
1. Săptămâna trecută s-a demonstrat încă o dată faptul că Remus Truică, Dan Andronic, colegul și prietenul meu, avocatul Robert Roșu, precum și toate celelalte persoane inculpate și condamnate în Dosarul Ferma Băneasa, nu au avut parte de un proces echitabil, culmea, chiar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia Curții de Apel din Atena cu privire la cererea de extrădare a omului de afaceri Beny Steinmetz, nu doar că ne confirmă faptul că inculpații din Dosarul Ferma Băneasa nu au avut parte de un proces echitabil, fiindu-le încălcat flagrant (și) dreptul la apărare, dar ne face de râs, încă o dată, în fața întregii Europe.
Remus Truică precum și toți ceilalți inculpați care se află în executarea pedepsei, deși au fost condamnați de „Completul Negru”, complet nelegal constituit, nu au avut norocul prietenului meu Robert Roșu de a fi achitat în urma unui recurs în casație, și nici al omului de afaceri Beny Steinmetz căruia judecătorii de la Curtea de Apel din Atena, respingând cererea de extrădare, i-au spus după doar două minute de deliberare:
„Am decis să respingem cererea din două motive : credem că nu vi s-a asigurat un proces echitabil și condițiile de detenție ale Statului Român nu sunt la nivelul celor ale unui stat european.
Vom reveni cu motivarea.
Din acest moment, domnule Steinmetz, sunteți liber să mergeți oriunde doriți”.
Din păcate, nu am ratat ocazia ne a ne face de râs la nivel european din două motive: în primul rând, pentru că nici măcar la nivelul celui mai înalt for al justiției din România nu suntem capabili să asigurăm persoanelor cercetate penal un proces echitabil, iar în al doilea rând, pentru faptul că, deși unii judecători condamnă oamenii cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună, în cadrul unor procese în care nu sunt respectate principii fundamentale ale desfășurării procesului penal, nu suntem capabili să le asigurăm condamnaților condiții decente în penitenciare.
2. Săptămâna trecută a venit la mine soția domnului Poduț Păun Florin Marius, cu rugămintea de a studia dosarul soțului său cu scopul de a găsi vreun motiv pentru a formula o cale extraordinară de atac împotriva deciziei definitive a Curții de Apel Galați, decizie în urma căreia a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, cu executare.
Inițial am crezut că, la fel ca în majoritatea cazurilor în care rudele apropiate ale persoanei condamnate definitiv caută cu disperare, de cele mai multe ori fără succes, o cale extraordinară de atac pentru a scoate din penitenciar persoana dragă, și soția domnului Poduț Păun Florin Marius dorește același lucru, cu atât mai mult cu cât își iubește enorm soțul și-l vrea cât mai repede acasă, alături de cei 4 copii.
Studiind actele puse la dispoziție am rămas stupefiat, nevenindu-mi să cred că, în anul de grație 2022, o persoană poate fi condamnată de către o instanță din România deși faptele reținute în sarcina sa prin Rechizitoriu, nu doar că nu sunt infracțiuni dar, chiar dacă ar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, ar fi trebuit constatată prescripția răspunderii penale încă de la data de 02.02.2020.
Din moment ce singura infracțiune reținută în sarcina domnului Poduț Păun Florin Marius prin Rechizitoriu este așa zisa inducere în eroare a persoanei vătămate, inducere în eroare exercitată la datele de 24.08.2009 (cu prilejul încheierii Promisiunii Bilaterale de Vânzare – Cumpărare) și 02.02.2010 (cu prilejul încheierii Antecontractului de Vânzare – Cumpărare), este mai presus de orice dubiu faptul că, solicitarea procurorului de ședință făcută în al doilea ciclu procesual de se constata faptul că, la data de 02.02.2020 a intervenit prescripția răspunderii penale, era corectă, având corespondent în dispozițiile legale incidente.
În aceste condiții, „performanța” Curții de Apel Galați de a condamna un om pentru o faptă care nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni și, chiar dacă din perspectiva legislației penale incidente putea fi calificată drept infracțiune, la momentul pronunțării definitive a deciziei de condamnare a intervenit cu mai bine de 2 ani înainte prescripția răspunderii penale, este aptă să facă din nou de râs la nivel european sistemul judiciar din România.
Trist din cauza faptului că astfel de abuzuri grosolane se întâmplă chiar și acum în România, bucuros pentru faptul domnul Poduț Păun Florin Marius are o șansă reală de a-și dovedi nevinovăția în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-am comunicat faptul că are cel puțin un motiv solid de recurs în casație.
Lasă un răspuns