Mihai Drăgănescu – spusele sale aveau claritatea cristalului şi vigoare maximă

N-ai crede, judecând după modul stăpânit şi calculat ce-i domina comportamentul, că Mihai Drăgănescu ar putea fi din zona prahoveană. Şi poate chiar e adevărat ca ai lui să fi venit încoace de dincolo, de peste munţi, ca în atâtea cazuri. Cumpătarea venea din educaţie, nu-i de mirare, dar trebuie că la mijloc gena şi-a avut partea ei de participare. Putea urma, de la „Sf. Petru şi Pavel”, ştiinţele exacte şi ar fi beneficiat de aceeaşi prezenţă strălucită în învăţământul superior românesc. Oricum, în Politehnică a marcat un standard didactic de excepţie. S-a dovedit un model probabil greu de egalat, afirmă unul din emulii săi. Și-a făcut loc din mers în constelaţia dascălilor de la Electronică – Tudor Tănăsescu, Gh. Cartianu, Sergiu Condrea, Edmond Nicolau. Îl întâlneam pe culoarele corpului L, unde cândva funcţiona şcoala de arte şi meserii din Polizu, avându-l la un moment dat director pe Mircea Iorga. Era deja prodecan al facultăţii şi va deveni decan. Algoritmul tipic rezervat omului care ştie ce are de făcut. N-am îndoieli că şi pe acolo, la Matematică ori Fizică, la Universitate adică, ar fi strălucit în straie de catedră. S-ar fi lăsat cu siguranţă sedus şi în acel format identitar de studiile ce i-au atribuit o statuie intelectuală deosebită. Poate că ne-ar fi propus, de pe acea ipotetică platformă, altceva decât ortofizica, ortoenergia, informatica. Cu siguranţă imboldul de a transgresa frontierele clasice, accesibile tuturor, ar fi funcţionat cu acelaşi neastâmpăr cu care a uimit pe contemporani. L-am fi simţit aproape pe teoreticianul capabil de mişcări în spaţii uimitoare. Da, dar l-am fi pierdut pe organizator şi practician. Cu ce drept puteam ignora şansa de a avea într-o aceeaşi persoană şi pe proiectantul de rachetă şi pe pilotul înzestrat să se afle la manşă?

Îi ştiu bine traiectul profesional – ştiinţific. Electronica industrială, disciplina din programa analitică a Politehnicii, se comporta dezinvolt şi capricios. Oricum, ceea ce acum reprezenta certitudini obţinute cu trudă, putea repede deveni o redută cucerită în trecut. Ieşirea din impas presupunea mobilitate şi perspicacitate. Profesorul Drăgănescu le-a dovedit din tinereţe şi le-a convocat întru acţiune toată viaţa. Preda o disciplină care nu ştiu ce mai poate spune azi unui cunoscător: tuburi şi circuite electronice. Atunci reprezenta un chose. Fără tuburi nu s-ar fi putut construi Eniac – primul calculator american, impresionant (datorită tuburilor) prin fizicul său. Nici calculatoarele noastre, intrate în scenă ceva decenii după, nu scăpaseră de acest profil pantagruelic. Dar ce a însemnat acel li de început capabil să conducă la aglomeraţia de li ce aveau să urmeze! Mihai Drăgănescu s-a manifestat ca un cotizant de vază la evoluţia electronicii convenţionale bazată pe tuburi electronice. A avansat în siguranţă, impunând domeniul semiconductorilor, complet nou la acea vreme, filigranând propriile-i contribuţii în caligrafia lui. Înţelege nevoia de a fi pragmatic şi util. Monografia „Procese electronice în dispozitive semiconductoare de circuit”, lucrare apreciată drept esenţială pentru dezvoltarea circuitelor semiconductoare era publicată la Editura Academiei şi avea să fie premiată de înaltul for ştiinţific. A fost privită drept fundamentul şcolii româneşti de tehnologia dispozitivelor pe bază de semiconductori. Cred că nu exagera cel ce ne spunea că întregul corp ingineresc de la noi, implicat în existenţa acestui domeniu, o avea sub pernă. Profesorul se dovedea, în paginile respectivei monografii, acelaşi din amfiteatru: spusele sale aveau claritatea cristalului şi vigoare maximă. Prin expunerile de la catedră, explicate şi articulate, a provocat o reală admiraţie din partea studenţilor. Voi spune că dascălul s-a implicat cu admirabilă dăruire în teritoriul organizării cercetării pe scară naţională (a fost ceea ce am numi azi vice-ministru al Cercetării), şi s-a dovedit omul chemat să rezolve probleme în materie de investigaţie ştiinţifică şi de producţie industrială imperioase în epocă. Doar o aparatură de calitate ar putea surprinde în toată desfăşurarea ei participarea profesorului Mihai Drăgănescu la iniţierea şi coordonarea programului de tehnică de calcul al României.

Ni-l amintim implicat în proiectarea şi existenţa platformei de la Băneasa, cu fabrica de semiconductori şi institutul de cercetare şi dezvoltare a microelectronicii. L-am ştiut în lansarea programului de calculatoare româneşti şi punerea în mişcare a angrenajului de cercetare şi producţie de la Pipera. A fost primul director al Institutului de cercetare în informatică. Dar calităţile de om de ştiinţă, de specialist în domeniu s-au manifestat cu prisosinţă în calitatea de secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu tehnică de calcul şi automatizarea prelucrării datelor. În acei ani au apărut centrele de calcul teritoriale şi departamentale, o reţea de şcoli şi facultăţi de profil, infrastructura trebuincioasă. La senectute s-a văzut solicitat pe portative noi. Colegii din Academie l-au ales în fruntea lor. Diplomaţia şi-a dorit să-i valorifice valenţele intelectuale, capacitatea formidabilă de analiză şi sinteză. Ca om de ştiinţă s-a oferit să coopereze la descifrări ambiţioase în lumea inteligenţei artificiale. A optat pentru frontul modelării structural fenomenologice. Ai nevoie de dicţionar pentru a încerca dialogul…