Mugur Isărescu – prezenţa sa la BNR a fost un câştig pentru leul românesc

Îi vizitez cu această ocazie cabinetul, copleşitor prin istoria sa. Ca şi sala de consiliu alăturată unde s-a gândit să văd cu ochii mei tablourile şi mobilierul îmbrăcat în piele scumpă.
— Aici vom şi filma!, se pronunţă cu privire la emisiunea ce i-o propusesem.

Dacă este cineva care se confundă cu funcţia încredinţată, Mugur Isărescu poate revendica acest statut. Îl ştiam la Institutul de Economie Mondială de pe Colonade, unde profesorul Costin Murgescu i-a strâns pe mulţi în juru-i. Făcea parte din aripa tânără a nucleului de cercetători ce se vor afirma în viaţa publică post-decembristă: Babiuc, Dijmărescu, Petru Rareş. La jumătatea anului 1990 îl întâlneam la Washington. Preluase, în cadrul Ambasadei, postul de consilier economic pe lângă organismele internaţionale de acolo – Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional. Spre toamnă, când am sosit la serviciu, constat că o echipă de-a noastră se grăbea să ajungă la evenimentul zilei: instalarea guvernatorului Băncii Naţionale. Abia seara, la telejurnal, mă dumiresc şi de cine e vorba. Evident, el. Acolo e şi azi.

Un sfert de secol din istoria BNR şi-a făcut loc în biografia sa. şi vice-versa: acest segment din viaţa lui s-a lăsat încartiruit în fiinţa Băncii Naţionale. şi ar putea să mai dureze.
S-a impus fără dificultate, prezenţa sa acolo fiind un câştig pentru leul românesc. Nu aveam nevoie de un algoritm al funcţionării băncii, mimat de inocenţă ori teribilism, de atitudine impulsivă, de indecizii, de măsuri perisabile înainte de a se trece la aplicarea lor. Cu o pregătire generală de excepţie, înzestrat pentru a sta în capul mesei şi a ţine în frâu orice derapaj posibil, autoritar prin spirit, a reuşit să ne ferească de griji în acest domeniu unde orice băţ de chibrit aprins poate stârni vâlvătăi. A preferat stilul de muncă centripet: totul vine spre el şi de aici fiecare ecuaţie porneşte în direcţie precisă pe drumul cel mai scurt al rezolvării.

Îl vedem rar. şi asta pentru că a înţeles că o muncă de profunzime nu se macină la colţul străzii, în tropotul cailor abia potcoviţi, ori în alaiul a zeci de cobzari. Este poate singurul înalt demnitar de la noi care aplică, simplu şi corect, relaţia cu exteriorul. Noi muncim, nu vorbim, putem taxa sloganul casei. Pentru asta au fost puse la punct resorturi adecvate şi găsiţi inşi potriviţi. Care ştiu când să iasă la vorbitor, cu ce şi cum să le spună. Nu cred că a existat în aceşti ani o mai bine pusă la punct instituţie a purtătorului de cuvânt, precum cea de la Banca Naţională. Prin ea aflăm ce se pune la punct înăuntru. Iar Guvernatorul scutit să-şi aplice doctrinele la televizor şi să treacă pe un alt mic ecran înainte de a ieşi bine de pe cel anterior. Transparenţa este un dar al Democraţiei. Cu o condiţie: să n-o transformi în reversul ei.