Dacian Cioloș: Acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu

Nicu Ceaușescu, un destin în capcana timpurilor

Pe 1 septembrie, Nicu Ceaușescu ar fi împlinit 70 de ani! Ar fi împlinit, dar timpul a vrut altfel. Sau, mai bine spus, timpurile, au vrut să fie altfel! Cu 25 de ani în urmă, și tot într-o zi de septembrie, el își încheia socotelile cu viața pe un spital din Viena. De aceea, miercuri la prânz, prieteni și foști colaboratori ai săi s-a reunit la mormântul său din Cimitirul Ghencea Civil, prilej cu care l-au evocat, cu emoție și cu respect, pe acest om care, cu bunele și cu mai puțin bunele sale, a fost ceea ce putem numi un destin în capcana timpurilor.

Am spus-o de mai multe ori, dar țin să o spun și de această dată, nu am fost „un nicușorist”, așa cum o anumită parte a presei i-a poreclit pe apropiații lui Nicu Ceaușescu. Dar, prin natura împrejurărilor, am avut ocazia să lucrez în redacția cotidianului „Scânteia Tineretului”, ziar care apărea sub egida CC al UTC și, în acest fel, am fost martorul unor situații în care am putut aprecia modul în care, ca decident politic- secretar și apoi prim secretar al CC al UTC-, Nicu Ceaușescu a gândit și a acționat. Prima și cea mai semnificativă dintre aceste situații, despre care am mai scris tot aici, în ospitalierul spațiul al blogului prietenului și confratelui Ion Cristoiu, a fost cea creată în urma scandalului numit „Meditația Transcendentală”. O poveste extrem de stufoasă și de controversată în care au fost implicate personalități ale vieții culturale, științifice și ale mediului universitar. Și nu doar că au fost implicate, dar au și avut de suportat grave consecințe. Printre victimele epurărilor politice dictate direct de la Cabinetul II, în urma datelor furnizate de Securitate, aflându-se și un eminent profesor universitar de la catedra de psihologie a Universității din București. Profesor universitar care, culmea!, redactase un raport cu solide observații critice privind practicile așa numitei „Meditații Transcendentale”. Raport pe care ministra învățământului pe atunci în funcție nu a avut curajul să îl înainteze viceprim-ministrului de resort- adică academician doctor inginer Elena Ceaușescu- , așa că autorul său a fost exclus din partid și din mediul universitar.

Întâmplarea a făcut ca acest profesor să fie și autorul unui articol care urma să apară în ziarul „Scânteia Tineretului” exact în ziua în care era programată adunarea organizației PCR de la facultatea de filosofie,adunare în care acesta trebuia să primească sancțiunea supremă. Și tot întâmplarea a făcut ca autorul să mă informeze destul de târziu asupra situației, adică nu cu mult înainte ca ziarul să meargă la tipar. Așadar, singura soluție la care mai putea apela redactorul șef al ziarului, regretatul Emil Marinache, era aceea de a-l informa pe primul secretar al CC al UTC. Adică pe Nicu Ceaușescu! Eram în biroul redactorului șef așa că am putut auzi reacția lui Nicu Ceaușescu:

– Unu, sunt obiecții de natură științifică sau politică în legătură cu materialul tovarășului profesor?Dacă nu sunt, dați bun de tipar articolului!
– Doi la mână, ați fost informați despre ordinea de zi a adunării de partid de la facultatea de filosofie și, concret, că tovarășul profesor va fi exclus din partid?Dacă nu ați fost informați,dați bunde tipar articolului!

Și așa a fost! Mai mult, când a doua zi, personal secretarul cu propaganda al CC al PCR, Petru Enache, telefonat, mânios foc și pară, la redacție, redactorul șef, Emil Marinache, i-a repetat cuvânt cu cuvânt spusele tovarășului Nicu Ceaușescu. Drept pentru care discuția s-a închis cât ai zice „pește”.

Am avut, astfel, o primă dar foarte convingătoare dovadă asupra modului în care, dacă în prealabil era corect informat asupra unor asemenea situații, Nicu Ceaușescu își apăra colaboratorii și îi ferea de măsuri arbitrarii și de sancțiuni. Măsuri și sancțiuni despre care nici că mai este nevoie să mai spune de unde veneau…

O altă întâmplare, și ea foarte semnificativă, despre care s-a mai discutat dar nu întotdeauna în termenii realității faptelor a fost aceea când, tot în „Scânteia Tineretului” a apărut o greșeală de tipar care leza (ca să zic așa) chiar numele secretarului general al partidului! Noroc, mare noroc, greșeala a fost sesizată, dar numai când tirajul fusese tipărit, așa că a trebuit să se tragă un nou tiraj. Bineînțeles, redactorul șef al ziarului, tot Emil Marinache, a pus mâna pe telefon și l-a informat pe primul secretar al CC al UTC. Pe Nicu Ceaușescu! A cărui reacție era de-acum bine știută. Adică să îi apere pe cei care au fost corecți cu el și l-au informat din timp și în nod sincer. Numai că, de data asta, lucrurile nu s-au oprit aici, fiindcă exemplare din tirajul cu greșeala au ajuns direct la Cabinetul II.( Ulterior, în redacție s-a aflat și cum au ajuns acolo acele exemplare, dar, deocamdată, închei aici subiectul.) De la Cabinetul II venind și ordinul ca redactorii din echipa de serviciu de la numărul respectiv să fie dați afară! Ordin la care Nicu Ceaușescu a răspuns scurt și la obiect:-Nu face Consiliul Securității Statului politica de cadre a ziarului „Scânteia Tineretului”.
Și, cu asta, basta!

Acestea ar fi doar două exemple, convingătoare cred eu, pentru a înțelege și a judeca, nepărtinitor și fără prejudecăți, modul în care Nicu Ceaușescu, în calitate de lider al organizației politice de tineret, știa să facă echipă cu oamenii cu care lucra. Și vă asigur că nu sunt singurele de acest fel. Fără doar și poate, asemenea fapte bune și demne de menționat,nu pot în nici-un caz să fie invocate pentru a scuza sau pentru a nega anumite episoade mai puțin frumoase din viața unui om aflat la vârsta unor multiple încercări și confruntări cu sine și cu ceilalți. Dar,de aici și până la anecdotica trivială și otrăvită pe care au alimentat-o autori de scandaluri și fantasmagorii în jurului lui Nicu Ceaușescu este o cale lungă, foarte lungă. Asemenea troli, ca să le spun într-un limbaj la zi, vrând să facă uitat un fapt esențial, definitoriu pentru omul și omul politic Nicu Ceaușescu. Mă refer,indiscutabil, la faptul că, pe măsură ce se maturiza și cunoștea mai bine realitățile românești (și nu numai românești), Nicu Ceaușescu se delimita, ferm, de multe decizii voluntariste și abuzive ale cuplului partidului-stat. Dovadă și faptul că, în perioada în care a fost prim secretar al Comitetului Județean de partid Sibiu, acest județ nu a plătit tribut restriștilor impuse pe achitarea datoriei externe sau, mai corect, nu a plătit integral acest tribut. Acesta este,însă, doar una dintre dovezile felului în care Nicu Ceaușescu se delimita de măsurile nerealiste și abuzive pe care Nicolae și Elena Ceaușescu le impuneau în ultimii ani românilor. Măsuri care demonstrau un tot mai acutizat divorț între decizia politică, realitate și mai ales, între decizie și nevoile și așteptările oamenilor. Că o asemenea distanțare nu a avut efect asupra părinților săi este foarte adevărat. Dar asta nu însemnă și un temei pentru a spune că „Nicu Ceaușescu nu a făcut nimic în funcțiile în care a fost propulsat”. Cu siguranță,însă, că o asemenea atitudine a reprezentat (și) unul dintre motivele pentru care, după cum își amintește Constantin Boștină, părinții considerau că Nicu nu este,încă, apt pentru a i se încredința funcția supremă în partid și în stat.

Ar mai fi, desigur, și multe alte subiecte incitante de discutat despre Nicu Ceaușescu, acest om care, după cum în mod corect și nepărtinitor s-a spus că a fost și va rămâne „un destin în capcanele timpurilor”. Și tocmai pentru că, din păcate, cu ocazia împlinirii a șapte decenii de la nașterea sa, unii s-a grăbit să scoată din lada cu gunoi a propagandei de sistem clișee cu și despre „Prințișor”, nu pot decât să îi dau perfectă dreptate lui Ion Cristoiu atunci când afirmă că Nicu Ceaușescu „ar fi putut să dea lecții de politețe cârnățarilor din ziua de azi”. Este vorba, evident, despre beizadele îmbogățiților de pe urma spolierii, sistematice, a avuției naționale și a subminării Interesului Național al României Europene.

Afirmație pe care aș continua-o cu mențiunea că, dacă în cazul lui Nicu Ceaușescu, avem, așa după cum am arătat mai înainte, solide dovezi ale delimitării sale față de politicile abuzive și arbitrare din anii premergători momentului decembrie 1989, în schimb, nu avem, nici până acum, măcar o singură probă că odraslele de bani gata ai capitalismului de cumetrie, în primul rând a celor aflați la vârful puterii, le-au spus părinților sau rubedeniilor lor „până aici!” De ajuns să vedem și cu ce ne-am ales după mascaradele pseudo-democratice ale așa-zișilor „tineri frumoși și liberi” și, după asta, mai stăm de vorbă…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Nicu Ceaușescu, un destin în capcana timpurilor”

  • Trăită pe viu cum se spune ! La un Congres al Oamenilor Muncii , am fost nominalizat să iau cuvântul ! Lângă pupitru era Nicu Ceaușescu care îmi spune : mă , sări peste introducere ! Știți că introducerea era cu ” Mult iubite . . . . . ” Dăscălescu care conducea din prezidiu îl roagă să lase oamenii să-și spună părerea și răspunsul este demn de păstrat : ” de acord , dar părerea , fără introducere pentru că nu avem timp de pierdut ” . M-a uns pe inimă și am făcut cum mi-a zis Nicu Ceaușescu .

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog