Nicușor Dan. Jurnal de duș

Un abur gros și cald învăluia baia.
Apa țâșnea șuvoi binefăcător prin para dușului și cu dogoarea sa relaxa umerii încordați ai primarului. Prosopul galben pufos îl aștepta pregătit de mâini grijulii. Nimic nu mai era însă ca înainte pentru Nicușor. Cu excepția părului, rotocoalele castanii obraznice îi încadrau figura concentrată de efort la fel ca în copilărie, la Făgăraș. Parcă le aude și acum pe prietenele mamei cum îl drăgăleau, în timp ce îl scuipau cu foc să nu-l deoache, după obicei: „Nicușor mamă, cu buclele astea ești frumos ca o fetiță!“. Și acum crede că puterea lui stă în plete, ca Samson. Daaa, unde-s nene vremurile copilăriei, cu pregătirea pentru olimpiade, cu fiorul pe care îl simți când rezolvi primul o problemă, chiar și cu suferințele din cauza fetelor care nu vedeau deloc frumusețea deplină din spatele nemuritoarei „într-un triunghi dreptunghic suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei”. Ah, Pitagora, ah. N-am agățat nicio fată așa, dar nu mă meritau, gândi Nicușor melancolic, desenând pe faianță un triunghi dreptunghic.

„Ei, Nicușor, lasă! Ai ajuns om mare la oraș, măi băiatule! Om important. Ai răspunderi, ai greutăți, ai și datorii, phiu, câte datorii, măi băiatule! Nu te mai gândi, măcar acum. Pușchea pe limbă. Nu răspunzi la telefon și gata. Uite cum curge apa caldă, uită-te la ea. Asta înseamnă să fii calculat în viață. Să nu fii poet, adică. Să fii ferm când închiriezi casa, are centrală, o iei. Ai timp și de campanie, promiți că rezolvi problema căldurii, așa e în campanie. Dar cum le-am gândit-o fraierilor de la Barna a fost magistral, nenicule, de olimpiadă. Au făcut ăia afiș cu dușul pentru mine? Au făcut! S-au făcut de râs acum? S-au făcut! Ei, nu eu!!! Nuuuuu, nu eram eu pe afiș, ce, eram eu în duș? Hai că meritau, nu m-a lăsat Barna pieton din partidul meu? Să tragă acum. Uite că nici băiatul de la Făgăraș nu uită. Băiatu a ieșit primar, să mă sune acum până le-oi da apă caldă. Chiar așa, nu înțeleg ce se întâmplă cu toată lumea. De ce sunt domne’ supărați?
Abia am ajuns la primărie, chiar așa să-mi ceară imposibilul din primele zile? Păi cine putea să creadă asta cu apa caldă, păcatele mele? Ce se întâmplă în campanie, rămâne în campanie, să fim serioși, se poate?

Să treacă odată ziua de azi, să scap de toți care zic că nu fac nimic. Cum nu fac??? Chiar acum mă pregătesc mental pentru mâine, 15 ianuarie, „ziua poetului național”.
Închide ochii, își trece mâna dreaptă prin păr și recită încet, printre stropi calzi:

„Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Şi sunt în codri pustnici cântăreţe.

Spărgând prin stânci albia lor strâmbă,
Se legăn line şi fac valuri creţe.

În drumul lor ia firea mii de feţe –
Aceleaşi sunt, deşi mereu se schimbă“.

Nicușor se întrerupe brusc și închide dușul. Pic, pic, pic, ultimele picături calde îl bat pe umăr.
„Firea? Asta e! Gata cu dușul, să îmi notez să nu uit. Ce zicea Firea de Elcen? A, da. Că vrea să fuzioneze cu RADET. La naiba, bravo Nicușor!!! Anunț eu azi bomba: cumpără primăria ELCEN-ul, problema e rezolvată! Am zis tot eu că nu sunt bani nici să trecem strada? Oi fi zis, dar serios, lumea mă vrea activ, cu idei. Uite că am, nah!”.

(Text de Ligia Enache)