Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Nu știam A Fi fericiți, dar nici nu am învățat între timp

Printre primele sloganuri ivite, odată cu extinderea Pandemiei în cele mai ascunse cotloane ale lumii noastre, și preluate, cu rost și mai mult fără, de toate revistele, era cel care ne anunța că „Eram fericiți și nu știam” (cotidianul spaniol El Pais – jurnalist Inigo Dominguez). În editorialul respectiv erau înșiruite o serie de lucruri pe care înainte le consideram normale și care, odată cu apariția noii stări de fapt, au fost suprimate, restrânse, condiționate; lucruri care, în accepțiunea jurnalistului, ne-ar fi definit și ar fi adus cu sine starea de fericire. Inclusiv libertatea de mișcare și cea de a respira liber. Ceea ce ar fi trebuit să fie un semnal important cu privire la faptul că raportarea noastră ca ființe nu se mai face demult în corelare cu starea de „A Fi”, ci cu necesitatea de „A Avea”. Pentru că nu ai cum să trăiești o stare și să nu fii conștient de ea. Este sau nu. O simți sau nu. O percepi; nu trebuie să te tragă nimeni din exterior de mânecă, doar conștiința ta! Dar cum astăzi, noi ne condiționăm trăirile în funcție de cantitatea de bunuri acumulate și consumate, de reacțiile celor din jur și nicidecum în raport cu împăcarea și stima de sine, mulțumirea și asumarea a ceea ce Noi Suntem, nu avem cum să dezvoltăm nivele de conștiință și stare. Așadar, dacă nu știam înseamnă că nu eram.

A trecut mai bine de un an de la apariția lui „Eram fericiți și nu știam” și tot ceea ce am văzut în jur mi-a întărit convingerea că omul modern are o mare înclinare spre tragedie și o poftă nebună de a se hrăni cu frică, iar dictatura și plasarea responsabilității unor forțe necunoscute (numai lui, sieși, nu) este visul secret al minții colective trăitoare în bule bine definite. Privind în jur, am certitudinea, tristă, că odată ridicate restricțiile, mulți se vor comporta precum niște câini rămași fără stăpân, dornici de laț și bătaie, dar în ograda cuiva. În acest an, fiecare a arătat cât este și cât poate, dar mai ales cât nu înțelege din ceea ce se întâmplă și i se întâmplă. Cu tristețe am remarcat că nu contează școlile, titlurile, averile și cărțile citite, ci numai și numai nivelul personal de percepție și înțelegere, nivelul conștiinței.

Această concluzie amară s-a conturat odată cu Sărbătoarea Pascală care se apropie, în care iar au început urările cu „Fie ca… să aducă…”. Și am privit în urmă la toate speranțele rostite de unul sau altul, de câte ori vine o sărbătoare, fix pe modelul „Pică pară mălăiață în gura lui Nătafleață!”; vorbe goale creatoare de așteptări false. Pentru că nimic exterior ție nu îți poate da sau aduce din ceea ce tu nu ești pregătit mental și emoțional să primești. Și nici Sărbătorile nu pot fi fericite și liniștite când tu ești depresiv și în furtună. Paranteză. Îmi amintesc de o discuție cu un distins domn, avută în toamna lui 2018, în care mi se confesa că de-ar fi avut mintea de acum, cât de frumoasă ar fi fost viața actuală a domniei sale. Numai că, toate deciziile luate în ultimii doi ani au arătat că nici mintea de acum nu l-ar fi ajutat prea mult. Pentru că, a avea parte și acces la ceea ce Dumnezeu îți dă, trebuie să ai traistă, în ce primi și duce; adică Minte pentru a înțelege și Suflet pentru prețuire și recunoștință. Altfel, pot curge peste tine râuri de avuții, oportunități și șanse, dar ele nu îți vor folosi la nimic.

„Eram fericiți și nu știam”…gândeam în Duminica Floriilor, când, în plimbarea de dinaintea prânzului, m-am nimerit în spatele unei familii ce mergea în pas grăbit spre Biserică, sub un Soare mare și călduros. Mama, tata și două fete. Mama de mână cu cea mică, 6-7 ani, tatăl cu cea mare, de vreo 12-13 ani. Toți cu măști până sub ochi, gâfâind de la ritm. Când să intre pe poarta Bisericii, mama o lasă pe cea mică din mână și îi spune lui peste umăr „Vin și eu, mă duc până la Profi”. Tatăl intră pe poartă, plin de sine și mândru, cu fetele de mână. Mama trece în viteză pe lângă mine, în timp ce își scotea masca și se ștergea pe față de transpirație. A băgat masca în buzunar, emanând vinovăție prin toți porii, și frică, precum un animal hăituit. Apoi, aproape a luat-o la fugă, s-a ascuns în niște boscheți, la umbră pe o bancă și și-a aprins o țigară ca o liceană fugită de la ore.  Atât de dureroasă mi s-a părut toată scena, încât „Starea de Fericire” mi s-a părut cea mai nepotrivită noțiune pe care a-și fi putut-o alătura acelei familii. Din nou, paranteză. De aceea am găsit de cuviință să o fotografiez pe șefa SMURD, mâna dreaptă în teritoriu a temutului domn Arafat, în plină petrecere, pentru că din cauza verdictelor și amenințărilor unor ajunși în funcții ca ei (în timp ce ei beau, dansează, se distrează, socializează strâns, lipiți unii de ceilalți), oamenii trăiesc în frică, isterie, adâncind și mai mult prăpăstiile emoționale și de comunicare, deja existente.

Revenind. La fel de nepotrivită mi se pare alăturarea acestei stări, cea de fericire, cu toți cei cărora le citești superioritatea în priviri doar pentru că ei poartă mască singuri în mașină, în doi la masă, pe o terasă sau când duc gunoiul la colțul blocului, sau doar pentru că s-au vaccinat sau au trecut prin boală. Mărunțișuri inoculate de propagandă, suficiente cât să le dea autoritate și superioritate inchizitorială minților lor înguste; răutate și fanatism născute din nevoia de a înfiera și biciui în piața publică pe toți nealiniații. Este incredibil cât de bine au prins toate restricțiile, delațiunea și, în general, dictatura la nația noastră și cu câtă ușurință s-au trecut cu vederea toate nenorocirile guvernanților și furtul din banii publici concomitent cu sărăcirea populației. Mă uitam, zilele trecute, cum un domn cu mănuși de latex și mască mă privea crunt pe sub cozorocul de la bască, pentru că mi-am scos masca la ieșirea din magazin, în timp ce trântea pe portbagajul mașinii niște pâini neambalate, care mai fuseseră și târâte pe o bandă cleioasă. După ce s-a căutat de chei a smuls un colț de pâine și a început să îl mestece pe sub mască în timp ce arunca pâinile neambalate într-un portbagaj soios.  Bonus, o pacientă a început să vocifereze că ea nu se duce la radiografie pentru că îi este frică de „boala asta nouă” și, în concluzie, să nu fie pusă pe drumuri inutil. În schimb, nu a avut nicio străbatere în a băga în gură o bomboană plină de scame, scăpată mai întâi pe jos, apoi ținută prin buzunar. Asta în timp ce își fixa regulamentar masca pentru a ieși din cabinet, afară în drumul public, unde nu era țipenie de om.

Așa cum, am convingerea că această stare este străină de „bărbații” cu bărbi slinoase care poartă mască și mănuși non-stop.  Ba mai mult, pot afirma că arată precum o duduie neepilată, în slip tanga, pe plajă. Adică, îngrozitor și grețos. Deci, ori bărbieriți, ori fără mască și bărbați pe măsura bărbilor afișate, demni și dârzi în fața inamicului nevăzut! Ori ești alfa-male, ori plăpând. Grea alegere de când cu progresismul în floare și atenuarea cromozomului Y.

Iar lista tipologiilor umane răsărite în anul ce a trecut poate continua, confirmând că Fericirea este o stare a Sinelui mult prea departe de omul care a intrat în valurile tulburei Pandemii spre a ieși acum la iveală.

Deci, cum spuneam, noi nu știam, pentru că nu eram. Iar la cum îmi pare panta pe care umanitatea a pornit de-vale, nici nu cred că vom mai ști sau apuca a învăța.

Acestea fiind zise, vă doresc, așa cum îmi doresc și mie, ca… zilele de sărbătoare să aducă Nimic. Dar să ne găsească liniștiți și împăcați, mai buni și drepți cu noi înșine, recunoscători pentru ce suntem și avem, cu drag de propria ființă și de Viață. Ca un prim pas spre nivelul de conștiință al Fericirii.
Iar atunci când vom fi Fericiți, noi să știm!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Nu știam A Fi fericiți, dar nici nu am învățat între timp”

  • Nici una, nici alta. Amandoi vorbiti de un fel de stare de bine sau asa ceva. Jurnalistul, de fapt, isi cita frizerul (hair-stylist-ul pentru cei din bula frumu), iar acesta ii povestea despre muzica, conversatiile, prietenii pe care si-i facuse in salonul lui. Asta nu e fericire, e stare de bine. Daca fericirea ar dura, ar da de lucru psihiatrilor, prietenii stiu de ce.
    Pe langa asta, spuneti ca trebuie sa fiu constient de ea, sa o simt, sa o percep. Cum sa o percep, ca nu am cornuri si bastonase ca la ochi, pentru fericire. Eu cred ca daca o pot defini in timp ce mi se intampla, aia nu e fericire.
    PS: Exemplu de fericire: fractiunea de secunda cand vedem ca am mai primit o scrisoare (pentru uituici: vedeti ultima fraza din “scris vs. video”). Pacat ca sunt din ce in ce mai rare
    🙂

    • Am scris „cornuri” in loc de „conuri”, scuze. 🙂

    • Nu lucrez în linia întâi, dar zilele la cabinet au fost destul de complicate. Și eu îmi doresc să (îți) scriu mai des 😉. Mulțumesc! ☺

      • Acum vad ca mi-ati raspuns. Profit sa-mi cer scuze pentru comentariile de la articolul cu moda, s-au dorit a fi doar niste glume nevinovate cu alti cititori, eram si foarte amuzat de cum ati descris un personaj, si ceva mai tarziu mi-am dat seama ca nu am fost in limitele bunului simt, chiar imi pare rau, imi cer iertare. De asta am si scris mai jos „suflat in iaurt”, ca parca o tin din gafa in gafa, o sa ma abtin o vreme sa mai comentez.

        • si da, am priceput mesajul cu pauza asta foarte lunga: sa scrieti dvs foarte des nu e un drept al nostru castigat. 🙂

  • Sunt adeptul teoriei ca “nu ai drept la nimic si nimeni nu-ti este dator cu nimic, nici societatea, nici natura, Daca le ceri fericirea, esti un prost, iar daca esti nedreptatit ca nu ti-o dai, esti inca si mai prost.”
    Si asta e cam tot ce stiu despre fericire.

    • Suflat in iaurt: zicerea intre ghilimele de mai sus e doar despre cunostintele mele limitate despre subiectul „fericire”, mi-o aplic doar mie, sper sa nu se inteleaga alta nazbatie, ca nu e. Mai bine lipsea.

  • Despre urari: le-am considerat intotdeauna chiar pregatirea emotionala in caz ca se intampla ce imi insira omul acela care mi le trimite.

  • A nu putea atinge idealul numit fericire, nu înseamna obligatoriu sa fii nefericit tot timpul.

  • Cât timp pot accepta oamenii să trăiască în minciună? Și cât timp se pot minți pe ei înșiși? Cred că, în cele din urmă, vine un moment în care starea omului și minciuna devin incompatibile. Până atunci e chin și disonanță cognitivă și prostie. În masă.

  • fericirea nu se invata, ci se cunoaste,
    iar cunoasterea nu e o acumulare, ci o daruire.
    daruirea e calea catre Nimicul ce-ai mai ramas, abia asa in tine incapand Totul.

    fericirea e armonia dintre Nimicul ce esti si Totul care te inunda.
    …inundate-ar si pe tine, Smarandita draga!:)))

    • deci cu cratima:))

      atunci cind cratima dintre cer si pamant lipseste :))
      ea a devenit si.
      fericirea este si-ul dintre cer si pamant, dintre bine si rau, dintre a fi si a nu fi.
      fericirea este ‘si’ !
      🙂

    • la inceput a fost Cuvantul.

      dupaia, …nus de ce, au aparut cuvintele,
      fericirea omului tinzand sa fie asamblata intr un infinit de cuvinte,
      acesta fiind si momentul in care indiferent cite miliarde de cuvinte ii indrugi unui om:)) el intotdeauna isi va mai dori unul, pentru a fi fericit!:)))

      insa am observat si ca atunci cind armonia se manifesta cuvintele incep sa se asambleze…tinzand sa defineasca un singur cuvant, fiecare cuvant care participa in acest tangou daruindu-si Intregului…esenta. pesemne ca acesta este ‘ultimul Cuvant’, pentru ca… la sfarsit este Cuvantul!

      ‘si’-ul e povestea daruirii plenare, nu a acumularii asisderea,
      el e calea spre Cuvant, care te inuda abia atunci cind are loc in tine,
      si are loc in tine abia atunci cind, spre ex, cautandu-ti inima o regasesti in alt piept, al unui alt Zambet, care insa se dovedeste a fi nu doar cel de pe urma, ci si cel dintai! 🙂

  • trăim moartea unei civilizaţii(chiar aşa!)
    tindem să rezumăm lumea numai cât ţine uliţa noastră(fie ea si jumătate de lume)
    dar cealaltă jumatate e vie,s-a păstrat sănatoasa la cap(atât cât îi este dat omului de când s-a pornit la drum)si o va vindeca pe asta a noastra,mai cu binişorul,mai cu forţa.dar nu făr’ de arginţi.
    astea doua lumi nu pot sta egale sub soare.si nu au cum sa dea tonul barboşii cu mască:)

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog