O înflorire de mare sărbătoare

Sînt redactor la Informaţia Bucureştiului, ziarul evenimentelor mari şi mici din Capitală.
Un telefon primit la redacţie mă mînă din nou pe teren, în Bucureşti.

— Dacă vreţi să veniţi la noi, avem un eveniment care cred că-şi merită locul în paginile ziarului dumneavoastră!

După o scurtă chibzuire, redactorul şef adjunct, căruia i se telefonase, conchise că, da, evenimentul merită locul în coloanele ziarului nostru. Dacă aș fi primit eu telefonul, mă îndoiesc c-aş fi fost capabil să apreciez locul evenimentului în cîmpul nostru publicistic. Această însuşire, vitală pentru un ziarist revoluţionar, începe să se manifeste de la secretarul general de redacţie în sus. Da’, ce mai încolo şi încoace, iată-mă pe străzile Bucureştilor, înarmat cu un aparat de fotografiat, gîndindu-mă deja la reportajul meu.

E o toamnă ca în proza de tinereţe a lui Sadoveanu.

Turiştii străini se bucură din plin de soarele de treabă, de frunzele veştede, de turlele lucind în soare şi de alte asemenea chestii care intră, fatal, în costul unei excursii cu autocarul în străinătate. Foind în toate părţile, ghizii sunt şi ei cum nu se poate mai bucuroşi de o asemenea vreme. Căldura a scos toţi cerşetorii în stradă, astfel că străinilor li se poate prezenta unul dintre puţinele lucruri cu care se poate mîndri capitala scumpei noastre patrii:
Mizeria.

Evenimentul care m-a scos afară din birou se petrece la serele mari ale Grădinii Botanice. Caut, pe alei, clădirea de sticlă prăfuită, care sclipeşte în soare ca o uriaşă oglindă rotundă.
Trec pe lîngă bazinul cu peştişori mai mult sau mai puţin exotici.
Lume multă, bărbaţi, femei, copii, bunici, gură-cască strînsă pe margine.

Înaintea educatoarei, înaintea învăţătoarei şi a profesorilor, peştişorii din Grădina Botanică joacă un rol decisiv în educarea viitorului cetăţean al ţării. În timp ce halesc nestingheriţi tot felul de insecte, peştişorii naivi sunt arătaţi copiilor, care s-au oprit pe marginea bazinului, neştiind dacă trebuie să se scobească în nas sau să se arunce în apă. Uneori peştişorii îşi pierd înfăţişarea blîndă şi, sărind din bazin, înghit pe toţi copii obraznici, fără excepţie. Alteori, cetăţean paşnic, peştişorul e model de virtute. Uite cum mănîncă el! îl dau exemplu taţii şi mămicile, îngrijorate, că odrasla nu se prea omoară cu mîncarea.

Peştişorul e cum nu se poate mai fericit auzind cum e lăudat.
Drept urmare, le arată coada celor de pe margine.

Pagini: 1 2