O revistă care ridică-n slăvi Războiul Mondial

Pînă la intrarea noastră în primul Război Mondial (14  august 1916), cele două tabere beligerante – Antanta și Puterile Centrale- au dus o intensă  muncă pe teritoriul României Mici pentru a convinge opinia publică de nevoia intrării în Război de o parte  sau de alta.

Alături de spionaj, gazetăria a fost unul dintre instrumentele de acțiune.

Antanta a scos la București publicația Săptămîna Războiului.

Așa cum ne arată coperțile diferitelor numere, revista era o cîntare nesfîrșită a Războiului dus de Puterile Antantei împotriva Puterilor Centrale.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „O revistă care ridică-n slăvi Războiul Mondial”

  • Oameni buni, sistemul ticalosit s-a trezit si se apara. Au vazut ca s-au acutizat nemultumirile populatiei si ca vor sa iasa in strada sa ii dea jos pe toti.
    Si cum se apara? Fac o diversiune, ca la asta se pricep, doar sunt securisti.
    In rolurile principale: basescu. care trambiteaza, ca vezi Doamne, el scoate lumea in strada. A gasit omul si motiv: acciza de 7 eurocenti. Ce a facut el prin asta? Noi cei de buna credinta care iesim in strada si sa il dam jos inclusiv pe el si ai lui, am fost confiscati de el. Pentru ca televiziunile manipulatoare gen antena3, b1, rtv, preiau cazul(diversiunea) mai departe si spun ca noi, cei de buna credinta din strada, suntem oamenii lui basescu, ca doar insusi basescu a spus asta. Cum lumea este needucata si manipulabila, ii vor crede, si nu ni se vor alatura. Ba chiar suntem discreditati, fiindca ticalosii ne-au asociat/alaturat “omului negru”,basescu, omul cel mai urat de popor. Acum intra in scena Dragnea, care zice ca daca basescu scoate oamenii in strada, adica noi, va scoate si el oamenii in strada. Astfel se mai induce o idee, si anume ca va iesi” raboi civil”. Si televiziunile manipulatoare vor induce ideea ca “omul negru”, basescu, vrea razboi civil. Aceasta idee/manipulare ordinara, are ca scop sa bage frica in oamenii care vor sa iasa in strada.
    Mda..frumoasa lucrare….doar ca baietii nu au imaginatie. E aceeasi diversiune ca in 90 la mineriada. Doar ca atunci, noi golanii, eram oamenii ” omului negru” de atunci, cel mai urat om de populatie, si anume Coposu. Pe rol de manipulator ordinar era TVR. Iar rolul lui Dragnea era a lui iliescu, car a chemat minerii sa ne bata.
    Oameni buni, daca nici acum nu intelegeti ca acestia sunt in cardasie, basescu cu ai lui, usl-istii, cu televiziunile lor (antena3, rtv, b1), care doar se rotesc la putere, ne pacalesc ca ei “chipurile” se cearta la televizor, ca fac aliante cum vor muschii lor in orice moment. Cand ei de fapt ne mint, ne prostesc si ne fura impreuna. Nu stiu cum altfel as putea sa va dovedesc. Dar poate priviti realitatea din 89 pana in prezent. De fapt asa e cel mai simplu sa va convingeti

Lasă un comentariu pentru Madalin Minea Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mircea Diaconu: „Președintele Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu”

Interviu cu Mircea Diaconu, candidat independent susținut de alianța ALDE-ProRomânia, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 10 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi