România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Oamenii anului. Diferența dintre egoismul științei și mărinimia înțelepciunii

Omul cât trăiește învață! O mostră de înțelepciune populară care se dorește când constatare, când îndemn, și lasă foarte puțin loc pentru asentiment. Fiindcă nu se referă numai la școală sau la știința în sine, ci și la lecții de altă natură. Școala este un loc în care ne putem duce sau pe care-l putem evita. Ne putem lăsa educați sau putem fi cât se poate de recalcitranți. Nu se poate spune același lucru despre viață, care ne predă lecții după lecții, fie că vrem sau nu. Învățătura școlii ne insuflă știință, cea a vieții ne conferă înțelepciune. Dar oare chiar beneficiem cu toții de cunoștințele distribuite? Și, dacă o facem, extragem din ele ceea ce trebuie? Iar dacă da, pentru cât timp? Ce termen de valabilitate au ele? În fond, istoria ne-a arătat că nu prea obișnuim să păstrăm multe în memorie, ci doar puținul care convine fiecăruia.

La finalul fiecărui an ni se pun (sau ne punem singuri) întrebări precum: Ție ce ți-a adus anul care trece? Cu ce ai rămas de la anul ăsta? Ce vrei să schimbi în anul care vine? Multe dintre răspunsuri o să fie standard, de anul trecut și din anii precedenți, împachetate frumos, precum cadourile sub pomul de Crăciun. Unele răspunsuri o să fie ceva mai sincere, incluzând remușcări, regrete sau mici revolte pentru planuri eșuate din motivele cele mai diverse (din care de multe ori sunt omise propria inerție și abulia cronică).

Mulți vor da vina nereușitei și pauperității cunoștințelor acumulate pe lipsa de timp și de oportunități, pe soartă, pe conjunctură, pe constelații nefavorabile, pe… pandemie. Da, 2020 a fost maleficul an al pandemiei. Care pandemie? Cum care, că doar a fost una singură! Cea care ne-a dat peste cap toate planurile, toată organizarea, educația, sănătatea, finanțele, economia. Pandemia ne-a schimbat viața și a făcut din noi alți oameni. Alți oameni? Așa să fie?

Pandemia a bulversat totul. O situație fără precedent în perioada postbelică. Oare? Și cum rămâne cu celelalte provocări și pandemii care bântuie de decenii, unele de când lumea? Dar cu HIV/SIDA, foametea, malaria, holera, tuberculoza, sărăcia a 60% din populația globului, care deține doar 2% din avuția planetei, și lăcomia unui singur procent, care deține aproape jumătate din bogăție? Unde au rămas poluarea mediului, încălzirea globală și… migrația? Oare ce vor mai fi făcând acei refugiați care năvăliseră peste noi ca un tsunami uman prin 2015 și ne-au tot amenințat liniștea de atunci încoace? Pe unde or adăsta? Oare ei cum s-au descurcat cu pandemia? I-o fi sprijinit cineva, măcar cu vorba? S-ar părea că toate au fost rezolvare de năvala Covid.

Fără îndoială, fiecare dintre noi a avut parte de o mulțime de experiențe în anul care s-a încheiat. Ce am învățat și cu ce am rămas eu? Am învățat mult mai puține despre virus (bine, poate și pentru că dispuneam deja de un bagaj inițial de cunoștințe) decât am aflat despre oameni. Despre oamenii din spatele măștilor. Portul măștilor, distanțarea și izolarea au relevat pe neașteptate o grămadă de lucruri despre natura umană. Sigur că nu am aflat totul, dar mi s-a dezvăluit o mare parte din apariția, odinioară bine ascunsă sub masca originală, aceea pe care fiecare o purta zilnic și o schimba periodic, adaptând-o împrejurărilor. O bună parte din comportamentul altminteri controlat cu precizie și bine determinat. Am învățat că cel mai greu lucru este să-ți păstrezi cumpătul și mintea întreagă în condițiile în care mai toți din jur par dispuși să și le abandoneze. Mulți tind să se agațe ferm de o opinie care de cele mai multe ori nu le aparține.

Anul 2020 a fost epoca de aur pentru mult-căutații și adulații formatori și dirijori de opinie. În fond nimic fals, la urma urmei, oamenii simt nevoia apartenenței la un grup și a mersului într-o direcție comună. Dar oare acei influenceri au înțeles vreodată responsabilitatea covârșitoare care le apasă pe umeri? Una este să adopți decizii cu impact doar asupra vieții tale – și eventual a familiei – și cu totul alte dimensiuni dobândește concentrarea și direcționarea maselor umane într-o direcție anume, care poate fi cea corectă dar și una total eronată. Cine își va asuma eșecul și care vor fi consecințele? Mulți dintre aceștia seamănă cu vestitul pom lăudat, la care – spun înțelepții – e bine să nu mergi cu sacul, indiferent dacă pomul se laudă singur, așa cum își strigă marfa vânzătorii de la tarabele din piață, sau dacă o fac alții pentru el, unii care doar îi comercializează fructele în schimbul procentelor din profit, fără să le fi gustat ei înșiși.

Unii pretind a fi oameni cu carte, și chiar citesc mult. Citesc și pentru urmăritorii lor, pentru a-i lumina indirect și pentru a le lua de pe umeri povara nu întotdeauna plăcută a lecturii, în schimbul unor like-uri. Critică școala – care ne toarnă cu pâlnia și uneori cu forța cunoștințe „perimate” – și ne purifică în schimb mintea cu produse preferate și selecționate doar de ei. Cu timpul ajung să-i convingă de justețea argumentelor pe discipoli, iar uneori reușesc să se convingă chiar și pe ei înșiși. Dar i-a urmărit vreodată cineva în acțiune, în caz că trec cu adevărat la fapte? Dacă ne luăm suficient timp și îi urmărim cu atenție, dezvelim contrast după contrast. Dacă le lăsăm suficient timp și spațiu de desfășurare (și internetul o face cu generozitate!), o să constatăm cum se contrazic ei înșiși de la o zi la alta, de la o vorbă la alta, de la un fapt la altul.

Trucul este acela de a le acorda doar atât timp cât este absolut necesar. Astfel încât să nu le oferim ocazia de a pune stăpânire pe discernământul nostru. Și aici intervine înțelepciunea, uneori și acel bagaj emoțional, un fel de al șaselea simț, care face diferența între a fi și a nu fi… tras pe sfoară. Diferența dintre egoismul științei și mărinimia înțelepciunii. Bunicul meu avea puțină carte. De la el am învățat însă mai multe despre viață decât ni s-a predat ani de-a rândul la școală. Nu mă refer, se înțelege, la aceleași cunoștințe. Învățătura bunicului meu se aseamănă cu cea pe care mi-am luat-o singură din anul care a trecut. De la bunicul meu nu am învățat pe dinafară cele zece porunci – nici măcar nu știam că ele există sau că se cheamă astfel –, ci cum să le dau ascultare ca și când ar fi fost lucrul cel mai firesc din lume. Fiindcă bunicul ne „preda” lecția pe viu, trăind în conformitate cu acele porunci aflate la baza existenței sale.

Ce am mai învățat de la an și de la oamenii lui? Să încetăm să mai batem la uși închise, mai degrabă să luăm aminte la acelea care ni se deschid, urându-ne bun venit. Fiecare ușă care ni se închide în față poate deschide altele altundeva. Să nu le mai vorbim oamenilor cărora le place să se audă doar pe ei, fiind sau prefăcându-se surzi la tot ce vine din afara convingerilor proprii. Am aflat că oamenii sunt foarte ușor de dezechilibrat. Că, pe cât de greu este să „cultivi” un om, pe atât de ușor se lasă acesta pradă prostirii, mai ales celei colective! Că (dez)informarea circulă acum mai nestingherită, mai rapid și mai eficient decât oricând.

Am remarcat că oamenii sunt solidari și sunt capabili de sentimente frumoase doar atunci când sunt cu adevărat la ananghie cu toții. De îndată ce unul scoate capul să tragă o gură de aer, se declanșează resentimentele. Că pandemia ne-a reamintit de vulnerabilitate, așa cum războaiele le-o reaminteau generațiilor anterioare. Că e bine să fii independent și sociabil în același timp. Să știi din toate câte ceva, fără însă a revendica deținerea adevărului absolut, fiindcă nimeni nu îl deține. Că n-ar fi rău să-ți cunoști locul și posibilitățile și să lași rațiunea să lucreze. Uneori și intuiția e mai bună decât a încerca să dai ascultare corului pe mai multe voci care-ți insuflă teama până în măduva oaselor. Că nu toți suferă în pandemie, ci că unii se pot îmbogăți și mai mult din sărăcirea altora… Nu, nu, am greșit: Ultima nu este nici noutate și nici învățătură. E mai degrabă realitatea obiectivă care domină lumea încă de la începuturi.

La finalul anului se obișnuiește să se selecteze omul sau oamenii anului. Acela sau aceia care se pot mândri cu cât mai multe prestații speciale. Se înțelege că în „anul pandemiei” printre oamenii care vor beneficia de grandioasa distincție se vor afla și cei din linia întâi a „luptei anti-Covid”. Când scriu articolul nu știu dacă ei vor veni din politică, din cercetare, din mass-media fidelă câmpului de bătălie sau din ampla grupare a modelatorilor de opinie. Oamenii mei sunt, așa cum spuneam, aceia care și-au păstrat mintea limpede și care nici nu s-au lăsat duși de val, nici nu l-au luat cu asalt, zbătându-se și consumându-și energia inutil. Și nici nu au alunecat dintr-o extremă în cealaltă, ci și-au păstrat poziția precum stâncile în fața talazurilor, încercând să reflecteze și să înțeleagă.

Am auzit întâmplător răspunsul unui om simplu, de la sat, dat unui reporter care încerca să facă o modestă statistică a efectelor educative ale pandemiei. Omul nu s-a sfiit să dea drumul gândurilor fără prea multe înflorituri. Întrebat fiind cu ce învățături s-a ales de la anul aflat pe trecute, el a răspuns franc: „Nu am învățat nimic. Ce să fi învățat și de la cine?”. Un răspuns-întrebare care ar trebui să ne dea tuturor mult de gândit.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Oamenii anului. Diferența dintre egoismul științei și mărinimia înțelepciunii”

  • A fost anul marii Resetari Globale,asa cum vor Marii Baieti.Ce repercursiuni vor fi pentru tot globul,vom vedea noi prostimea mondiala,in anii care vin(care sunt planurile Marilor Baieti pentru noi).Ocum nimic nu e intamplator,ca au vrut Marii Baieti,sau Divinitatea sa ne o dee peste bot,sau si unii si altii.Vom vedea…

  • A fost un an al stresului plenar.

    A fost un an al adevarului.
    Cunoscuti au devenit, adesea, de nerecunoscut.

    Putini oameni au ramas egali cu ei insisi, anul asta.

    Mai inainte ca pandemia sa fie prezenta oficial si in Ro am avut senzatia ca lumea urmeaza sa fie excitata, pandemia cu asta ocupindu-se, insa doar pentru ca cineva, undeva, s-o cunoasca pe de-a-ntregul, observand-o
    asta a fost, pentru mine, pandemia, inca din start,
    o constructie a Mintii!

    cu ani in urma, chiar inainte de Dieselgate, imi spuneam ca toate civilizatiile pot fi randuite intr o progresie fibonacci.
    insa fiecare civilizatie se dezvolta, de asemenea, in acelasi stil.
    spre ce?
    mi-am zis, intre timp, ca o singura varianta exista,
    Desavarsirea…deja existenta,
    prin urmare ‘politica Oului Absolut ‘ e Destinatia Finala.

    prin urmare, pentru mine, acest an a fost unul in care toate ‘povetile fibonacci’ si-au gasit locul in spatiu si timp, coborand din viitor in realitate.

    prin urmare, daca m-ai intreba ce s-a-ntamplat anul asta, io as raspunde linistit ca a fost un an al Cunoasterii,
    primul de acest fel din istoria acestei civilizatii,
    ea, Cunoasterea, fiind posibila pentru ca lumea mare si-a aratat fata,
    iar asta a fost posibil pentru ca lumea mare a fost supusa unui stres plenar, moartea si povestile cu morti fiind nu doar cauza manifestarii stresului plenar ci si numitorul comun al zilelor acestui an.

    prin urmare ce urmeaza?,…analizand, din aceasta perspectiva!, evident, urmatorul an?
    pai…cam ce urmeaza dupa ce un om isi face analizele:))
    o schema de ‘tratament! :)))
    care e tinta tratamentului? pai…, cata vreme exista Cunoastere despre starea curenta, putem ajunge, cu tratamentul potrivit, intr o stare…predefinita!, tratamentul mulandu-se in acest caz pe…un proiect!, zic io:)

    spre deosebire de maestru, care afirma ca omul a fost pus la indoiala de un virus!, si ca omenirea s-a dovedit total nepregatita,
    eu ma situez fix in celalalt capat:))
    adica accept, cu bun-simt, ca aceasta civilizatie mai are oleaca si se desavarseste, prin urmare e…cu mult mai capabila! sa tina in frau dinamici…decat credem noi, oamenii normali.
    prin urmare eu cred ca anull 2020 a fost primul an in care aceasta civilizatie a fost:
    scoasa asumat din starea de echilibru,
    excitata plenar sub stres asisderea,
    monitorizata plenar, orice reactie fiind inmagazinata spre a fi analizata ulterior
    prin urmare…cam toti de prin lume si-au arata masura, exista Cunoastere despre ei, iar ea a fost ‘adunata’…de la politicieni in jos! si-n sus!:))))

    lumea mare a uitat ca acum 5…6 ani se vorbea despre segmentarea pe profile psihologice a…cam intregii populatii a unui stat:)), povestea e vasta…,
    insa io iau in seama esentialul din…ce s-a uitat, poate: faptul ca au trecut…atitia ani de-atunci…:)))
    mai simplu spus, povestea de-atunci doar s-a facut mare, capabila, ohooo…, poate chiar Capabila::))
    ca urmare a catalizatorului…de anul asta aceasta cunoasterea doar a fost adancita.

    insa tot atunci, la inceputul pandemiei, mi am zis, chiar si paici:)), ca acest virus e o nonactiune. acest fapt rezulta din alte si alte povesti, insa el avea la dispozitie o singura varianta de exprimare: nonactiunea

    ( de unde a si rezultat ca Revolutia Mondiala care e obligatorie in dinamica oricarei civilizatii care tinde sa se desavarseasca
    tre sa fie initiata printr o nonactiune!,
    pentru ca Demolarea tre sa fie plenara, adica..toate! sistemele sociale se cer a fi innoite,
    prin urmare chiar si cel politic,
    or cea care-i lasa in offside pe toti!, obligandu-i pe toti sa Actioneze, reactionand la manifestarea ei, e…o nonactiune. in final cei care au inceput Revolutia Mondiala…cu o Actiune sint si cei prin care se va… inchide Revolutia Mondiala, insa de data asta se va manifesta Reactiunea! asupra lor, fapt care – va scoate din joc toate sistemele sociale, ele fiind, abia astfel!, declarate Incapabile in mod absolut! )

    asa ca in timp ce altii considerau ca omenirea nu e capabila sa faca fata unui virus, mie mi se parea ca e ultracapabila!, Revolutia Mondiala parand a se desfasura…’intelept’.

    constatand ca Revolutia Mondiala a inceput cu o nonactiune,
    cu un virus gigant care s-a dovedit, ulterior, ca e…macar mai mitilel:))),
    insa care a adus in starea de stres plenar intreaga planeta:)),
    am ajuns la concluzia ca…iauite!, exista si Antiintelepti!:)))

    acesta fiind si momentul in care au aparut ‘superpozitiile’ despre care am tot vorbit paici, si care sant omniprezente in dinamica Universului:))

    prin urmare…am avut la ce sa ma gandesc anul asta,
    bucuria mea, de copil, recunosc, fiind…’sa ma gandesc la ceva’ :)))
    daca se poate la ceva greu de tot…ce tare ar fi!:))))

    a fost si anul in care am ajuns la concluzia ca e mare lucru sa fii Prost!, deci cu p mare:)), motiv pentru care, cu prima ocazie, i-am urat si prietenului tau, Viorel Zaicu, sa fie un Prost!, cu orice pret!:))) ( mi am permis aceasta urare doar pentru ca, din cate am observat, citindu-l e un filozof grandios 🙂 )
    :)))

    una peste alta, a fost un an si cu bucurii, io, din acest punct de vedere, al ‘temelor de gandire’, simtindu-ma permanent ca un copil sub bradul de Craciun!:))))

    …a fost si anul in are am remarcat ca ‘referinta’ a acestui blog esti tu, Steliana Huhulescu.
    starea de echilibru pe care o porti…iti vine s-o imbratisezi!:))), asa de ‘frumoasa’ e:)

    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *