Odessa – un film în favoarea propagandei ruseşti

Întîlnit la intrarea în BAR, Alex Stoenescu ţine să mă convingă că în urmă cu decenii (1983, zice el) ne-am fi întîlnit prima oară la Biblioteca Academiei. De aceea, discuţia dintre noi debutează cu Vă felicit pentru împlinirea a 30 de ani de cînd ne-am întîlnit!

Fac o mutră ambiguă, deschisă tuturor interpretărilor.
Alex Stoenescu mă îndeamnă să-mi amintesc.
Era undeva, într-o sală de la subsol, citea nu ştiu ce ziar. Eu (descris de el acum drept un ins cu plete) parcurgeam Universul.
Şi că la un moment dat aş fi venit la masa lui, pentru a-l întreba (recunoscîndu-i competenţa în domeniul armamentului) despre o fotografie surprinzînd un Stukas în picaj.

Rezultă din istorisire că eu mi-aş fi exprimat, la vremea respectivă, nedumerirea faţă de legenda la fotografie:
Un bombardier în picaj.

Se înţelege că el m-a lămurit.
Se înţelege că eu am fost încîntat de lămurire.
Mutra echivocă mă ajută să nu-mi mărturisesc gîndurile.
Dacă n-ar fi aşa, Alex Stoenescu ar afla de mirarea care m-a cuprins la vestea că aş fi avut cîndva, în viaţă, vreo întîlnire de acest fel cu domnia sa.

Admiţînd că memoria îmi joacă feste, Logica mi-a rămas însă vie.
Potrivit Logicii:

1. Nu mă puteam întîlni într-o săliţă de la subsol, deoarece Biblioteca Academiei n-are şi n-a avut niciodată o sală de lectură la subsol.
   Într-adevăr, înainte de 1989, timp de vreun deceniu, mi-am sacrificat viaţa citind presa vremii la BAR.
   Pentru ziarele sugerate de Alex Stoenescu, săliţa, zisă şi cu numărul trei, Specială, pentru că aveai nevoie de o legitimaţie specială, se găsea undeva la etaj.
2. Poate că el citea, într-adevăr, reviste militare.
   Eu însă n-aveam cum să citesc Universul din timpul Războiului, din simplul fapt că epoca studiului meu începea în 1945.

Ca de obicei în astfel de împrejurări (cînd mi-e jenă de jena interlocutorului) mă grăbesc să trecem la un alt subiect.
Un tip, văzut, parcă, la o televiziune de ştiri, a făcut un film, Odessa, prin care-şi propune să arate lumii grozăviile comise de Armata română la Odessa, sub mareşalul Antonescu.

Despre această chestiune ziarul Adevărul i-a solicitat lui Alex Stoenescu un punct de vedere.
Despre acest punct de vedere înfirip rapid o discuţie cu Alex Stoenescu – deşi, dimineaţă fiind, mă aflu în întîrziere faţă de programul zilnic de bibliotecă.

El pipăie rapid în proiectul Odessa mugurele unei conspiraţii ruseşti. Exagerarea cifrei morţilor e făcută de ruşi întîia oară în Cartea neagră, scrisă de Ilya Ehrenburg.

Dintr-un motiv de loc complicat – ar trebui să adaug eu. În bătălia care se duce şi azi în chestiunea celui de-al doilea război mondial, ruşii au tot interesul să apară drept purtătorii de jertfe ai conflagraţiei.

Represiunea de la Odessa e folosită nu atît împotriva României (are vreo importanţă pentru Germania de azi crimele comise de Germania lui Hitler – ieri?!), cît mai ales pentru legendarizarea Marelui Război Pentru Apărarea Patriei.

Asta ar trebui să spun.
Sau, ca să fiu corect, lucrurile acestea mi-au venit în cap, după ce-am ajuns acasă, ba chiar mult după, cînd m-am apucat de scris.