Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Olimpiada drogurilor: Uriașul scandalul Kamila a ajuns până la Kremlin

Nu am atins stadiul de decădere încât să ne întrecem în droguri. Dar nici prea departe nu suntem. Legendarul meu coleg de la Agerpres, Ilie Goga, avea o vorbă: „Pentru ce fac atâta caz de dopaj la ciclism când este evident, de mult timp, că toți concurenții se dopează?”.
Până atunci, iată o întrecere a declarațiilor, toate legate de efectele devastatoare ale Scandalului Kamila.

Kremlinul se implică.
Autorităţile de la Kremlin au anunţat vineri că o susţin „în totalitate” pe tânăra patinatoare rusă Kamila Valieva, aflată în centrul unui caz răsunător de dopaj la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, după ce a fost testată pozitiv la o substanţă interzisă, informează agențiile internaționale de presă.

„O susţinem în totalitate, la infinit, pe Kamila Valieva şi facem apel la toată lumea să o susţină”, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
„Îi transmitem Kamilei: Nu-ţi ascunde faţa! Este rusoaică, participă la concursuri şi câştigă”, a adăugat Peskov.

Neînvinsă până acum la primul ei sezon la senioare, Valieva a fost testată pozitiv la trimetazidină, cu ocazia unui control efectuat pe 25 decembrie, în timpul Campionatelor Rusiei, de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA), potrivit unui comunicat al ITA, autoritatea însărcinată cu controalele antidoping în timpul Jocurilor Olimpice.
Trimetazidina, folosită pentru tratarea anginei pectorale, a fost interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) din 2014, deoarece îmbunătăţeşte substanțial circulaţia sângelui, contribuind astfel la creşterea performanţelor sportive.

„Suntem convinşi că este vorba de un fel de neînţelegere”, a adăugat Dmitri Peskov, făcând apel să se aştepte până când Comitetul Internaţional Olimpic va termina de analizat acest caz şi „va lua o decizie”. „Deci, deocamdată, noi o susţinem cu toţii pe Kamila Valieva şi îi dorim succes”, a adăugat oficialul rus.

Sportiva se bucură şi de susţinerea Comitetului Olimpic Rus, care a dat publicităţii un comunicat în care precizează că Valieva „are dreptul să se antreneze şi să concureze fără restricţii, cu excepţia cazului în are Tribunalul de Arbitraj pentru Sport decide altfel”.

În opinia Comitetului Olimpic Rus, în condiţiile în care testul respectiv a avut loc înaintea Jocurilor, nu există niciun motiv ca acesta să pună la îndoială medalia de aur câştigată luni de echipa rusă de patinaj artistic, din care a făcut parte şi Kamila Valieva.

*

Bine, dar cine este de vină ?
Un răspuns pertinent îl oferă legenda sportului german Katarina Witt.

Fosta mare patinatoare germană Katarina Witt, cu două titluri olimpice şi patru mondiale în palmares, a opinat că anturajul rusoaicei Kamila Valieva, 15 ani, este responsabil pentru testul pozitiv la o substanţă interzisă care a declanşat uriașul scandal de dopaj la JO de la Beijing.

„’Recentele ştiri groaznice din patinajul artistic, sincer, m-au afectat. Kamila Valieva este o tânără şi un copil minune ale cărei performanţe şi graţie au încântat întreaga lume la doar 15 ani. Este minoră, depinde de adulţi şi ea nu poate fi blamată în acest caz”, a scris Witt, campioană olimpică pentru Germania de Est în 1984 şi 1988, pe pagina ei de Facebook.
„Acest scandal este un punct de cotitură dramatic pentru tinereţea ei şi cariera ei promiţătoare, sper din tot sufletul că sunt destui oameni alături de ea să o susţină, să o protejeze şi să o încurajeze”, a adăugat Witt, 56 ani.

Fosta patinatoare germană, de şase ori campioană continentală, susţine că Valieva nu poate fi făcută responsabilă pentru testul pozitiv şi arată spre anturajul rusoaicei.
„Ca sportiv, tu urmezi întotdeauna sfatul celor de încredere, în acest caz a ascultat probabil de antrenorul ei şi de echipa medicală. Este o ruşine şi responsabilii adulţi ar trebui suspendaţi din sport pentru totdeauna. Ce i-au făcut cu bună ştiinţă, dacă se va dovedi adevărat, nu poate fi depăşit ca inumanitate şi face ca inima mea de sportivă să strige la infinit. O admir pe Kamila ca pe o stea radiantă care a explodat pe orbita lumii internaţionale de patinaj şi îmi doresc foarte mult să rămână acolo”, a spus Witt.

Participarea patinatoarei ruse Kamila Valieva la Jocurile Olimpice de la Beijing este suspendată până la o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), aşteptată înainte de debutul competiţiei individuale feminine, marţea viitoare, după ce favorită la aurul olimpic a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă.
Stea radiantă. Asta e chiar frumos spus.
Uriașul scandal de dopaj nu are efecte doar la Kremlin, în moralul zdruncinat al sportive, dar și în expresii greu de uitat.

YouTube player

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *