Pandemia pompieristică. Măști faciale și alte instrumente de încurcare a minții

Greu poți găsi în istoria umanității ani cu mai multe, mai absurde, mai suprapuse și mai scăpărătoare controverse decât 2020. Episodul de față încearcă să facă puțină ordine în ringul argumentativ din bătălia măștilor, care zilele astea a isterizat toată floarea semicunoscătoare și sfertorezonabilă a Apusului. Dar mai înainte cercetăm, conform promisiunii din primul episod, două argumente scăpate din lanțul rațiunii.

Primul este utilizat preponderent de lachei agresivi care au aterizat fortuit în tagma medicală, în principal pentru că din prelungul parcurs de formare a medicilor lipsesc examenele de logică și de etică, ceea ce permite multe cariere în domeniu destul de independente de arta îngrijirii bolnavilor. Schema de argumentare îmbracă diverse forme și are mulți emitenți, dar în general sună cam așa: „Dacă nu crezi în Covid, te așteptăm (cu lumânări) la spital (unde o să dai colțul, fiindcă așa meriți).”

Una dintre rudele lui apropiate e „Dacă nu sunteți cuminți (și nu respectați ce vă spunem noi), vă băgăm iar la țuhaus”.

Desfășurat, ar intra aproximativ în următoarea schemă: „Există persoane care nu cred că există virusul/boala. Aceștia ar trebui să vadă cât de rău e când se molipsesc. Deci, persoanelor care nu cred le urez să se molipsească (sau chiar să moară).” Mai pe scurt: „O să vedeți voi că există virusul, după ce muriți! (Proștilor!)” Sau, în varianta politică: „Stați în casă (/purtați botniță), nesimțiților, dacă nu vreți să ne credeți că virusul e foarte periculos.” La fel ca în cazul primului argument de data trecută, vorbim de un tipar din gama sofismelor de relevanță care, tehnic, se numește (argumentum) ad baculum („argumentul cu trimitere la baston”). În limba română avem expresia „a arăta (cuiva) pisica”, care exprimă metaforic spiritul manevrei: intimidare sau amenințare în loc de temeiuri sau dovezi. Cum ar veni, „dacă faci (nu faci) cutare, o încasezi”. Este și unul dintre cele mai eficiente mijloace de „convingere”, pentru că în 99,99% din cazuri frica bate rațiunea.

Tâlharii nu umblă neînarmați, pentru că riscă să ajungă în situația de a fi nevoiți să convingă victima să cedeze de bună voie bunurile de valoare. Nu e chiar așa simplu să reușești asta. Uneori e greu s-o faci și când ești înarmat. Cum la televizor sau pe internet ameninți degeaba pe cineva cu cuțitul sau pistolul, autoritățile nu recurg la arme convenționale, ci vin cu surogate adecvate pentru amenințarea la distanță. Mai grav e atunci când face asta un medic, pentru că, oricât de subtilă ar fi exprimarea, vorbim practic de o amenințare cu moartea. Carevasăzică, în loc de date corecte, complete, concludente și transparente, autoritățile sanitare, politice, strategice și alergice aduc în lupta pentru convingerea populației amenințări. Curat rațional și profund științific!

Al doilea argument „forțos”, favorit pe plaiurile mioritice, este un bătrân sofism din dulapul dovezilor insuficiente, sertarul cauzelor false: post hoc, ergo propter hoc („după aia, deci din cauza aia”). Îmbracă diverse forme, dar în general spune unul și același lucru: „Numărul de cazuri a crescut după ridicarea restricțiilor (deci din cauza ridicării restricțiilor).” Presupunând că așa arată datele și că avem un context neschimbat în alte privințe, nu există niciun temei rațional care să ne permită să susținem una ca asta. Ca să infirmăm această ipoteză e suficient să găsim fie și un singur exemplu în care ridicarea restricțiilor nu a fost urmată de o creștere a numărului de cazuri. (Din fericire sunt destule în jur, chiar și la noi.)

În anumite instanțe acest mod de infirmare poate părea contraintuitiv. Ne vine să zicem că pentru a demonstra nulitatea ipotezei e suficient să apară o dată efectul fără prezența cauzei respective, numai că într-un astfel de caz poate fi vorba pur și simplu de apariția aceluiași efect dintr-o altă cauză, ceea ce nu exclude posibilitatea ca același efect să apară și din cauza pe care am luat-o în calcul inițial. Unul și același efect poate avea cauze diferite (o pată pe asfalt poate avea destul de multe cauze). Prin urmare, pentru a infirma legătura de cauzalitate e suficient să găsim una sau mai multe instanțe în care presupusa cauză nu e urmată de presupusul efect. În astfel de cazuri putem trage concluzia că ipoteza inițială nu stă în picioare. Sigur, dacă introducem în discuție și conceptul „condiție”, situația se complică, dar nu slăbește o astfel de concluzie. Însă nu avem nevoie de chiar atât de multă filosofie ca să ne dăm seama că sloganul nostru e sofism, nu argument.

Dacă Nea Gigi strănută și pe urmă cade guvernul, cauza crizei politice nu e neapărat strănutul lui Nea Gigi. Iar ca să ne convingem de asta e suficient să îl ținem sub observație: prima oară când strănută și nu cade guvernul putem să începem să căutăm alte cauze ale fandacsiei, pentru că enunțul „Strănutul lui Nea Gigi duce la căderea guvernului” s-a dovedit fals. O situație cât se poate de actuală este cea în care victimele accidentelor de diferite tipuri sunt considerate „decese Covid” pentru că au avut un test pozitiv. Nu degeaba unul dintre postulatele lui Koch pentru determinarea unui agent patogen prevede următoarea condiție pentru stabilirea relației de cauzalitate dintre microorganism și boală: dacă respectivul agent este prezent, trebuie să fie urmat de apariția bolii! (Deci, dacă este prezent și nu e urmat de apariția bolii, nu el este cauza bolii.) 

Din păcate, urechismele în materie de argumentație ale autorităților din întreaga lume — și ale publicului deopotrivă — conduc la tot felul de aberații. N-ar fi nicio noutate, numai că de data asta fenomenul a devenit planetar: pentru prima oară în istoria omenirii, câtorva miliarde de oameni li s-a interzis să meargă la lucru, să călătorească, să se adune, să treacă unul pe lângă altul etc. Mai nou, nu au voie să umble cu nasul și gura neacoperite. Spre binele comun – zic autoritățile politice și o bună parte dintre cele medicale. În general, atunci când e vorba despre noutăți argumentele sunt la fel de bune, indiferent dacă sunt pro sau contra. Necazul e că sunt și la fel de neîntemeiate științific. Oponenții încearcă să demonstreze că portul măștii are efecte negative asupra sănătății. Conformiștii agresivi încearcă să demonstreze că portul măștii împiedică transmiterea virusului (deci „salvează vieți”). Ambele poziții au doze sensibil egale de umor involuntar. Dacă Nelu poartă mască și nu leșină, nu înseamnă că putem trage concluzia „Masca nu e nocivă”. Dacă Nelu leșină, nu putem trage concluzia „Masca e nocivă”. Nu putem face asta nici dacă slăbim concluziile, adăugând mențiunea „poate fi”. Prin urmare, bătălia „argumentelor științifice” e ridicolă.

Singurele certitudini pe care le putem avea când vrem să facem legătura între știință (adevărată) și portul măștii ca mijloc de protecție sunt următoarele:

  • Epidemiile sezoniere nu s-au împiedicat niciodată definitiv în vreun mijloc de prevenție la care au recurs oamenii. La fel ca vaccinurile sau izolarea la domiciliu (a celor bolnavi), măștile nu au oprit niciodată răspândirea unei epidemii. Ca să ne dăm seama de asta e suficient să studiem puțin cazul gripei de anul trecut din Japonia, țară în care portul măștii e normă socială.
  • Este imposibil să demonstrăm științific faptul că o anumită măsură poate împiedica (fie și doar parțial) răspândirea unui virus într-o populație, pur și simplu pentru că ar trebui să cuprindem într-un studiu o populație întreagă. (Studiul pe eșantioane „relevante” nu poate oferi certitudini, ci doar probabilități.) E greu de crezut că o reușim asta în următoarele două secole, fie și cu un orășel de 10.000 de locuitori. (Chiar și așa, un cârcotaș ne poate pune condiția grupului de control, ceea ce spulberă orice posibilitate de realizare a studiului.) După cum o să vedem mai jos, o astfel de demonstrație nu a fost posibilă nici în medii controlate, darămite în spațiul public. Bineînțeles, dacă nu părăsești domiciliul în timpul epidemiei e puțin probabil să te îmbolnăvești (presupunând că te-ai izolat la timp și poți să ții la distanță toate sursele potențiale de infectare), dar asta nu are nicio relevanță pentru desfășurarea generală a episodului epidemic, și nici pentru demonstrația științifică a eficienței măsurii. În fond, e imposibil să falsifici o afirmație de genul „Dacă nu ești în viață, nu te îmbolnăvești (și nu poți muri) de gripă”.

Dacă încercăm să găsim puțină lumină la Măria Sa Studiul Științific, se lasă noaptea, așa cum putem vedea în cea mai recentă metaanaliză publicată în presa academică serioasă. Mai întâi, foarte puține studii pot fi considerate relevante atunci când aplicăm criterii științifice stricte. În jur de 5%. Pe urmă, cele mai multe dintre ele sunt observaționale, ceea ce înseamnă că sunt necontrolate (așa cum cere standardul științific), deci au concluzii destul de fragile. Așa că, proporția studiilor „solide” cade sub 2%. Și mai pe urmă, țintele sunt mediile clinice sau de laborator, ceea ce nu ne permite decât inferențe malformate când vrem să transferăm concluziile în spațiul public. În sfârșit, după cum o spun chiar autorii metaanalizei, „dovezile sunt foarte puține, iar concluziile sunt logic inconsistente, atât în cadrul unui singur studiu, cât și în comparație cu alte studii”. În termeni lumești, tot ce se poate spune sigur despre capacitatea de protecție a măștilor în medii clinice și de laborator începe cu „S-ar părea că”.

Să continuăm puțin periplul științific. Două societăți medicale franceze publică o înștiințare în care atrag atenția că nu toate măștile au efectul scontat, ci doar acelea care corespund anumitor norme. Pe deasupra, nu trebuie să le poarte toată lumea, ci doar anumite categorii de persoane, în anumite circumstanțe. Așadar, din nou avem limitări serioase când vine vorba de eficacitate.

Foarte interesant este și un succint raport al Institutului Norvegian de Sănătate Publică. Observațiile și concluzii sunt limitate drastic prin precizări referitoare la condițiile în care sunt valabile sau sunt însoțite de mențiuni care slăbesc observația/concluzia: „rezultatele variază foarte mult”, „indică un efect protector redus”, „pentru stabilirea eficacității… este nevoie de cercetări suplimentare”, „nu există dovezi solide” etc. Dar studiul conține și o observație destul de îngrijorătoare: „Dat fiind numărul relativ scăzut de cazuri Covid-19, presupunând că măștile faciale sunt considerate eficiente, diferența între ratele de infectare cu și fără portul măștii ar fi mică. Presupunând că infecția afectează 20% din populație și presupunând că portul măștii reduce riscul [de infectare] cu 40%, în situația epidemiologică actuală, pentru a preveni o infecție pe săptămână ar trebui să poarte mască 200.000 de persoane.” E suficient să observăm câte presupuneri au făcut autorii… Restul ține doar de puterea fiecăruia de a pătrunde absurdul „noii normalități”.

Putem așadar să susținem argumentat că trebuie să purtăm (sau să nu purtăm) mască? Nicidecum. Singurele argumente cu valabilitate științifică — în anumite condiții — sunt strict limitate la un mediu restrâns (în general spitalicesc sau de laborator), dincolo de care întemeierea e dată doar de convingerile fiecăruia. Vrei să porți mască pe bicicletă? Când înoți? În parc? În casă? În mașină? Foarte bine. Vrei să-i obligi și pe ceilalți s-o poarte? Foarte bine. Vrei să scoți în afara legii această obligativitate? Iar bine. Numai că trebuie să fii conștient că singurele argumente „imbatabile” pe care le ai la îndemână sunt „Pentru că așa cred eu că e bine”, „Pentru că mi-e frică”, „Pentru că așa a zis doctorul”, „Pentru că așa a zis la televizor” etc. Altfel spus: „Uite de-aia!” Niciun astfel de argument nu este valabil. Știința (integră) nu poate fi trasă de partea niciunei tabere, iar pseudoargumentele din gama „Pentru că trebuie să ne conformăm/să dăm dovadă de responsabilitate” nu fac decât să acopere anxietăți, ipohondrii sau incapacitatea de înțelege temeiuri, și deci faptul că nu ești neapărat un bun cetățean dacă te conformezi unei prevederi legale. În fond, n-a trecut chiar așa de multă vreme de când legile din spații nu chiar așa restrânse au impus acte pe care azi le socotim crime împotriva umanității.

E oarecum firesc ca într-un astfel de haos toată lumea să aibă dreptate: când nu se poate demonstra nimic, se poate susține orice. Iar acolo unde fiecare defilează cu adevărul lui rezonabilitatea și rațiunea nu sunt cu nimic mai presus de înjurături și amenințări. Nu e niciodată o decizie înțeleaptă să impui măsuri care întrerup brutal cursul obișnuit al vieții sociale, iar atunci când starea socială în general e atât de impregnată de arbitrar și absurd riscul devine enorm, iar consecințele sunt neprevăzute.

Cei care se bazează pe faptul că nu se poate demonstra științific că n-au avut dreptate să impună carantina, izolarea, portul măștii sau vaccinul și nici că aceste măsuri au creat în timp efecte devastatoare – deci se cred într-o grațioasă stare de impunitate – comit o eroare gravă de raționament. Au creat precedentul întemeierii politice a argumentelor care ar trebui să fie de natură pur științifică (deși asta nu e neapărat o noutate istorică), deci n-ar trebui să se mire dacă argumentele îndreptate împotriva lor o să fie la fel. Cel mai înțelept ar fi să renunțăm la tendința de a justifica „științific” lucruri întemeiate doar pe înclinații volitive, afective sau politice.

Dincolo de orice studii și argumente, problematica măștilor (și a măsurilor antipandemice în general) are o viață proprie, foarte grăitoare pentru abilitățile de a gândi ale populației actuale. Trăim într-o societate dezarmată cognitiv, în care majoritatea covârșitoare a indivizilor nu sunt capabili să se informeze, să analizeze informația, să o pună în context și să tragă concluzii corecte. Mulți nu sunt capabil de astfel de operațiuni nici măcar în sfera restrânsă a disciplinei pentru care s-au antrenat. Conjugată cu libertatea de generare („creativă”, după moda momentului) a informației, oferită cu generozitate de democrația digitală, această dezarmare creează un mediu ideal pentru o dezintegrare socială și chiar civilizațională. O să cercetăm (alături de două argumente șchioape) două dintre caracteristicile acestui mediu în episodul următor, Știință cu ștecher și adevăruri politice.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Pandemia pompieristică. Măști faciale și alte instrumente de încurcare a minții”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Marcel Ciolacu a primit deja binecuvântarea ambasadei americane la București