Pe cît m-am împlinit ca jurnalist, pe atît m-am ratat ca scriitor

Ce mai face scriitorul Ion Cristoiu?
Pe cît m-am împlinit ca jurnalist, pe atît m-am ratat ca scriitor. Am vrut să scriu o carte despre Beniuc, una despre Corneliu Zelea Codreanul una despre Lovitura de stat de la 23 august 1944. N-am terminat nici una pînă acum. Și nici nu cred c-o să termin vreodată. Împing atît de departe documentarea pentru o carte încît nu o mai termin niciodată… Uneori seriozitatea mea e chiar stupidă! Dar nu sînt un superficial, am obsesia preciziei!

Fiind asistent, trebuia să-mi dau doctoratul. M-am înscris cu o teză despre politica partidului în domeniul literaturii. Era simplu, putea să fac o compilaţie din Marx, Engels şi Ceauşescu şi… cam atît. Mai ales că profesorii îmi spuneau că mai important e cheful de după susţinerea lucrării. Eu mi-am zis că nu pot să fac aşa ceva şi că trebuie să mă pregătesc. Şi atunci mi-a venit ideea să scriu istoria literaturii proletcultiste… M-am apucat să citesc tot ceea ce s-a scris între 1944 şi 1957. De la revista „Femeia“ la literatura serioasă. Aşa am descoperit un mare scriitor: Eusebiu Camilar. Pe urmă m-am gîndit să scriu o carte despre acesta. Apoi am descoperit-o pe Magda Isanos. Fiecare lucru pe care-l fac îmi dă ideea unor noi proiecte, dar pe care nu le mai duc pînă la capăt…

Mi-a plăcut foarte mult Che Guevara şi am vrut să scriu de ce cred eu că mitul lui a supravieţuit chiar şi prăbuşirii comunismului… M-am apucat să citesc ceea ce s-a scris despre el. Acum aş putea să scriu o carte despre Che Guevara…

Chiar aştept să o citesc! Camera mea e tapetată cu afişe cu Che Guevara, port tricouri imprimate cu fotografia pe care i-a făcut-o Korda, îi ascult discursurile… Hasta la victoria siempre! De fapt, el a devenit simbolul tuturor revoluţionarilor, indiferent de culoarea lor politică, stindardul protestatarilor de pretutindeni. Şi, evident, sînt la vîrsta la care nu am cum să nu fiu rebel.
Iar eu am o viaţă de proiecte eşuate… Aveam proiecte pentru vreo 50 de cărţi. Dar presa scrisă şi televiziunea te epuizează. De-asta mă mai retrag!

Prefer să citesc şi să scriu în sala de lectură a Bibliotecii Academiei, pentru că biblioteca îţi dă o anume stare, îţi impune un program rigid. Dacă ai intrat în bibliotecă, chiar trebuie să te apuci de lucru!

Ce-i drept, acasă e mai comod şi eşti tentat să te mai dai la punga cu bomboane, să mai asculţi muzică, să dai drumul la televizor!
În plus, eu sînt un om foarte dezordonat din fire şi toată viaţa am încercat să mă disciplinez, pentru a putea realiza ceva. Îmi fac un program de lucru foarte strict şi-l respect! Chiar şi în perioadele în care mă mai retrag, cînd nu fac gazetărie, la ora 9 și ceva sînt la bibliotecă şi citesc pînă la ora 11, cînd fac o pauză de cafea. Iar de la 11 la 14 scriu. Merg apoi acasă ( e la cîțiva pași de BAR blocul meu), mănînc, dorm cîteva minute (ca și Mareșalul Antonescu, ca și Nicolae Ceaușescu), după care revin la bibliotecă și lucrez pînă la 20, cînd se închide. Mulţi scriu noaptea, chiar două-trei nopţi la rînd şi se odihnesc pe urmă, însă eu prefer acest program rigid. Cred că pentru un scriitor e foarte important să-şi cunoască slăbiciunile, iar eu, după cum v-am mai spus, sînt un dezordonat. Păstrînd proporţiile, cred că am stilul lui Jean-Jacques Rousseau: nu pot lucra mai mult de o oră la ceva, pentru că mă plictisesc foarte repede, şi atunci încerc să lucrez în paralel la mai multe proiecte.

Pagini: 1 2