Pe Frontul de Est preoții debutau cu sfințirea bisericilor pîngărite de bolșevici

Descurajat (temporar, evident) de imensitatea trudei la studiul BOR în Războiul Sfînt, la Găgești Deal fiind, reiau lecturile mele de rutină: zece pagini din Arghezi, zece din Petru Dumitriu, zece din Istoria lui Eugen Barbu. Sînt tot mai convins că voi abandona la un moment dat lucrul la eseu, cum s-a întîmplat cu atîtea proiecte începute, din cauza lăcomiei mele de a citi și a fișa totul. Adevărul e că un studiu serios cere multă iscodire a domeniului.

Cîteva exemple din timpul trudei mele la BOR și Războiul Sfînt:
Pentru a putea demonstra că popasurile preoților militari cu unitățile în Transnistria sînt cam aceleași, cel puțin potrivit Rapoartelor trimise Episcopiei Militare de la Alba Iulia, a fost nevoie să identific traseul unităților ale căror preoți confesori dădeau seamă. La prima vedere pare ușor. Dacă ești serios și ții neapărat la aprofundare, lucrurile se complică. Darea de seamă dezvăluie, de exemplu, localitățile în care preotul a desfășurat muncă misionară. Localitățile sînt cele mai multe sate din Transnistria, actualmente în Republica Transnistreană sau chiar în Ucraina. Un preot confesor face mare caz de o slujbă ținută la Miascowka, despre care – scrie el – s-a publicat și un reportaj în Universul de luni, 18 august 1941. Reportajul l-am găsit, chiar dacă data apariției e marți, 19 august 1941, preotul precizînd ziua apariției pe piață, care a fost, datorită antedatării, luni 18 august 1941, dar localitatea, nici vorbă. Pe Internet găsesc o Miascovka, numele adevărat, pentru că e rusesc, al localității, plasată în Ucraina. Cred că asta e localitatea, pentru că și Moghilev sau Moghilău, tot în Ucraina e. Cu acest prilej descopăr un site ultranaționalist care caută să ne convingă că Transnistria e pămînt românesc, fapt la care tresar:
Asta ne-ar mai trebui, să administrăm și Transnistria, nu ne ajunge România!

Pentru a afla cam pe unde a fost preotul cu unitatea, trebuie să reconstitui traseul de la Trecerea Nistrului. Locul de trecere nu e prea greu de dibuit. Sînt doar două locuri mai importante: În Nord, pe la Vadul Rașcov și în Sud pe la Vadul Turcului. De aici însă încep problemele. Ca să schițez traseul trebuie să identific Divizia și apoi Corpul de armată din care a făcut parte regimentul. Chiar și cînd e vorba de un preot de la nivel de divizie sau corp de armată, identificarea traseului e destul de grea. Preotul se referă la localitățile în care a oficiat slujbe pentru băștinași. Hărțile militare, studiile militare dau doar localitățile în care au avut loc lupte. Pentru a vedea cam pe unde s-a umblat cu recreștinarea, trebuie să procedez la fel ca în cazul eseului Pe urmele tatălui. Dacă e Divizie caut în dicționarul Armata Română în al Doilea Război Mondial. Dacă e Regiment, caut în cartea despre Armata Română la anexa care arată din ce regimente erau alcătuite diferite divizii. Mai greu e cu includerea diviziilor în Corpuri de Armată. Hărțile de acum sînt totalmente inutile. Mai întîi pentru că e vorba de zone pentru care nu sînt preocupări de a le da harta. Apoi, preoții au transcris nume aiurea (cei mai mulți). Ca să identifici o localitate îți trebuie trudă nu glumă. Cercetarea e anevoioasă, mai ales dacă ești un tip serios. Nu poți scrie, de exemplu, despre Biserica ferchezuită de ai noștri la Bujalâkul Mic, fără a ști cîte ceva despre localitatea unde a avut loc sfințirea. Mari dificultăți am cu noțiunile religioase. Mi-am bătut capul o groază ca să aflu ce e Sfințirea apei. Din Rapoarte am înțeles că primul lucru întreprins de preot în cadrul creștinării era sfințirea apei. Descopăr că sfințirea apei, Sfințirea apei mici, e deja binecunoscuta sfeștanie, de care e plină istoria postdecembristă. Inaugurarea unui sediu, achizițonarea unei motociclete, debutul unei ședințe erau însoțite în chip automat de o ceremonie religioasă în care un sobor de preoți aruncau în toate părțile cu agheazmă din pămătufuri de busuioc. Pe front, preoții debutau cu sfințirea bisericilor pîngărite de bolșevici sau chiar a unor locuri pur și simplu, unde hotărau ei c-ar fi biserica.

*

Scriam pe 31 martie 2014: Un avertisment pentru maidanezii politici din România care latră după cum le cere America

Presa noastră nebunatică ne-a oferit de dimineaţă, pe nemîncate, ştirea potrivit căreia negocierile dintre John Kerry şi Serghei Lavrov desfăşurate la Paris, la reşedinţa ambasadorului rus în Franţa, n-au ajuns la nici un rezultat.

Sugrumată aici, ştirea ar putea lăsa să creadă că la Paris au eşuat negocierile dintre SUA şi Rusia în privinţa anexării Crimeii. SUA bat cu pumnu-n masă ca Rusia să dea înapoi Crimeea Ucrainei. Rusia bate şi ea cu pumnu-n masă că nu.

Ştirea completă, uitată de presa fleacurilor moldo-valahe, sună însă astfel: În chestiunea reformelor pe care trebuie să le facă Ucraina, SUA şi Rusia n-au ajuns la nici un acord.
Nimic despre Crimeea. Raptul rusesc e considerat fapt împlinit.

Cine a urmărit azi noapte conferința de presă a lui John Kerry a putut sesiza imediat că demnitarul american, prezentînd poziţia SUA la negocieri, a ţinut să se refere la reformele din Ucraina aşa cum le vede Casa Albă: alegeri prezidenţiale supravegheate internaţional, dizolvarea organizaţiilor extremiste, drepturile minorităţilor, măsuri de reformă economică de tip FMI (strîngerea curelei).

Evident, Rusia trebuie să-şi ia oştile de la hotarele Ucrainei. Rusia vrea însă federalizarea Ucrainei. Aici John Kerry n-a zis nu. A zis că trebuie întrebaţi ucrainenii dacă vor asta.
Aşadar, cele două mari puteri negociază ce trebuie să facă proştii ăia de ucraineni în materie de reforme constituţionale şi nu răpirea Crimeii.

Fireşte, Americanul a ţinut-o langa cu permanenta consultare a Ucrainei de către America în privinţa negocierilor cu Rusia. Cu toate acestea, rămîne clar că America negociază cu Rusia ce va trebui impus Ucrainei să facă pe plan intern. Din zisele lui Kerry se înţelege că nici America nu-i mulţumită de situaţia statului de drept din Ucraina.

România din aceste zile ne oferă din nou spectacolul başbuzucilor din fruntea ţării morţi de fericire că Înalta Poartă de la Washington oferă României rolul de căţea care latră la Moscova.
Dacă ar fi mai atenţi la negocierile americano-ruse, başbuzucii noştri şi-ar da seama că, la fel ca în cazul piţifelnicilor de la Kiev, Stăpînul de la Washington îţi dă un picior în fund dacă relaţia cu Moscova o cere.

Un alt titlu din 31 martie 2014

• Un nou succes al Guvernării Ponta: de la 1 aprilie, benzina se va ieftini. La televizor!