Pericolul mortal al imbeciului fudul

Debutul publicistic al lui Anton Pavlovici Cehov are loc în revista Strekoza, numărul din 9 martie 1880.
Student la Facultatea de Medicină, Cehov trimite textul prin plic, supunîndu-se, printr-un gest comun multor mari scriitori, Loteriei de destin literar care a fost mult timp Poşta redacţiei. O Loterie care a dispărut în ultima vreme, după ce Internetul dă debutantului posibilitatea de a se publica singur, din credința că e un geniu din naștere. La 20 ianuarie 1880, expeditorul află că „povestirea ce ne-aţi trimis este scrisă destul de bine şi va fi publicată în revistă”. Cum se cuvine într-o relaţie căreia nu-i lipsesc dimensiunile pieţei, înainte ca textul să vadă lumina tiparului, se propune preţul:
5 copeici rîndul.

Ediţiile de Opere complete ale lui Cehov tipăresc povestirea sub titlul Scrisoare către un vecin savant.
În revistă, ea apare însă sub un titlu mai lung, pentru că e complet:
Scrisoarea moşierului de pe Don, Stepan Vladimirovici N., către vecinul său, savantul doctor Friedrich

Se impune să ţinem cont de acest titlul iniţial în exploatarea schiţei, deoarece tînărul debutant convoacă un truc obişnuit la scriitorii comici şi nu numai la ei:
Conturarea unei personalităţi din spunerea prin textul scris sau vorbit.
În vecinătatea satului Biliniile-s Mîncate, locuit, printre alţii, de blajinul moşier, s-a aşezat, cu un an în urmă, un savant doctor, Friedrich. Distinsul moșier găseşte de cuviinţă să redacteze şi să expedieze o epistolă prin care-şi expune părerile despre ceea ce se crede, în ţinut, a fi preocupările ştiinţifice ale proaspătului vecin.

De remarcat, înainte de toate, fudulia de esenţă a blajinului moşier, lesne de ghicit dincolo de falsa auto-ironie.
La o simplă privire, autorul epistolei ar fi complexat de personajul descins tocmai de la Sankt-Petersburg „pe meleagurile noastre umile, locuite de mujici şi de popor simplu, adică de mocofani”.
În realitate însă, Ştefan Vladimirovici N. nu e deloc complexat de a fi locuitor al acestor meleaguri, ba mai mult, el e mîndru nevoie mare de asta.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre poziţia sa faţă de preocupările ştiinţifice ale vecinului.
Din epistolă, aflăm că savantul a tipărit „multe cărţi” în timpul şederii sale la Sankt-Petersburg „cu tuburi, termometre şi cu o grămadă de cărţi străine şi ispititoare”.
O astfel de personalitate e menită să provoace oamenilor normali deopotrivă respect şi admiraţie.

Pagini: 1 2