Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Perla uitată din orașul Micii Uniri

În urmă cu vreo 40 de ani, urcam încet și cu emoție treptele Palatului Copiilor, pentru a face un curs de pictură. O construcție din alt secol, frumoasă și elegantă, care, prin ochii mei de copil, năștea imagini rupte din filmele de epocă, cu doamne elegante cu pălării, cu domni în fracuri și joben, cu perle și sunete de pian sau harpă. Regimul comunist a transformat-o în Palatul copiilor, iar noi, cei născuți în acele vremuri, nu aveam cum să știm prea bine istoria acestei construcții, ci doar ne minunam de înălțimea și somptuozitatea camerelor și a broderiilor din ipsos ce ornau pereții. Însă, ce doare, este că marea majoritate a tinerilor și chiar a locuitorilor nu cunosc istoria acestei clădiri. Este superba Casa Macridescu, care a aparținut uneia dintre cele mai influente familii nobiliare ale județului Vrancea și care acum e o ruină uitată de timp și de oameni, este o pată de rușine în peisajul central al orașului .

Această casă l-a găzduit pe regele Carol al II-lea, în anul 1916, când ne-a vizitat meleagurile și a asistat la depunerea jurământului cercetașilor. Tot această casă l-a găzduit pe celebrul Zelea Codreanu, deoarece generalul Macridescu, proprietarul imobilului, a fost nașul de cununie al acestuia. Căpitanul Zelea Codreanu și-a făcut nunta, cu Elena Ilinoiu, în orașul Micii Unirii, în anul 1925.

A fost cea mai mare nuntă despre care s-a vorbit. În jur de100 000 de oameni au fost prezenți la acest eveniment. Nu îl lega nimic de Focșani, însă a considerat că este un exercițiu de imagine, pentru că, la acea vreme, orașul nostru era considerat cea mai puternică citadelă liberală. Erau trei miniștri vrânceni în guvernul acelor vremuri ( gen. Vătoianu, N.N. Săveanu și Chirculescu). Ce vremuri! Când te gândești ce evoluție nefastă am avut după 89!

Dar să mă plâng de imaginea dezolantă în care se află această construcție, care altădată strălucea, era impozantă, să spun că ne deteriorăm și degradăm cu totul, că ne vindem până și bietele vietăți, că nu ne pasă de demnitatea națională, de coloana vertebrală a unei societăți, că suntem o hoardă secătuită de orice idealuri și aspirații. Ce exemplu putem fi pentru aceste generații care ne urmează, când noi suntem măcinați de ignoranță?

Am întrebat peste 20 de persoane dacă știu istoria elegantei Case Macridescu, fostul Palat al Copiilor, ce tronează acum într-o mlaștină de bălării, în centrul orașului Micii Uniri și nimeni nu știa, niciunul nu avea idee de povestea locului sau de importanța ei, de faptul că a fost, la un moment dat, un loc de intense trăiri și însemnătate pentru istoria poporului român. Într-un peisaj dezolant, m-am așezat, preț de câteva clipe, cu ochii închiși și mi-am imaginat forfota care ar fi fost pe vremuri, mi-am imaginat balurile și toaletele doamnelor, comploturile din spatele evantaielor, muzica diafană care te făcea să plutești prin saloane. Nu am putut să fac nicio legătură între acele timpuri parfumate cu vremurile îmbâcsite de acum, în care nimic nu va mai purta un parfum de istorie și de respect.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *