Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, susține că este necesară internarea asimptomaticilor deoarece ei transmit boala. Dacă, după decizia CCR, ei nu vor mai putea fi internați, Rafila sugerează izolarea lor în hoteluri, așa cum, susține el, se practică în Italia. Potrivit analizelor făcute de Avocatul Poporului, nicio țară din Europa, în afară de România, nu internează asimptomaticii. Deși au existat numeroase plângeri la Avocatul Poporului, Rafila spune că există consimțământul pacientului pentru internare.
„Unele persoane sunt asimptomatice și apoi devin simptomatice, altele rămân asimptomatice pe tot parcursul infecției. Cunosc cazuri care s-au îmbolnăvit de la asimptomatici, iar aceștia au fost descoperiți ulterior. Unii sunt internați asimptomatici, iar după o săptămână încep să aibă simptome. Nu e rău ca ei să fie izolați, așa sunt toate recomandările. Discuția e unde să fie ei izolați. În Italia, de exemplu, au izolat asimptomaticii în hoteluri. Discuția aceasta legată de internarea cu forța mi se pare ușor exagerată. A existat consimțământul pacientului”, a declarat Rafila la România Tv.
La o conferință de presă, Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, a declarat: „Majoritatea transmisiilor despre care știm este că oamenii care au simptome transmit virusul altor persoane prin picături infecțioase”. Ea a adăugat că există unele persoane infectate care sunt „cu adevărat asimptomatice”, dar țările care efectuează o urmărire detaliată a contactelor „nu găsesc transmisie secundară înainte” din aceste cazuri. „Este foarte rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul”, a spus Maria van Kerkhove.
Nemernici. Distrug Romania. Rusine pentru cei care au depus un juramant. Din cazurile raportate zilnic, toate sunt asimptomatice. Cazuri pozitive sunt si cele retestate la pacienti internati cu forta. Lasati virusul sa circule, toate infectarile eventuale vor fi asimptomatice, vor da imunizare. Eventualul vaccin nu va aparea, nu are eficienta, sunt doar interese materiale. La fel si testarea, testati, testati, testati. Cineva castiga bine. Cine are febra, tuseste, stranuta este un bolnav. Testez pentru a vedea tipul de virus. Paracetamolul merge la orice. Cand am febra, ma simpt rau stau in casa. Anul trecut, cel cu gripa nici nu era primit in spital.