Raiul ca NFT

În 2020, la întâlnirea anuală a Forumului Economic Mondial, a ținut un discurs și marele guru al plasticului noetic YN Harari, mare gânditor politic improvizat, dar mai ales propagandist de vază al corporatismului modern. Printre argumente circulare și scorneli misticoide despre Big Data și Inteligența Artificială, domnia sa a strecurat „subtil” și câteva lucruri scandaloase pentru bunul-simț pe stil vechi: inegalitatea, dictatura (înrobirea individului) și revoluția biologică sunt după colț, joacă barbut cu fabuloasa tehnologie a Inteligenței Artificiale (zeiță la care domnia sa se închină necondiționat), așa că avem neapărat nevoie de… Ați ghicit: soluții globale! Și, ca să ne arate cât de proști suntem, ne dă și un exemplu. Dacă Franța și Croația joacă fotbal la Cupa Mondială – puf! Globalismul întruchipat! Doar pentru că două echipe din națiuni diferite au acceptat „să joace după aceleași reguli”. Bineînțeles că e un semn de globalism. Așa cum a fost și primul schimb comercial din istorie, despre care știm că trebuie să fi avut loc în afara comunității (și după aceleași reguli, că altfel n-ar mai fi fost schimb), numai că nu știm când, fiindcă la vremea aia nu prea aveam mijloace să-l consemnăm.

Inepțiile copilului-minune al propagandei occidentaloide sunt mult prea numeroase pentru a fi tratate într-un articol. M-aș mai opri însă la una care mi s-a părut de-a dreptul hazlie. S-ar părea că adunătura sindicală de plutocrați juisează la auzul ei: filosofia e falită. Înțelepții planetei nu mai pot ajuta sindicatul politic, pentru că nu mai pot conceptualiza noul rai și noul iad pe care-l vestesc infotehnologia și biotehnologia. Teza asta e absurdă pe toate părțile. În primul rând, gânditorii n-au mai ajutat politica de multicel (altfel decât cu opere de legitimizare sau propagandă), iar dacă ne uităm la ultimele secole găsim cu greu un deceniu în care vocile preferate public și academic să nu fi fost trâmbițe care chemau tânguitoare la supunere întru atingerea unui presupus bine comun. Și asta într-un context în care aproape întotdeauna au existat minți crâcnitoare. Prin urmare, cu sau fără înțelegere, regimurile (inclusiv astea contemporane, de joasă și foarte joasă altitudine intelectuală) n-o să ducă lipsă de trompete filosofice. (În fapt, însuși discursul autorului e o dovadă a nulității tezei emanate de el.) În al doilea rând, n-am dus niciodată lipsă de gânditori capabili să conceptualizeze întreaga sferă a vieții sociale, cu toate feliuțele ei. Singurul lucru complet schimbat în secolul disoluției morale este cotropirea umanității de către morbul spectacolului de mase, de care scapă cine poate. După cum vedem zilele astea, nu doar științele (tot mai progresiste) pot fi subiect de spectacol, ci și războiul. Bine condimentat, firește, cu numere de prestidigitație economică pe care, ca de obicei în lumea noastră educată, nu prea le înțelege nimeni. Sau, ca să nu fim așa tranșanți, sigur nu le înțeleg cei care ar trebui să le înțeleagă. (Altfel nu s-ar repezi să ceară sancțiuni care le învinețesc ochii și nu numai.)

Nu e nimic tragic sub soare. Omenirea e bine antrenată pentru dansul cu forțe nimicitoare. Însă festivalul care urmează o să ne usture pe toți, indiferent ce poziție avem față de portul măștii, neutralitatea de gen, „legalitatea războiului” (sic! confuzia între legalitate și legitimitate din capul guvernanților e grăitoare pentru gradul de înțelegere a situației actuale) sau încălzirea gogoloiului. Și nu doar la facturile pentru utilități, unde grangurii și-au împărțit deja biberoanele. „Filosofia falită” e soră bună cu „gândirea critică” (logica falită), după cum ne-au arătat anii din urmă. Dar asta nu înseamnă că disciplinele în sine au dispărut, ci doar că au căpătat virusul la modă: au făcut progrese, așa că sunt de nerecunoscut, dacă nu ți-au plecar neuronii la război. Cu siguranță mai avem minți neafectate de progres, care înțeleg bine că problema nu stă în incapacitatea de conceptualizare a filosofilor, ci în incapacitatea miliardarilor de a înțelege ce înseamnă conceptualizare. (De la politicieni nici nu trebuie să avem pretenții, după cum ne-a arătat istoria, cu doar câteva excepții.) Asta în condițiile în care au apărut voci (pe asta am văzut-o chiar la momentul publicării, și constat acum că a fost preluată de diverse organizații de presă din străinătate) care arată că nu e deloc o idee rea să chemi un filosof la conceptualizare. Sigur, ideal ar fi să dai peste unul profitabil, că profitori se găsesc pe toate drumurile.

Există multe exemple care demonstrează stringența problemei de mai sus, dar unul e mai grăitor decât orice puzderie de subtilități: Big Data. Felul în care e utilizată azi această pilulă magică vrăjește toți perușii filosofarzi, scoțând în relief uriașa diferență dintre speculațiile unei gândiri apetente (wishful thinking) și înțelegerea mai profundă a unui tablou complex. În primul caz te alegi cu „învărare produndă” și „rețele neurale” (adică moduri sofisticate de a te încălța cu poșete și a-ți pune chiloți pe cap). În al doilea, ai putea descoperi cum să întrebuințezi „petrolul secolului XXI” și altfel decât pe post de gaz lampant ori pistol de jucărie cu care încerci să jefuiești populații întregi deodată, fără să te întrebi dacă e o practică rentabilă pe termen lung. Amănuntul hazliu că fanii BD se suprapun binișor cu baza clienților de NFT-uri și criptomonede nu face decât să sublinieze raritatea capacității de conceptualizare. Nu putem decât să sperăm că, atunci când o să se termine circul mondial, n-o să ne numărăm printre cei pentru care raiul o să fie un NFT.