Soluţia o dădu contabilul-şef, care lucrase înainte de a veni aici la Controlul Financiar Intern de la TAPL Bucureşti. Avea o experienţă ieşită din comun în depistarea suspecţilor. După cum precizau specialiştii, toţi cei care lucrau în acest domeniu sfîrşeau prin a se îmbolnăvi de ceea ce se numea Sindromul bănuielii absolute. Mulţi dintre cei controlaţi nu lăsau o clipă impresia că ar fi făcut vreo şmecherie în acte. Cum să-l bănui, de exemplu, pe directorul de Complex alimentar că s-ar preta la îndoirea laptelui cu apă cînd el arăta mai sensibil decît George Enescu?! Sau cum să crezi că ospătăriţa din faţa ta îşi ascunde în sutien banii sustraşi, cînd ea arată mai suavă decît Ileana Cosînzeana?!
După cîteva experienţe dramatice, în care fusese cît pe-aci să intre la puşcărie pentru complicitate la delapidare, orice inspector de la Controlul Financiar Intern, mai ales din domeniul Alimentaţiei publice, nu l-ar fi crezut nici pe Isus bătut în piroane pe cruce. L-ar fi suspectat imediat că s-a înţeles cu soldatul roman să delapideze oţetul din buretele înfipt în vîrful lanciei.
Locul ceasurilor îl luară controlorii. Cîte doi de fiecare culoar, organizaţi însă într-un chip drăcesc. Unul controla, iar celălalt se uita. Cel care se uita intervenea şi el uneori, lucru care-l enerva pe celălalt, şi-l făcea să fie și mai exigent. Acum programul începea cu un sfert de ceas întîrziere. Nu asta conta, însă. Conta că absenţele scăzuseră mult.
Atunci salariaţii găsiră alte metode. Cea mai răspîndită:
Săritul gardului, în care îi iniţiaseră doi veterani ai meseriei, Vasile Scocîlcă şi Dumitru Cîrstei.
Aceştia veneau dimineaţa la serviciu, se pontau, apoi săreau gardul, ca să meargă la o altă întreprindere. Aici se pontau, tăndăleau niţel prin secţie, mai fumau cîte o ţigară, după care săreau gardul şi se duceau la o altă întreprindere. Ultima era, fireşte, Combinatul de prelucrare a lemnului, de la care ei plecau ultimii, ba chiar uneori şedeau şi peste program.
Astfel că, pe lîngă banii frumoşi strînşi ca salariaţi prezenţi la program în toate întreprinderile Oraşului într-o singură zi, cu puţin înainte de a fi descoperiţi, fură daţi ca exemplu de abnegaţie muncitorească.
1 2
Lasă un răspuns