Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Recunoașterea nu este invazie și fără invazie nu avem război

Rusia a decis recunoașterea actului de autodeterminare a regiunilor Doniețk și Lugansk ca dând naștere unor subiecte de drept internațional dotate cu independență și suvernitate

În situația creată important este să se evite isteria și căutarea vinovaților. Ceea ce trebuie căutat sunt soluțiile. În acest scop emoțiile ideologice sunt contraindicate.

Din punctul meu de vedere, ceea ce trebuie reținut pe moment sunt următoarele:

  1. Autodeterminarea este un act unilateral. Așa a fost și cu Kosovo. â
  2. Recunoașterea este un act unilateral. Nimeni nu poate contesta unui stat suveran dreptul de a recunoaște alt stat. După cum nimănui nu i se poate reproșa faptul că nu a recunoscut actul de autodeterminare a unui popor. Spania nu a recunoscut Kosovo.
  3. Președintele Vladimir Putin și-a explicat motivele recunoașterii și indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ele, sau dacă recunoașterea ne face plăcere ori ne deranjează, acesta este deja un fapt împlinit la care trebuie să ne raportăm.
  4. Singurul lucru bun este că recunoașterea nu este invazie și fără invazie nu avem război.
  5. Cât timp nu este război, dialogul, negocierea, acțiunea diplomatică pot continua.
  6. În actuala situație nou creată, dar nu imprevizibilă, se dovedește că singura cale rațională de urmat constă în aducerea la îndeplinire a acordurilor de la Minsk. În funcție de asta, autodeterminarea regiunilor din Dombas, care pentru Rusia a devenit internațională, poate redeveni o autodeterminare internă, cu pastrarea actualelor frontiere ale Ucrainei.
  7. În același timp se impun negocieri între SUA / NATO și Rusia care să conducă la definirea unei arhitecturi de securitate juste, fezabile și durabile în Europa de est, apte a răspunde preocupărilor și aspirațiilor tuturor părților interesate.
  8. Încă o dată s-a dovedit că insultele, diabolizarea, descurajarea prin amenințări, recursul la sancțiuni economice, hărțuirea psihologică și tacticile propagandistice nu rezolvă problemele internaționale, ci le agravează.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Recunoașterea nu este invazie și fără invazie nu avem război”

  • Si ar cam dori ciopartirea Ucrainei. 😳

  • Toata aprecierea, domnule Severin, printre singurii realisti din Romania. Vom intelege situatia din Ucraina daca vom asculta bine si ce a spus Putin. In special sa retinem: „Stalin a incorporat in URSS si a transferat Ucrainei pamanturi care au apartinut anterior Poloniei, Romaniei si Ungariei”. Sa gandim bine si sa mai tacem din gura, sa ne vedem de interesul nostru national, nu de interes american, german, rusesc, francez. Avem si noi romani in Ucraina, care vor fi ucrainizati. In Dombas am vazut ca nu sunt americani, nemti, francezi.sunt rusi.

    • Intr adevar,adevarul este intotdeauna la mijloc,nu cum zice nici o parte nici cealalta,si adevarul ar mai fi ca toata lumea si ar cam ciopartirea Ucrainei,insa numai Rusia isi asuma treaba asta.Si Occidentul ar dori dezmembrarea Ucrainei dar nu o spune cu voce tare ,lasand Rusia sa faca treaba murdara,de fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *