Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Reportaj | 1989… 30 de ani după!
Panta rei… Depinde în favoarea cui. După ce va trece și pandemia, în caz că nu vom număra secolele ce vin de la anul I după Covid-19, ne rămân cei 30 de ani de la evenimentele din 1989, ani încă neclari și, totodată, fascinați. De aceea, vă propun o călătorie prin istoria recentă a României, cea în care nu se mai întâmpla nimic și, deodată, s-a întâmplat totul. Reșouri, aeroterme, aparate improvizate pentru a da căldură în apartamente, fructe exotice din plastic, jucării din tablă, un televizor Olt, peștele care șade pe mileu, o canistră pentru benzină (pe vremea aia se fura cu canistra, nu cu contractul), pâslari, un fel de șoșoni pe care-i purtai în casă, cadouri primite de cuplul prezidențial, presa anilor 90, dar și nesfârșita serie de clișee de care credeam că am scăpat în acești 30 de ani, clișee referitoare la soții Ceaușescu și la regimul de „tristă amintire”, acestea și multe altele într-o expoziție din care am scos un foto reportaj. O retrospectivă a ultimelor luni ale regimului comunist și primele luni ale lui 1990, acea „Democrație din metrou” (Magazin, 20 ianuarie 1990) cum bine o numește domnul Ion Cristoiu. Momentul 1989, dacă revezi documentarele tv, majoritatea filmate alb-negru, grossplanuri expresive, ca să creeze atmosfera sumbră a sfârșitului anilor 1980, ai impresia că era mereu iarnă, indiferent de anotimp toți purtau căciuli, erau înfofoliți și stăteau la o coadă, la ceva.
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) găzduiește expoziția „1989 – 30 de ani după…”, expoziție care ar rămâne deschisă până la jumătatea lunii mai, asta depinde și de propagarea coronavirusului, și dedicată celor 30 de ani trecuți de la Evenimentele din 1989, cu multe „reminiscențe ale Epocii de Aur”. Cităm din prezentarea oficială că expoziția “își propune să rememoreze cele trei decenii trecute de la Revoluție, punând fragmente ale cultului personalității și ale propagandei, duse până la absurd, față în față cu fragmente ale vieții cotidiene a românilor în anul 1989. O viață săracă și tristă, ce pare astăzi o ficțiune.”
De asemenea, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a trimis pentru expoziție copii ale unor dosare de urmărire, plus niște documente pârlite pe la margini și salvate din Groapa de la Berevoiești. Expoziția mai include și lista celor peste 1000 de persoane care au murit începând cu 16 decembrie, la Timișoara și continuând cu psihoza de după 21. În vitrine vedem obiecte personale ce au aparținut unora dintre victimele revoluției.
Cultul personalității, de la regi la președinți
Înțelegem din prezentările expoziției că propaganda și cultul personalității erau la apogeu, ce să mai vorbim, la paroxism. Există, în această expoziție un tablou pe sticlă în care Nicolae Ceaușescu este înconjurat de portretele marilor voievozi și domnitori ai Țărilor Române. El, tovarășul, în mijloc, iar de jur împrejurul său stau Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Matei Basarab, Vasile Lupu, și mulți alții. Unde am mai văzut noi asta? La Regele Carol I, la Ferdinand, poate chiar și la Mihai I, toți poartă o salbă de capete încoronate la gât. Deci, nimic nou sub soarele propagandei, nu-i așa?
Uniforma lui Gică Popa, judecătorul soților Ceaușescu, și „O ce veste minunată!”
În premieră, puteți vedea costumul de magistrat al colonelului Gică Popa, președintele completului care i-a judecat și condamnat la moarte pe Nicolae și Elena Ceaușescu. Uniforma de colonel de justiție militară care a aparținut lui Gigă Popa este încadrată într-o vitrină specială, roșie, alături de prima pagină a ziarului Adevărul, altul decât Scânteia, apărut la Arad: „Ziar al Consiliului Județean Arad al Frontului de Salvare Națională”, apărut pe 22 decembrie 1989, în care suntem anunțați cu supratitlul și titlul:
O ce veste minunată!
Asasinii Ceaușescu (el și ea) au fost arestați!
Trei luni mai târziu, pe 1 martie, s-au făcut recent 30 de ani, avea să-și tragă un glonț în tâmplă. De frică locuia la Tribunalul București sau în hotelul MapN din complexul Haiducului. Mâncarea care i se aducea la tribunal i se spunea că este otrăvită, se crease în jurul său un soi de psihoză, amenințări cu moartea la adresa lui și a familiei. Și ca o paranteză, Gelu Voican Voiculescu locuia la Guvern, se pare că era o modă la începutul anilor 1990, în primele luni ale democrației, ca demnitari să doarmă, la propriu, la locul de muncă. Deprindere moștenită de la Ceaușescu, la rândul său înnoptase în noaptea de 21-22 în sediul CC-ului. Iohannis o fi înnoptat vreodată la Cotroceni, sau Ludovic Orban la Palatul Victoria, când venea pe la ceasurile 21, 00 și nu găsea pe nimeni în instituție? Dar Cîțu?
„Frontul Salvării Naționale acționează de șase luni de zile, domnilor…!”
De la 1789 încoace am învățat că orice revoluție își devorează conducătorii. În cazul nostru nu s-a întâmplat așa, dimpotrivă ei au devorat-o pe ea, sau ce-o fi fost. În după amiaza zilei de 22 decembrie, pe la orele 17, în sediul Comitetului Central, asediat de revoluționari, la solicitarea lui Ion Iliescu, are loc ședința de constituire, mai precis se scrie un draft de comunicat prin care urma să se anunțe de la balconul C.C.-ului și de la Televiziune înființarea „noului organ de partid și de stat”, ca să-l cităm pe generalul Nicolae Militaru, proaspătul ministru al Apărării, respectiv constituirea Frontului Salvării Naționale. Grație lui Adrian Sârbu avem filmul acestei ședințe de pomină, cu actori vestiți ai marelui ecran de dinainte și după evenimentele din 1989, precum generalii Gușă, Pârcălăbescu, Militaru, Ardelean (șeful USLA), căzuții în dizgrație Petre Roman, Brucan, Bârlădeanu și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu. Pe lângă multe altele, interesant la acest film unic, sunt momentele în care se decide asupra numelui viitorului organ de conducere, venindu-se cu fel și fel de propuneri și refuzuri: Frontul Unității Populare, Frontul Democrației Naționale, decizia fiind asupra celui deja consacrat și pe care îl știm cu toți. Și, ca să-l cităm tot pe generalul Militaru:
„Frontul Salvării Naționale acționează de șase luni de zile, domnilor…! ”
Ultimul miting, ultimele aplauze pe scena Comitetului Central!
Ei bine, în cadrul acestei expoziții câteva încăperi sunt dedicate primelor publicații libere apărute în zorii democrației noastre, începând cu data de 22 decembrie, după „evacuarea” soților Ceaușescu din C.C. al P.C.R. Atunci s-a petrecut un fenomen interesant pe care scriitorul și istoricul clipei, Ion Cristoiu, l-a surprins și l-a denumit extrem de sugestiv „Năpârlirea presei comuniste”. Este de fapt și numele unei secțiuni (gândite și inițiate) a expoziției deschisă în cadrul Bibliotecii Academiei Române și dedicată celor peste 192 de ani presă românească. Nu insist prea mult, în rubrica Jurnalul meu video de pe www.cristoiublog.ro, maestrul Ion Cristoiu prezintă și comentează pe larg acest fenomen al năpârlirii presei comuniste, doar în câteva ore, într-o după amiază… cu multe semne de întrebare, Scânteia se transformă în Scânteia Poporului, apoi în Adevărul, Scânteia Tineretului în Tineretul Liber, Informația Bucureștiului în Libertatea. Unele, precum România Liberă, n-a avut ce să schimbe în numele gazetei. Ce mai putea să pună? Anii 1990 au reprezentat o explozie a presei. De la profesioniști și până la novici în ale scrisului, oricine se putea face gazetar, oricine putea face o gazetă. Chiar dacă trăia doar o zi, gazeta. Ion Cristoiu are și un eseu, îl găsiți în volumul Punct și de la capăt, tipărit în 1991, despre pepiniera de publicații apărute în primele luni ale lui 1990. O simplă călătorie cu metroul reprezenta o revistă a presei, multe dintre publicații fiind lipite pe pereții stațiilor subterane. Îmi povestea cineva, un bătrân fotoreporter de la Agerpres că porneau cozile pentru angajări tocmai din giratoriul din fața Casei Scânteii, de lângă soclul statuii tovarășului Lenin. Eh, ce vremuri!
Revenind la expoziția noastră, cea organizată la Muzeul Național de Istorie, găsim expuse prima pagină a două cotidiene locale, unul din Arad, altul din Brăila, născute atunci, în focul evenimentelor. Primul a apărut pe 22 decembrie și se numea Luptătorul Bănățean, iar pe manșeta de sus- Trăiască România Liberă! Cel de-al doilea, ÎNAINTE, tot cu îndemnul spre o Românie liberă, în 23 decembrie, are pe prima pagină Comunicatul către țară. Ambele gazete erau la anul 1, numărul 1. Interesant este că Luptătorul le-o luase cu mult înainte gazetelor centrale în prezentarea breaking-news-ului, chiar și fondatorilor CFSN-ului, care au început pe la ora 17 ședința și nu se hotărâseră cum să-și numească viitorul for conducător. Într-o casetă din subsol se scrie, sub titlul Speranțe Împlinite, că „vineri, 22 decembrie, la 16.30 s-a constituit Comitetul Național al Democrației din România al cărui principal obiectiv îl constituie pregătirea trecerii spre o viață democratică”. Mai suntem informați că primul ministru (Dăscălescu) și întreg guvernul și-au dat demisia, din componența noului Comitet făcând parte comandanți militari, necompromiși în timpul dictaturii Ceaușescu, muncitori, studenți, intelectuali ce s-au aflat în fruntea luptei pentru răsturnarea vechiului regim. Membrii (Comitetului) au ieșit pe balconul clădirii CC al PCR, pentru a informa zecile de mii de cetățenii aflați în piață și, prin intermediul transmisiunilor directe de radio și televiziune, și întregul popor despre demisia guvernului, despre componența Comitetului Național al Democrației, despre măsurile propuse pentru perioada imediat următoare. Foarte interesant acest articol din gazeta respectivă, poate antedată, dar dacă n-a fost așa, cu atât mai interesant. În București, avea loc ultimul miting și ultimele aplauze pentru Ceaușescu. Cu toți am urmărit înregistrarea care ridică multe semne de întrebare despre ceea ce întâmpla în piața Palatului. După primele propoziții ale președintelui începe nebunia și panica. S-a spus chiar că unele persoane din mulțime – “teroriștii”, evident- ,au înțepat manifestanți, mai ales pe femei, cu obiecte ascuțite, ca să provoace dezordine, iar daca urmăriți cu atenție înregistrarea, după cele câteva minute de vuiet, se poate vedea un cordon de cetățenii care înconjurau piața, de fapt mulțimea de la miting și care aplauda frenetic nu cu fața la Ceaușescu, ci la manifestanți.
Ce vedeam la tv în 1989?
Ca să ne facă o surpriză, expoziția are într-o vitrină un decupaj al programului tv din data de 4 noiembrie 1989, program care începea la ora 19,00 cu Telejurnalul și continua cu emisiunea Partid și Țară-unică voință, reportaj despre ultimul Congres al PCR. După 30 de ani, programul pentru oamenii muncii de la orașe și sate începe cu știrile de ora 5, continuă cu Acces Direct și aventurile Vulpiței.
Multe din aceste exponate fac parte din colecții particulare. Pe lângă piesele interesante, parte a istoriei noastre, indiferent că ne convine sau nu, inițiativa lăudabilă a Muzeului Național de Istorie a României și a colaboratorilor săi ar fi fost cu mult mai deosebită dacă n-ar fi recurs la celebrele clișee, prezente, din păcate, și după 30 de ani. Reproduc aici câteva: Cultul personalității s-a dezvoltat pe un teren fertil unde (…); Ceaușescu se simțea ca peștele în apă; Apetitul lui Ceaușescu de a se vedea și auzi proslăvit a crescut direct proporțional cu extinderea puterii sale, ajungând la paroxism la anii 1980, etc. Toate aceste fraze sunt trecute pe panouri, traduse în engleză, să vadă și turiștii în ce hal eram și cum am ajuns. Ultimul Congres, 20-24 noiembrie 1989, cel al XIV-lea al PCR, este și el prezent printr-o fotografie – pe care am încercat s-o reproduc în acest foto reportaj, dar și un panou explicativ, cu date tehnice. La Congres au fost prezenți 3308 delegați din toată țara, în prima zi președintele ar fi avut un discurs maraton de 6 ore, o prezentare a mandatului său, din 65 și până în 89, din cincinal în cincinal, până în 1999. Plus perspectivele 2000 și 2010. Încă un pic și-l egala pe Fidel Castro, ca record de discurs.
Dintre sute de ziare …
Multe dintre publicațiile apărute în 1990 au avut o existență meteorică pentru zi, o lună sau două și exemplele pot continua. Reviste culturale, umoristice, sportive, reviste tip magazin aveau mare căutare. Intitulată sugestiv primul an de libertate, expoziția contorizează bilanțul presei românești din 1990. Nu mai puțin de 1450 de publicații au sărit de sub tiparniță la acea vârstă de aur a presei române de după 1989. Ziare precum Adevărul și România Liberă tipăreau zilnic 1,5 milioane exemplare, Tineretul Liber, Dimineața, Azi, Universul, Dreptatea ajungeau la 700.000 de exemplare. Săptămânalele Expres Magazin și ZigZag ajungeau la 500.000, ceea ce era și este, acum, după 30 de ani de neegalat! Aproape nu era cătun din țara asta care să nu aibă 2-3 ziare locale. Au trecut 30 de ani iar acum sunt tot 2-3, dar la nivel național.
***********
Epilog la amintiri
Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul și nepotul lui Mircea cel Bătrân, toți din neamul Basarabilor. Descălecători și întemeietori de țară, os din osul lui Basarab I. În afară de gradul de rudenie între cei pomeți mai sus, Radu cel Frumos era și cod de alarmă. În decembrie 1989, s-a dat. Tata era militar. Avem 10 ani și ne întorceam de la țară, din Siliștea Gumești, cu porcul tranșat, îndesat în saci de folie legați la gură să nu curgă sângele. De fapt, era un singur porc care se împărțea, după o regulă nescrisă la toți din neam. Așa a început și Revoluția. Avem pe atunci 10 ani, tata era chemat la oaste – l-am mai văzut pe 26 decembrie-, mama era lucrător gestionar la o Alimentară de pe Calea Rahovei. V-aș spune eu mai multe, dar șuierau gloanțele și ascultam la un aparatul masiv din lemn, marca Traviata, Vocea Americii și Europa Liberă. Așa încerc s-o văd și azi, ca o poveste pe care am trăit-o în București. Când cineva a strigat, dintr-o mulțime, Jos Ceaușescu, am înlemnit, (parcă era poetul Ioan Alexandru), se apropia Moș Gerilă. Păi, mama, trebuia să-mi ia un cadou de la magazinul Muzica, o vioară sau un trenuleț electric. Se băgaseră atunci pe stoc. Mama s-a întors, se trăgea, nu mi-a luat nici vioară și nici trenulețul electric. Așa că, n-am ajuns nici violonist de talia lui Menuhin, nici măcar un cantonier din plasa Balaci. Am păstrat doar amintirile aparatului cu pick-up Traviata, cu reșoul încropit dintr-un calup de BCA, cu pâinea prăjită pe el și ceaiul din frunze de gutui al bunicilor. Decembrie 1989, Revoluția în Direct, otrăvirea fântânilor, tab-urile care vin spre televiziune, teroriștii care trăgeau cu orice și din orice poziție, apelul Opriți măcelul și filmul lui Sergiu Nicolaescu, Ringul…
Comentarii
Pe bune , chiar aveai radio ” TRAVIATA ” in 1989 ? Mai aveai INCA TRAVIATA ? Da’ pe ce lume traiai ? La acel tip de radiouri puteai receptiona { daca aveai antena pricopsita } cel mult Vocea Americii , Europa Libera cu foarte mare greutate si doar daca , priceput fiind in radiotehnica pe care-o invatzai la Palatul Pionierilor , ” al trageai din bobine ” . Si vrei sa spui , iar oamenii sa te si creada probabil , ca-n casa unui ofitzer/subofitzer al Armatei RSR se asculta Radio Free Europe , FII SERIOS OMULE , CINE TE CREDE !? Bine frate dar cum dracu de v-ati nimerit de , toti pe care-i aud se lauda ca-s din Silistea- Gumesti ? Daca in loc sa se fi nascut acolo Marin Preda , s-ar fi nascut doar un om oarecare , ” un drumetz sarman muncitor cu sapa ” vorba lui Toparceanu , v-ati mai agatza aceasta ” medalie ” pe piept ? Chiar crezi , si vrei s a cred si eu ca-n Silistea , este locul unde se soarbe HARUL din balti sau din apa fantanilor iar dumneata , ai baut apa si din balti si din fantani ???Cat despre ziarele ce au aparut imediat dupa 1989 , daca ziarele de azi { Evenimentul zilei bunaoara , ca tot faceti parte dintre invitatii lui Ion Cristoiu } ar avea intr-o luna , macar jumatate din TIRAJUL si VANZAREA pe-o zi al ziarelor alora de-atunci , ar sta si Ion Cristoiu si Sorin Rosca Stanescu si Horia Alecsandrescu sau Sabin Orcan si altii ca ei , betzi morti si cu picioarele pe mese in carciuma la Cocosatul iar niste ” folcloriste ” , le-ar juca geamparalele pe genunchi 24 din 24 in ciuda COVID 19 SI-A STARII DE URGENTZA DECISA DE PRESEDINTELE KWJ , GARANTAT !!! Cu ” amintiri ” d-astea vrei sa scri la Evenimentul lui Cristoiu omule ? Poate ca-n ’90 , aveai oarece sanse dar azi…nu-ti scoti nici banii dati pe pix !P.S. Nu te supara pe mine , am scris fix ce-am simtzit in legatura cu … ” amintirile ” dumitale .